Se caută conferenţiari universitari şi profesori Componenţa comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor la Universitatea „Ovidius“

Universitatea „Ovidius“ a stabilit componenţa comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de conferenţiari universitari şi profesori universitari pentru următoarele facultăţi: Facultatea de Arte, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Sociale, Facultatea de Litere, Facultatea de Matematică, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Facultatea de Teologie. Probele de concurs se vor desfăşura între 11 august şi 5 septembrie. Contestaţiile pot fi depuse între 8 şi 12 septembrie, iar rezultatele vor fi afişate pe data de 15 septembrie. Deciziile de numire şi de acordare a titlului universitar aferent, începând cu semestrul I al anului universitar 2014-2015, vor fi emise pe data de 19 septembrie.
 
Facultatea de Arte, Departamentul de Muzică, Teatru şi Arte Vizuale (postul conferenţiar pentru disciplina Pian şi conferenţiar pentru disciplinele Pian, Acompaniament lied-oratoriu, Acompaniament muzică de cameră): preşedintele comisiei - conf. univ. dr. Daniela Florentina Cojocaru, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Dan Bălan, de la Universitatea „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, conf. univ. dr. Elisabeta Jambor Fekete, de la Universitatea din Oradea, conf. univ. dr. Daniel Goiţi şi conf. univ. dr. Cornelia Cuteanu, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca.
 
Facultatea de Arte, Departamentul de Muzică, Teatru şi Arte Vizuale (conferenţiar pentru disciplinele Regie, Arta actorului): preşedintele comisiei - conf. univ. dr. Daniela Hanţiu, de la Universitatea „Ovidius“, membri - conf. univ. dr. Ştefan Velenciuc, de la Universitatea „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, prof. univ. dr. Oana Leahu şi conf. univ. dr. Daniela Lemnaru, de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, conf. univ. dr. Constantin Cicort, de la Universitatea din Craiova.
 
Facultatea de Farmacie, Departamentul de Ştiinţe Farmaceutice (conferenţiar pentru disciplinele Industria medicamentului şi Biotehnologii farmaceutice): preşedinte - prof. univ. dr. Rodica Sîrbu, de la Universitatea Ovidius, membri - prof. univ. dr. Dumitru Lupuleasa şi prof. univ. dr. Adrian Andrieş, de la Universitatea „Carol Davila“ din Bucureşti, prof. univ. dr. Ileana Cornelia Cojocaru, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi, conf. univ. dr. Florentina „Nicoleta Roncea“, de la Universitatea „Ovidius“.
 
Facultatea de Farmacie, Departamentul de Ştiinţe Farmaceutice II (conferenţiar pentru disciplina Toxicologie): preşedinte - prof. univ. dr. Rodica Sîrbu, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Felicia Loghin şi conf. univ. dr. Bela Kiss, de la Universitatea „I. Haţieganu“, din Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Florina Nicolescu, de la Universitatea „Carol Davila“ din Bucureşti, prof. univ. dr. Mihaela Mirela Bratu, de la Universitatea „Ovidius“.
 
Facultatea de Farmacie, Departamentul de Ştiinţe Farmaceutice II (conferenţiar pentru disciplinele Chimie generală şi anorganică, Produse tehnico-medicale): preşedinte - prof. univ. dr. Rodica Sîrbu, de la Universitatea „Ovidius“, membri - Luminiţa Oprean, de la Universitatea „I. Haţiegeanu“ din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Valentina Uivaroşi, de la Universitatea „Carol Davila“ din Bucureşti, prof. univ. dr. Ileana Cornelia Cojocaru, de la Universitatea „Carol Davila“ din Bucureşti.
 
Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, Departamentul de Management Industrial şi Autovehicule Rutiere (conferenţiar pentru disciplinele Managementul resurselor umane, Toleranţe şi control dimensional, Control dimensional şi Măsurători Tehnice): preşedinte - prof. univ. dr. Nicolae Ionel, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Cristina Doicin, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, prof. univ. dr. Nicolae Buzbuchi, de la Universitatea Maritimă Constanţa, prof. univ. dr. Ali Beazid, de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, conf. univ. dr. Erol Cârjali, de la Universitatea „Ovidius“.
 
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Sociale, Departamentul de Istorie şi Ştiinţe Politice (conferenţiar pentru disciplinele Introducere în economie politică, Economie Mondială, Introducere în politici publice): preşedinte - prof. univ. dr. Ion Botescu, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Liliana Nicodim, de la Universitatea „Ovidius“, prof. univ. dr. Laura Cismaş şi conf. univ. dr. Laura Sîrghi, de la Universitatea de Vest din Timişoara, conf. univ. dr. Anca Tănăsie, de la Universitatea din Craiova.
 

Facultatea de Litere, Departamentul de Limbi şi Literaturi Moderne şi Ştiinţele Comunicării (conferenţiar pentru disciplinele Introducere în sistemul mass-media, Structuri sociale ale comunicării, Sociologia comunicării): preşedinte - conf. univ. dr. Mihaela Fulea, de la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, membri - Marian Petru, de la Universitatea din Bucureşti, conf. univ. dr. Luminiţa Roşca, de la Universitatea din Bucureşti, cercetător principal II dr. Pricopie Valentina, de la Institutul de Sociologie „Dimitrie Gusti“, conf. univ. dr. Ana Maria Munteanu, de la Universitatea „Ovidius“.
 
Facultatea de Litere, Departamentul de Limbi şi Literaturi Moderne şi Ştiinţele Comunicării (profesor pentru disciplinele Literatura engleză, Shakespeare în cultura română, Repere culturale în teatrul elisabetan): preşedinte - Paul Dugheanu, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Ştefan Olteanu, de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Mădălina Nicolaescu, de la Universitatea din Bucureşti, prof. univ. dr. Victor Olaru, de la Universitatea din Craiova, prof. univ. dr. Michaela Praisler, de la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

 
Facultatea de Matematică, Departamentul Matematică şi Informatică (conferenţiar pentru disciplinele Analiză numerică, tehnici de optimizare, Algoritm şi programare, Sotfware matematic, Tehnici de reconstruire a imaginilor în tomografia computerizată: preşedinte - conf. univ. dr. Elena Cristina Flaut, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Adrian Carabinaeanu, de la Universitatea din Bucureşti, cercetător principal Gabriela Georgeta Marinoschi, de la Academia Română, prof. univ. dr. Constantin Popa, de la Universitatea „Ovidius“, prof. univ. dr. Sanda Ţigoiu, de la Universitatea din Bucureşti.
 
Facultatea de Matematică, Departamentul Matematică şi Informatică (conferenţiar pentru disciplinele Tehnologii multimedia şi prelucrarea imaginilor, Sisteme avansate de analiză, Reconstituirea şi prelucrarea imaginilor): preşedinte - prof. univ. dr. Mihai Florea, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Nicolae Ţăpuş, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, prof. univ. dr. Dinu Colţuc, de la Universitatea „Valahia“ Târgovişte, prof. univ. dr. Sanda Maican, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, prof. univ. dr. Grigore Albeanu, de la Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti.
 
Facultatea de Matematică, Departamentul Matematică şi Informatică (profesor pentru disciplinele Interfeţe om-maşină multimodale, Modelarea şi stimularea compartimentală în medii virtuale, Grafică pe calculator, Introducere în algoritmica aplicaţiilor distribuite): preşedinte - Mihai Florea, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Nicolae Ţăpuş, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, prof. univ. dr. Matu Ştefan Tăruşan, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, prof. univ. dr. Dorian Goran, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ştefan Gheorghe Pentiuc, de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava.
 
Facultatea de Medicină Dentară (profesor pentru disciplina Reabilitare orală pe implanturi): preşedinte - prof. univ. dr. Sorin Rugină, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi, prof. univ. dr. Veronica Mercuţ, de la Universitatea „Carol Davila“ din Bucureşti, prof. univ. dr. Sorin Claudiu Popşor, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.
 
Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Departamentul de Ştiinţe Naturale (conferenţiar pentru disciplinele Meteorologie şi climatologie, Gestiunea resurselor climatice): preşedinte - conf. univ. dr. Irina Moise, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Floarea Bordânc, de la Universitatea „Ovidius“, prof. univ. dr. Ovidius Gaceu, de la Universitatea din Oradea, prof. univ. dr. Laurenţiu Rozylowicz ,de la Universitatea din Bucureşti, prof. univ. dr. Vasile Efros, de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ Suceava.
 
Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Departamentul de Ştiinţe Naturale (conferenţiar pentru disciplinele Oenologie, Sistem integrat de calitate şi siguranţă a produselor agricole): preşedinte - prof. univ. dr. Mărioara Trandafirescu, de la Universitatea „Ovidius“, membri - prof. univ. dr. Valeriu Cotea, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi, prof. univ. dr. Daniela Popa, de a Universitatea din Oradea, prof. univ. dr. Nicolae Giugea, de la Universitatea din Craiova, prof. univ. dr. Elena Condrea, de la Universitatea „Ovidius“.
 
Facultatea de Teologie, Departamentul de Teologie Practică (conferenţiar pentru disciplinele Izvoarele dreptului canonic ortodox, Statutul juridic al cultelor religioase în România, Drepturile omului în Unitatea Europeană, Relaţii externe ale Uniunii Europene, Dreptul familiei), preşedinte - prof. univ. dr. Bogdan Moise, de la Universitatea „Ovidius“, ÎPS prof. univ. dr. Teodosie Petrescu, de la Universitatea „Ovidius“, prof. univ. dr. Constantin Rus, de la Universitatea „Aurel Vlaiciu“ din Arad, prof. univ. dr. Ioan Stancu, de la Universitatea din Piteşti, conf. univ. dr. Petre Comşa, de la Universitatea „Valahia“ din Târgovişte.
 
Facultatea de Teologie, Departamentul de Teologie Practică (conferenţiar pentru disciplinele Sfânta Scriptură, Contribuţii româneşti la dezvoltarea Omileticii şi Cateheticii, Structuri retorice patristice): preşedinte - prof. univ. dr. Bogdan Moise, de la Universitatea „Ovidius“, ÎPS prof. univ. dr. Teodosie Petrescu, de la Universitatea „Ovidius“, prof. univ. dr. Viorel Sava, de la Universitatea „Alexandru Cuza“ din Iaşi, prof. univ. dr. Constantin Rus, de la Universitatea „Aurel Vlaiciu“ din Arad, prof. univ. dr. Ioan Stancu, de la Universitatea din Piteşti.
 
Facultatea de Teologie, Departamentul de Teologie Practică (conferenţiar pentru disciplinele Teologie liturgică, Imnografie creştină): preşedinte - prof. univ. dr. Bogdan Moise, de la Universitatea „Ovidius“, ÎPS prof. univ. dr. Teodosie Petrescu, de la Universitatea „Ovidius“, prof. univ. dr. Viorel Sava, prof. univ. dr. Vasile Stanciu, de la Universitatea „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Constantin Rus, de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 372

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 364

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 469

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 569

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 520

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 643

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 703

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 396

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 370

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 429

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 650

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 892

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 489

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 569

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 818