Comandantul Flotei, Rusmanica, trecut in rezerva

Mircea_Rusmanica_01.jpgIeri, preşedintele Traian Băsescu a semnat mai multe decrete de înaintare în grad şi trecere în rezervă a mai multor gradaţi din Ministerul Apărării Naţionale.

Rusmanica_Mircea_02.jpgPrintre aceştia se află şi comandantul Flotei Maritime, Mircea Rusmănică, înaintat în gradul de contraamiral cu două stele, şi contraamiralul de flotilă, şef Resurse la Statul Major al Forţelor Navale, Victor Barbu, înaintat la gradul de viceamiral cu trei stele.
Comandorul Mircea Rusmănică (comandantul Centrului de Scafandri) a fost numit comandant al Flotei la 29 noiembrie 2006. Acesta a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân", Academia Militară, specialitatea Marină şi a urmat un curs postuniversitar de Conducere Strategică la Universitatea Naţională de Apărare. În străinătate a urmat cursul pentru scafandri de mare adâncime, la Genova, Italia, şi cursul pentru forţe multinaţionale, la Oberammergau, Germania. A îndeplinit funcţii (de la comandant serviciu de luptă până la comandant de navă) la bordul unor nave dragoare, comandant navă scafandri, şef de stat major şi comandant unitate scafandri de mare adâncime, şef de stat major de brigadă, şef de stat major şi comandant al Centrului de Scafandri.
Tot în noiembrie 2006, contraamiral de flotilă Victor Barbu, şef Resurse la Statul Major al Forţelor Navale, a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei Organizare, Personal şi Mobilizare din Statul Major General.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Maria

04 Mar, 2009 19:37

Un om deosebit. Ii dorim pensie lunga, sanatate si multe bucurii. Sa traiti!

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 617

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 578

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 841

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 476

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 406

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 619

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3757

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 372

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 793

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 341

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 551

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 923

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 535

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 484

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 661