Invitati

Ilarie, episcopul Constanţei (galerie foto)

Pe 27 septembrie 2017 s-au împlinit 92 de ani de la moartea primului episcop al Constanţei, Ilarie Teodorescu, iar pe 18 octombrie 2017 se vor împlini 150 de ani de la naşterea celui care a fost ales ierarh al străvechiului scaun tomitan după (re)înfiinţarea Episcopiei Constanţei, în anul 1923.
 
Episcopul Ilarie s-a născut pe 18 octombrie 1867 în Bucureşti şi a primit la botez numele Ilie. A urmat cursurile Seminarului Teologic Central din capitală, după care, mânat de aceeaşi vocaţie către teologie şi preoţie, s-a înscris la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1895 cu teza de licenţă intitulată „Judecata bisericească“.
 
În anul 1891, tânărul Ilie Teodorescu, încă student teolog, a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii Amza din Bucureşti, iar în 1895 a fost hirotonit preot pe seama aceleiaşi biserici, unde a slujit până în 1923. Odată cu hirotonia întru preot, a fost numit şi protopop al judeţului Prahova, demnitate în care a funcţionat până în anul 1901. Între anii 1909 şi 1916 a fost membru al Consistoriului Superior Bisericesc.
 
Episcopul Ilarie a avut însă, în anii de slujire preoţească, o activitate la fel de bogată şi pe tărâm didactic. Astfel, el a fost profesor de religie la Liceul „Sfântul Sava“ din Bucureşti, unde timp de doi ani a deţinut şi funcţia de director. A mai fost profesor de religie la Şcoala secundară de fete „Carmen Sylva“, dar şi profesor şi director, pentru o perioadă de patru ani, la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti.
 
Rămas văduv, preotul Ilie Teodorescu a fost ales de Marele Colegiu Electoral al Bisericii Ortodoxe Române, episcop al Constanţei şi a fost instalat la Constanţa de sărbătoarea „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, în anul 1923. Înainte de a primi hirotonia întru arhiereu, a fost călugărit la Mănăstirea Sinaia, în aprilie acelaşi an.

Încă din primul an de păstorire, episcopul Ilarie Teodorescu l-a avut alături pe episcopul Gherontie Nicolau, în calitatea acestuia de episcop-vicar al eparhiei Constanţei, care cuprindea atunci şi Cadrilaterul, între oraşele de aici numărându-se străvechile Durostorum (Silistra) şi Balcic (Dionisopolis), amândouă sedii ale unor episcopii încă din veacurile IV - VI.

Ca arhipăstor al Constanţei, episcopul Ilarie Teodorescu a avut, în doi ani şi patru luni, multe realizări. Între ele se numără înfiinţarea Seminarului Teologic constănţean „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, punerea pietrei de temelie a actualului Palat Arhiepiscopal din Constanţa, înfiinţarea revistei eparhiale „Tomis“, precum şi pregătirea duhovnicească a credincioşilor dobrogeni în vederea îndreptării calendarului.
 
Din nefericire, la începutul anul 1925, episcopul Ilarie a început să se simtă rău. Delegat de mitropolitul primat Miron să se deplaseze la Muntele Athos, Ilarie îl înştiinţează pe mitropolit că nu poate merge din cauza bolii. Într-o telegramă din 29 ianuarie 1925, păstrată în arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, mitropolitul îi răspunde episcopului Ilarie: „Primind adresa Prea Sfinţiei Voastre, cu multă părere de rău luăm cunoştinţă de boala ce v-a venit pe neaşteptate... rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, în curând, să vă scoale din patul durerii şi al suferinţei şi sănătos să vă redea Sfintei Episcopii, peste care El v-a chemat să o păstoriţi“.
 
Despre ultimele zile din viaţa episcopului Ilarie, dar şi despre trecerea lui la Domnul, pe 27 septembrie 1925, au rămas câteva date într-un jurnal al episcopului Gherontie Nicolau. Acesta povesteşte :
 
La 20 septembrie 1925, Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan trece cu o ceată de închinători la Mormântul Domnului şi până să vină vremea plecării vaporului Constanţa-Iafa, vizitează pe Episcopul Ilarie, pe care-l pofteşte la dejun pe vapor. El face greşeala de primeşte şi pe la 3 vine acasă. Eu nu ştiam de această poftire, că l-aş fi făcut atent... Pe la 5, bolea.
  • Îi cheamă pe doctorii Apostolescu şi Vasilescu. Dar şi a doua zi şi a treia zi şi a patra zi tot rău.
Vineri mai adormea şi-mi spunea să mă duc la Făcăieni, judeţul Ialomiţa, să verific biserica renovată de acolo, că el, deşi poftit cu insistenţă, nu se bizuia să se ducă.
Sâmbătă la ora 2 p.m. trebuia să plec şi pela 10, mă duc să-i zic «rămas bun».
Stând de vorbă, odată văd că închide ochii, cum şedea pe scaun, îşi reazemă capul de perete şi şade aşa. Eu îl strig odată, dar nu răspunde; îl strig a doua oară şi văd că deschide ochii şi oftează.
  • Ce, aţi adormit?
  • Nu; am avut o sincopă, dar nu-i nimic.
Şi am plecat.
 
La Făcăeni, după slujbă, la masă în curtea caselor parohiale, am ţinut o cuvântare, în care am împărtăşit enoriaşilor binecuvântările Prea Sfinţitului nostru Episcop Ilarie, care abia aştepta să se mai întremeze, ca să le facă şi lor o vizită canonică. «Trăiască», răspund comesenii, iar corul fetelor, condus de preoteasa preotului respectiv Virgil Andreiescu, învăţătoarea satului, intonează «Pre Stăpânul şi Arhiereul nostru, Doamne păzeşte-l întru mulţi ani».
 
Pe la 4 p.m. am plecat la gara Feteşti, pentru trenul de 6, ca să ne întoarcem acasă. La gară, Părintele diacon Grigorescu se duce să-şi scoată bilet. Eu, cu un diacon, o iau pe linie înainte. După câteva clipe, Grigorescu vine după mine, într-un suflet şi plângând îmi spune: «A murit Episcopul». O telegramă primită de şeful gării, de la Constanţa, comunica această nenorocire. 
 
Fatalitatea ne urmărise şi moartea curmase zilele unui om încă în putere, când era mai activ şi mai necesar Bisericii.
 
La Constanţa am ajuns pe la 8 şi ceva. La 9 eram lângă patul de moarte al celui ce fusese păstorul nostru, cu câteva ceasuri înainte. Numai în cămaşa de noapte, întins pe pat, cu faţa în sus, cu o înfăţişare senină, care nu arăta nicio oboseală, nicio suferinţă, P.S. Ilarie, parcă dormea liniştit.
 
După un «trisaghion», am luat măsuri pentru ungerea corpului cu unt de lemn sfinţit şi îmbrăcarea lui în odăjdii. L-am aşezat, apoi, în raclă, i-am pus Sfânta Evanghelie pe piept şi am plecat tot în seara aceea, la Bucureşti.
 
Prezentându-mă Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Primat Miron, şi comunicându-i şi verbal vestea. I.P.S. Sa a pronunţat câteva cuvinte de rugăciune şi apoi mi-a dat împuternicirea canonică de Locotenent de Episcop al Constanţei, cu începere de la decesul lui Ilarie, după care m-am întors, tot în seara aceia acasă.
 
A doua zi, pe la ora 9, l-am dus la catedrală, cu sobor de preoţi şi cu cântări amestecate cu plâns.
 
După slujba cuvenită, am aşezat corpul pe catafalc, sub policandrul mare şi toată ziua aceea, până seara la 6, Constanţa întreagă s-a perindat pe lângă corpul «fără glas şi fără suflare», aceluia ce cu glas frumos şi învăţături păstoreşti, îi păstorise, abia doi ani şi patru luni.
 
La ora 6, în prezenţa autorităţilor Constanţei şi a mulţimei credincioşilor săi, Prea Sfinţitul Ilarie a fost dus la tren şi a doua zi, după ce a stat câteva ore în biserica Amza din Bucureşti, unde servise preoţia peste 40 de ani, l-am dus şi l-am aşezat în cavoul familiei, din Cimitirul Bellu, spre veşnică odihnă“.

 Mormântul episcopului Ilarie 

La împlinirea a 90 de ani de la trecerea la Domnul a episcopului Ilarie, pe 27 septembrie 2015, în biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului a fost organizat simpozionul „Ilarie, episcopul Constanţei“.
 
La eveniment au participat, printre alţii, Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, arhim. Paisie Fantaziu, pr. Florin Alin Sandu, parohul Bisericii „Amza“ din Bucureşti, prof. univ. dr. Stoica Lascu şi regretatul Virgil Coman.

La sfârşitul simpozionului, Înaltpreasfinţitul Teodosie a dăruit muzeului Parohiei „Amza“ crucea de binecuvântare a episcopului Ilarie, pe când era preot la Biserica „Amza“. Pe cruce sunt gravate următoarele cuvinte „Preot Ilie Teodorescu. Biserica Amza 1908“.
 
Sursa foto: arhivă Ionuţ Druche
 
Bibliografie:
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar Corespondenţă 1925
Arhiva de familie a episcopului Gherontie Nicolau
I.T. Vladimir, P.S. Ilarie, Episcop de Constanţa, Editura Semaforul, Constanţa, 1923
Tomis, Revista eparhială de Constanţa, an IX, august-septembrie 1932

Despre Ionuţ Druche  

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:
 

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Episcopi care au păstorit în Dobrogea de la Războiul de Independenţă şi până la (re)înfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului (galerie foto)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Episcopi care au păstorit în Dobrogea de la Războiul de Independenţă şi până la (re)înfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului (galerie foto)

23 Sep 2017 1893

Sinaxar 31 octombrie 2015 Cine sunt cei 6 apostoli pomeniţi azi de ortodocşi

31 Oct 2015 747

Cui transmitem azi mesaje de felicitare şi îi spunem La mulţi ani

30 Nov 2013 2405