Cursa nebunească de la Mangalia la Agigea, pentru oprirea unui bucureștean. Ce va analiza, azi, o comisie de specialitate

În cursul zilei de astăzi, o comisie de specialitate va analiza dacă este oportun ca procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Mangalia să solicite instanţei de judecată prelungirea măsurii arestării preventive ori obligarea la tratament de specialitate în cazul medicului din Bucureşti, care, zilele trecute, nu a oprit la semnalul poliţiştilor, el fiind totuşi blocat pe podul de la Agigea.
 
Menţionăm că cel în cauză a fost arestat preventiv zilele trecute de Judecătoria Mangalia, mandatul emis nefiind unul definitv, acesta putând fi atacat la Tribunalul Constanţa. 

Amintim că, la finalul lunii aprilie, în municipiul Mangalia un echipaj al poliției din localitate a procedat la oprirea regulamentară a unui șofer aflat la volanul unui BMW seria 3. Acesta a refuzat să oprească și a continuat deplasarea în viteză. La intrarea în Eforie Nord un baraj format din două autospeciale și o motocicleta au forțat conducătorul auto să oprească, una dintre autospeciale a fost zgâriată ușor, BMW-ul continuându-și traseul.

În zona podului de la Agigea un alt baraj al poliției l-a oprit, după ce un polițist a efectuat un foc de avertisment în plan vertical.


Citeşte şi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 630

Un bar nou a fost înființat în Agigea, județul Constanța. Cine este asociatul

01 May 2024 354

Societatea Osiris Securitel SA închide un punct de lucru din județul Constanța

01 May 2024 316

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 770

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de 1 Mai și Paște

28 Apr 2024 1061

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 865

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 662

Transporturi agabaritice pe drumurile din Agigea, județul Constanța. Iată traseul

28 Apr 2024 564

În atenția șoferilor! Sunt anunțate transporturi agabaritice pe ruta Agigea RORO PTF, județul Constanța - Rafinăria Petro Brazi, județul Prahova

26 Apr 2024 567

Prefectul Județului Constanța, obligat de magistrați să achite peste 3.500 de lei primarului comunei Agigea

26 Apr 2024 2056

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 510

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Călărași – Agigea RORO PTF

24 Apr 2024 404

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea - Ploiești

23 Apr 2024 387

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 3006

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în localitatea Agigea. Iată cine o conduce

22 Apr 2024 582