Vezi unde va fi construit! Un nou sens giratoriu în oraşul Constanţa

Au mai rămas aproximativ două săptămâni până la începutul sezonului estival, iar autorităţile locale din tot judeţul depun eforturi susţinute pentru a finaliza lucrările pe care le-au demarat. Pentru a evita aglomerarea circulaţiei odată cu afluxul de turişti care va veni pe litoral începând cu data de 1 mai, autorităţile locale vor să construiască un nou sens giratoriu în oraş.
 
În acest sens, societatea Confort Urban SRL a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 12 aprilie, un certificat de urbanism pentru amenajarea unui nou sens giratoriu, cu scopul de a fluidiza circulaţia. Astfel, sensul giratoriu va fi amenajat la intersecţia străzilor Soveja şi Ştefăniţă Vodă. Pe lângă fluidizarea circulaţiei, administraţia locală speră să sporească şi capacitatea de circulaţie în această zonă. Menţionăm că certificatul de urbanism obţinut de societatea Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa este valabil până la data de 12 aprilie 2018.

Confort Urban SRL, planuri mari pentru şoselele Constanţei

De curând, Confort Urban SRL a anunţat organizarea unei proceduri publice pentru atribuirea unui contract privind achiziţia de indicatoare rutiere şi sisteme de semnalizare rutieră, în valoare de 1.156.088 de lei.
 
Pe de altă parte, în luna martie a acestui an,. Primăria Constanţa a eliberat un alt certificat de urbanism solicitat de Confort Urban SRL, prin care societatea deţinută de CLM Constanţa şi-a exprimat intenţia de a amenaja o parcare auto publică pe strada Caşin, în zona căminului pentru pensionari.

Despre Confort Urban SRL

Societatea comercială Confort Urban SRL are sediul în oraşul Constanţa şi se află în subordinea CLM Constanţa. Firma are calitatea de administrator al drumurilor publice şi al parcărilor din Constanţa şi are un birou de eliberat avize pentru intervenţii pe domeniul public şi urmărire lucrări de refacere a domeniului public.

Citeşte şi

Se schimbă indicatoarele rutiere din Constanţa!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

giratoriu

13 Apr, 2016 16:38

pe cand si sensul giratoriu de la intersectia Lapusneanu&N. Iorga (lic. Sportiv si Telecom)? este unul dintre cele mai necesare in oras? chiar asa greu o fi sa se amenajeze acolo un sens giratoriu?

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 456

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 349

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 507

Certificat de urbanism pentru Bimmer Workshop SRL, care edifică un showroom la Constanța

03 May 2024 378

Rezultatul licitației publicat în MO Primăria Constanța a vândut un teren din zona Campus (DOCUMENT)

03 May 2024 655

Licitații publice Cine va păzi obiectivele Primăriei Constanța (DOCUMENT)

03 May 2024 456

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 710

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 429

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 364

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene Constanța SA repară DC 69, din comuna Ciobanu, cu 180.000 de euro (DOCUMENT)

03 May 2024 293

Tribunalul i-a admis apelul Eugen Voineagu poate candida la Primăria Constanța

03 May 2024 378

Contestația Emanuelei Dana Gavrilă pentru candidatura la Primăria Constanța, respinsă de magistrați

03 May 2024 289

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 490

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Simonei Elena Radu, consilier achizițiii publice la Comuna Cerchezu (DOCUMENTE)

02 May 2024 458

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 510