Fost politist de frontiera, condamnat la trei ani de inchisoare pentru luare de mita

Un fost politist de frontiera din Teleorman a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru luare de mita dupa ce, in vara anului 2006, a cerut bani soferului unei autoutilitare incarcate cu pepeni, ca sa nu il amendeze pentru ca nu avea atestat profesional si licenta de transport. Potrivit unui comunicat de vineri al Directiei Generale Anticoruptie Teleorman, Tribunalul Teleorman a mai dispus, in cazul fostului politist de frontiera, interzicerea unor drepturi, printre care cel de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, pe o durata de trei ani, dupa executarea pedepsei principale. In fapt, in 2 august 2006, la sediul Directiei Generale Anticoruptie - Teleorman a venit o persoana care a sesizat ca, in seara precedenta, in timp ce conducea o autoutilitara incarcata cu pepeni, pe care vroia sa-i vanda, a fost oprit pentru control de o patrula din care facea parte si agentul principal George S. Dupa ce i-a verificat documentele, acesta a constatat ca soferul nu are atestat profesional si licenta de transport in scop propriu pentru transportul marfurilor sau a bunurilor. Pentru a nu-l sanctiona, politistul de frontiera i-a cerut doua milioane de lei vechi. Pentru ca a refuzat, politistul l-a sanctionat contraventional cu zece milioane de lei. In procesul-verbal intocmit de catre politist, la rubrica observatii, soferul autoutilitarei a mentionat faptul ca i-a fost solicitata suma de doua milioane de lei pentru "a scapa de amenda".

Scris de: {autor}MFX{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 812

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1385

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 372

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 388

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1815

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 660

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1020

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 969

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 639

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 681

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 935

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1557

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 815

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 559