Invitati

Dascălul Costache Petrescu - ctitor de românism (galerie foto)

Societatea dobrogeană aflată sub ocupaţie otomană a fost, aşa cum era normal, în permanent contact cu România. Mai mult, biserica românească din Dobrogea era racordată la cea naţional românească, şcoala era trecută în bugetul statului român, iar documentele privitoare la învăţământul dinainte de 1878 erau emise de Ministerul Instrucţiunii Publice din România.
 
Centrele importante ale învăţământului în limba română din Dobrogea erau Turtucaia, Cernavoda şi Silistra. Situaţia nu era însă una îmbucurătoare. Tabloul prezentat, la 1850, de agronomul şi statisticianul Ion Ionescu de la Brad este edificator. Acesta înregistra că dobrogenii simt adânc nevoia „pâinii sufleteşti“, „simt nevoia de dascăli“ şi, ca urmare, fac tot posibilul pentru a şi-i procura, chiar „furând“ învăţători din Ţara Românească. „În câteva sate am şi găsit dascăli, pe care îi ţineau ei - locuitorii, n.n .-, cu cheltuiala lor“. Aceasta era starea învăţământului românesc din Dobrogea în perioada în care Costache Petrescu „se lansează“ în învăţământ, în paralel cu Dimitrie Chirescu şi Nifon Bălăşescu, personalităţi marcante ale culturii româneşti din această parte românească.
 
Costache Petrescu s-a născut la 30 ianuarie 1843. Vorbea limbile latină, greacă, franceză şi era un perfect cunoscător al limbii şi literaturii turce. Cunoştea pictura, arhitectura. A învăţat croitoria de haine bisericeşti şi a lucrat în acest domeniu la Rusciuc. La doar la 18 ani, a preluat de la sora sa, Despina, conducerea şcolii de la Silistra, întemeiată şi condusă mult timp de tatăl său. El va fi cel care va organiza, pe baze noi, învăţământul din S-V Dobrogei. Cu energia şi entuziasmul caracteristic vârstei şi urmare a educaţiei primite, Costache Petrescu se implică în problemele pe care consătenii săi le aveau cu autorităţile. Ţinea elevi în gazdă, s-a tocmit dascăl la biserică etc., astfel încât devine liderul coloniei româneşti din oraş.
 
La şcoala de la Silistra, condusă de Costache Petrescu, învăţau copii din etniile trăitoare în localitate şi în satele învecinate. De exemplu, în 1870, erau doi elevi bulgari, un german, un grec, un armean şi 36 de copii români, pe care dascălul Costache s-a „tocmit“ să-i înveţe „carte românească“.
 
Instituţia funcţiona prin insuficienta subvenţie de la părinţi. Pentru a ajuta învăţământul românesc din Silistra, în 1865, Costache Petrescu ia iniţiativa organizării unei Eforii - un fel de comitet şcolar, „supapa de siguranţă financiară a şcolii“, cum o consideră V. Helgiu -, care, anul următor, funcţiona deja ca o instituţie independentă, sub preşedinţia sa. Pentru susţinerea şcolii, Eforia beneficia de alocaţiile plătite de elevi şi de diferite donaţii particulare. În 1867, Costache Petrescu cerea autorităţilor române ajutoare băneşti pentru că, din surse proprii, nu putea acoperi nici măcar salariul învăţătorului.
 
În 1870, un revizor care inspectează şcoala de la Silistra, impresionat de activitatea dascălului Costache, intervine pe lângă ministrul român de resort pentru a sprijini autorizarea şcolii: „…acel domn institutor - Costache Petrescu - n.n. -, este în adevăr bine pătruns de adevărata sa misiune, astfel domnule ministru, că în mijlocul unor Greci, Turci şi Bulgari, vezi elementul românesc înflorind admirabil, având fiecare sentimentul şi recunoştinţa către înaltul guvern român, care le dă pâine vieţii, de care erau lipsiţi până acum. Tot ce mai e de făcut în acea şcoală, vă spun aci la cunoştinţa D-v., rugându-vă, d-le ministru, mai întâiu ca Român şi apoi ca revizor, ca să nu lăsaţi interesul cel mai mare al naţiunii noastre, adică a bucura pe acei români, ce suferă în dreapta Dunării, deslipiţi de sânul nostru, numai prin poziţia naturală a locului, nici decum însă şi de spiritul român, care se vede îmbrăţişat de toţi. Ei sunt admiraţi chiar de Turci şi bine primiţi, că merg progresând în instrucţiuni; dar Bulgarii şi Grecii nu încetează de a intriga pentru ruinarea românismului, cu toate că acel institutor, ca un adevărat român, ştie să lupte în contra tuturor, astfel că el încă învingător iese în toate Ca această şcoală poate scăpa odată de acele calomnii aduse de alţii, vă rog respectuos, domnule ministru, ca Român, să faceţi tot ce vă stă în putinţă şi să cereţi autorizarea acelei şcoli, precum şi a altora, cari se vor mai înfiinţa în dreapta Dunării, dela guvernul otoman, pentru care sunt convins că veţi căpăta o recunoştinţă eternă dela confraţii noştri de acolo, cât şi din alte părţi, ca astfel fiecare Român, în ce unghiu al pământului va fi, să nu sufere în sclavie, şi să ştie că confraţii lor au o ţară, un guvern, care nici odată nu uită pe cei îndepărtaţi de sân“.
 
Prin eforturile lui Costache Petrescu, Eforia obţine ca elevi dobrogeni să fie primiţi la Şcoala normală din Bucureşti, ca „să poată deschide şcoli rurale împrejurul Silistrei“ şi pentru a avea „cu timpul, în aceste părţi, români studiaţi“. Mulţi dintre absolvenţi s-au întors acasă, în Dobrogea, ca învăţători, profesori, ingineri etc.
 
Curând, Şcoala română din Silistra a ajuns să atragă la cursuri „mai toată populaţia şcoalelor bulgară şi greacă, ba încă vre-o câţiva elevi turci“, ceea ce a determinat guvernul român să o subvenţioneze, iar autorităţile otomane au recunoscut-o, oficial, „ca institut de cultură şi instrucţiune în Statul otoman“. Acest fapt a atras „invidia celorlalte naţionalităţi“ şi „ura contra profesorului apostol C. Petrescu, crescu în aşa grad, că viaţa sa era în joc“. Şcoala de la Silistra a fost cea dintâi şcoală oficială românească din teritoriul revenit la Ţară.
 
De altfel, viaţa „dascălului Costache“ se confundă cu cele trei instituţii româneşti al căror ctitor a fost, adevărate centre ale culturii şi pregătirii unui ideal naţional: Eforia şcolară, Comunitatea română bisericească şi Societatea de cultură şi limbă românească. Costache Petrescu încerca, astfel, să facă din Silistra un centru de cultură românească, la care să adere şi Tulcea, Turtucaia, alte oraşe şi sate româneşti, şi visa să cuprindă, treptat, toată Dobrogea într-o mişcare culturală, pe care o considera absolut indispensabilă. Conlucrarea acestor instituţii sub conducerea dascălului Costache Petrescu a dus la ridicarea societăţii româneşti din Silistra şi din apropierea acesteia. Rezultatul acestor eforturi a fost dezvoltarea sentimentului românesc, naţional în mare parte din teritoriul dobrogean, autoritatea lui Costache Petrescu extinzându-se mult mai departe de hotarele Silistrei.

Organizarea Comunităţii bisericeşti din Silistra 

Era absolut necesară, fiind una dintre instituţiile de cultură de interes obştesc pentru români. La Silistra se găsea Mitropolia din Silistra, realizată, în secolul XVII, de Grigore Ghica I, la care erau hirotonisiţi toţi preoţii din Dobrogea. În perioada la care ne-am oprit, aceasta era într-o stare de lâncezeală. Revigorarea sa se realizează, la iniţiativa „dascălului Costache”, şi graţie prieteniei lui cu mitropolitul Grigore.
 
Revizorul Comunităţii bisericeşti avea următoarele însărcinări - stabilite în şedinţa din 5 octombrie 1871: „De a face observaţiuni preoţilor dacă îşi îndeplinesc datoriile religioase în biserică şi către popor; al doilea, dacă preoţii îndeplinesc regulele date de Comunitate; al treilea, va povăţui pe popor să trăiască în pace, să meargă la biserică, să-şi dea copiii la învăţătură, să fie credincioşi lui D-zeu şi Împăratului Abdul-Azis, ca astfel să fim plăcuţi lui D-zeu şi oamenilor....”.
 
Astfel, Comunitatea română de la Silistra ajunge să îndeplinească rolul unei „alma mater”: „ Comunitatea Română din Silistra vă roagă să binevoiţi a ajuta fiecare după puterea şi voia sa, cu ori ce vă va lăsa inima (...) Acest ajutor se strânge spre binele şi folosul nostru Român şi comunitatea nădăjduieşte că veţi primi cu bucurie şi ca Români veţi da ajutoare cât se va putea mai îmbelşugate şi bunul Dumnezeu să ne ajute să ne putem lumina...”
 
Şi prin această Eforie, Costache Petrescu a reuşit să mişte sufletele românilor în faţa credinţei creştine, să le cultive sentimentul naţional. 

Societatea română pentru cultură şi limbă de la Silistra 

Această societate, prima de acest fel din Dobrogea, a fost creată în 1869, la iniţiativa şcolii normale din această localitate. Întemeietor şi preşedinte, pe toată durata existenţei sale, este Costache Petrescu. În 1869, acesta - împreună cu Dimitrie Chirescu, Alexandru Negru, mitropolitul Grigore al Dristei etc. - pune bazele unei mişcări culturale care să cuprindă toată Dobrogea, sub forma Societăţii române pentru cultură şi limbă, pe care, la 12 octombrie 1870, o organizează definitiv, dându-i regulament, statut, registre şi sigiliu proprii. Avea 37 de membri fondatori, majoritatea preoţi şi învăţători. Societatea este similară, din toate punctele de vedere, „Astrei" din Transilvania, pe care, probabil, o avea drept model.
 
Conform articolul II din Statutele Societăţii, scopul cesteia era de „a propaga, prin toate mijloacele putincioase, între Românii din aceste părţi, învăţătura limbii materne (româna) a ajuta Comunitatea română şi Eforia şcoalelor române de aici în afacerile şi misiunea lor: A conlucra la dezvoltarea educaţiunii naţionale şi a apăra privilegiile ei; Protejând şcoalele urbane şi rurale din toată Dobrogea şi ztăruind a înfiinţa şi o şcoală de fete în oraşul Silistra; cerând şi activând prin stăruinţele sale, înmulţirea şi îmbunătăţirea şcoalelor; stăruind din toate puterile pentru exacta punere în lucrare a donaţiunilor făcute în favoarea învăţăturii publice; apărând drepturile legitime ale corpului învăţătoresc prin toate mijlocele legale; ajutând pe junii şcolari români lipsiţi de mijloace de aici şi din Dobrogea; stăruind a susţine o scoală cu patru clase primare pentru juni sau adulţi, în orele de noapte iarna şi în zilele de sărbătoare vara şi a complecta biblioteca şcoalei pentru folosul naţional” etc. Statutele Societăţii, prevedeau, printre altele, „completarea bibliotecii şcolii”, ceea ce înseamnă că Şcoala din Silistra avea deja o bibliotecă.
 
Situaţia financiară a acesteia nu a fost niciodată înfloritoare. Fondurile necesare proveneau din colecte în satele dobrogene şi din alte zone ale ţării - unde se puseseră inclusiv „cutii de pomană" la biserici şi şcoli - şi se mergea pe liste de subscripţii până la Brăila şi Braşov.
 
Apelurile Societăţii au trecut, astfel, şi dincolo de Carpaţi, aceasta primind ca membrii români din toate colţurile ţării. Prin intermediul lui Diamandi I. Manole din Braşov, se făceau adeziuni „printre confraţii transilvani“. Acesta chiar declară că le va aduce „el singur în persoană“ la Silistra.
 
Rezultatele activităţii Societăţii apar destul de repede. În 1871, este înfiinţată şcoala de adulţi, una dintre cele mai vechi şcoli de acest gen din ţară. I.N. Roman scrie că „acolo «dascălul Costache» făcea cursuri noaptea cu tinerii şi bărbaţii de toate neamurile”. Peste 3 ani, în cadrul şcolii de băieţi, au funcţionat şi două clase de fete, la care predau învăţătoare plătite de statul român.
 
Școala de fete, înfiinţată prin eforturile membrilor Societăţii, avea un scop „fixat de noi spre luminarea şi progresarea sexului viril şi feminin la învăţătură“. Prima directoare a fost învăţătoarea Xenia Miron, numită în funcţie pe 5 martie 1874.
 
De asemenea, Societatea de Cultură şi Limbă din Silistra a întreţinut tineri la şcolile secundare din Bucureşti şi a trimis învăţători şi cărţi în satele româneşti.
 
Costache Petrescu este autorul Abecedarului român-turc, tipărit în 1874, cu ajutorul mitropolitului Grigore de la Silistra. În prefaţa volumului, acesta argumenta necesitatea unui asemenea manual în spaţiul multietnic dobrogean: „Învăţământul limbei materne Române ne este naturalmente obligatoriu; pe lângă această însă avându în vedere elementele cu quari trăimu în societate, şi mai cu seamă limba şi literatura Statului trebue să ne impunem imperioasa datorie de a studia şi limba Turcă chiar prin şcolile noastre naţionale: quaci D-voastre deja cunoasceţi câtu de simţitu este necesitatea ei, mai multu prin comune unde Românii nu sciu pronuncia nici uă vorbă de limba turcă, şi quându au vre-uă necesitate suntu siliţi a se căciuli chiar antagoniştiloru loru, spre a fi adjutaţi la pasurile, que altraminte aru putea să şi le sevîrşească şi singuri” .
 
Lui Costache Petrescu îi datorăm şi câteva statistici, deosebit de importante, privitoare la Populaţia românească din Silistra la 1870Populaţia românească a Oltinei şi Câşlei la 18731874, Populaţia românească a Ostrovului la 1874.. S-a implicat, de asemenea, în problema „regulării proprietăţii rurale din Dobrogea”, ca un bun cunoscător al limbii turce. De la el ne-au rămas 9 caiete cu însemnări despre „Şcoală, Eforie, Societate şi Comunitate”.

Costache Petrescu - dascăl la Constanţa, în Dobrogea revenită la Țară  

Din cauza impactului tulburărilor din Serbia din 1876, care au reprezentat preludiul războiului ruso-turc din anul următor, în Imperiul Otoman mişcarea culturală şi naţională românească a scăzut ca intensitate. Oricum, Societatea de la Silistra mai exista încă în 1876. Şcoala a funcţionat până în 1878, când a fost închisă de bulgari. În urma Congresului de la Berlin, agresiunile bulgarilor s-au înmulţit. În această perioadă, viaţa lui Costache Petrescu a fost de multe ori pusă în pericol, iar o nepoată de-a sa, Elena Inocente, declara că acesta a fost arestat şi chiar pe punctul de a fi executat ca trădător. A fost însă salvat de români din Ostrov - unii îi fuseseră elevi -, care au reuşit să-l scape de sub pază şi să-l treacă Dunărea la Călăraşi. Atunci a fost ultima oară când dascălul a văzut Silistra. O altă variantă este aceea a fostului său elev, Aristotel Călinescu, conform căreia, datorită naţionalismului său intransigent, Costache Petrescu şi-a făcut mulţi duşmani printre bulgari, iar, la instalarea autorităţilor bulgare, ameninţările primite l-au determinat pe prefectul rus, Calugheorghe, să-l trimită, însoţit de un detaşament de călăraşi, la Mangalia.
 
Pe 16 decembrie 1878, Costache Petrescu figura ca institutor şi director la Şcoala primară din Constanţa. La începutul anului următor, în prezenţa prefectului oraşului, acesta inaugurează prima şcoală românească din Constanţa - Şcoala nr. 1 de băieţi - şi, în 1880, înfiinţează şcoala de adulţi - după modelul celei din Silistra -. În următorii doi ani, dascălul Costache a predat cursuri serale tinerilor de toate etniile, în timp ce, în timpul zilei, îi învăţa limba română pe copiii de la şcoala comunităţii bulgare.
 
Costache Petrescu s-a retras din învăţământ pe 10 februarie 1882 şi a fost numit, oficial, translator la Prefectura judeţului Constanţa. Mai târziu, şi-a deschis un birou notarial, recunoscut mai ales pentru traduceri în şi din limbile orientale. În acest timp, în periodicul „Constanţa”, publica articole despre gramatică românească şi arabă, despre religia şi cultul musulman.
 
La doar 50 de ani, pe 13 iunie 1893, Costache Petrescu moare în sărăcie, pe str. Călăraşi nr. 1 din Constanţa.
 
*
 
O serie de articole publicate în „Universul” şi „Viitorul Dobrogei” din în 1913 îl readuc pe dascălul Costache Petrescu în amintirea cititorilor. Mă opresc doar la scrisoarea învăţătorului C-tin P. Dinu din Erkesek, plasa Hârşova, beneficiar al „programului” Societăţii române pentru cultură şi limbă de la Silistra, care răspundea unei scrisori publicate de Simion Petrescu, fratele dascălului Costache: „Stimate Domnule Simeon Petrescu, Într-unul din numerile din trecut ale jurnalului Domniei Voastre «Viitorul Dobrogei», aţi arătat şi cu drept cuvânt aciasta, că în oraşul Silistra, pe timpul când Dobrogea se găsea sub Imperiul Otoman, era o societate numită «Societatea Culturală Română din Silistra»; al cărui scop era «Înfiinţarea şi ajutorarea şcolilor Româneşti, de prin comunele Româneşti din Dobrogea», ca: Turtucaia, Vaidomir, Ostrov, Bugiak, Satu-nou, Oltina, Mârlianu, Alimanu, Vlachioiu, Rasova, Cochirleni etc. etc. etc.; toate satele de pe marginea Dunărei. Din acea societate făcea parte şi tatăl meu preotul Vasile Popescu-Dinu (acum decedat) din Ostrov; precum şi un alt preot Gh. Popescu tot din Ostrov, şi chiar posed de la tata fotografia tuturor membrilor Societăţii cu mulţi elevi şi eleve alăturea, ca semn, se înţelege, că toţi luptau pentru şcoală. Eu în anii 1873-1877 am făcut clasele primare la Ostrov. Toate cărţile şi tot ce mai necesita pentru un şcolar le primiam gratuit de la numita Societate Română din Silistra, prin stimatul D-v frate, d-l Constantin Petrescu (acum decedat, D-zeu să-l erte). Mai mult de cât atât. În anul 1877 Septembri 1, am fost chiar numit, deşi cu 4 clase primare, de cătră Onor. membri ai Societăţei, prin stăruinţa nepreţuitului D-v frate ca învăţător în Ostrov, până la venirea şi ocuparea Dobrogei de către armata şi autorităţile Române destinate pentru acest scop”.
 
La sfârşitul scrisorii, învăţătorul din Erkesek îşi motivează intervenţia: „Nu fac aceasta respectate d-le Simeon Petrescu, pentru alt ceva, de cât să se ştie mai bine că în Silistra a existat numita Societate, în timpul Imperiului Otoman, şi că ea înfiinţa, întreţine aşi ajuta şcolile din comunele româneşti din Dobrogea“.
 
Sursa foto: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

Despre Lavinia Dumitraşcu 

Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online: Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanţa de odinioară Idealul primarilor de altădată - şcolile să fie „templu al culturii naţionale şi o podoabă a oraşului“ (galerie foto)

12 Sep 2017 3116

Teodosie spune adio planurilor de a deveni patriarh

13 Jan 2005 2314

Lupta pentru trofeu pe lacul Bascov

30 Jul 2004 428

Start la Europenele de caiac-canoe

23 Jul 2004 434

Caiacisti prezenti la Europene

20 Jul 2004 423

Caiacisti pe Snagov

20 Apr 2004 478

Juniorii tintesc obtinerea unor medalii la Campionatul National de fond

01 May 2003 353