Deznodamantul in cazul Tusac, peste o saptamana (galerie foto)

cap_7.jpgClaudiu Tusac va afla abia peste o săptămână dacă va rămâne sau nu primarul Mangaliei. Ieri, Tribunalul a analizat cererea lui Tusac prin care solicita ca procesul în care a atacat ordinul de suspendare din funcţie emis de prefect să se judece înainte de 16 aprilie, data fixată iniţial.

În urma deliberărilor din Camera de Consiliu, judecătorii au admis cererea lui Claudiu Tusac şi au fixat termen în aceeaşi zi. Dosarul nu a putut fi judecat, dat fiind că reprezentanţii Prefecturii Constanţa au solicitat un termen pentru a-şi pregăti apărarea. Avocata lui Claudiu Tusac, Ioana Focşa, s-a opus amânării cauzei, subliniind caracterul urgent al procesului. „Urgenţa este dată de funcţia de autoritate publică exercitată de petent (n.r. Tusac)", a argumentat Ioana Focşa. „Cererea de amânare este abuziv formulată şi trebuie respinsă", a susţinut şi Marius Caraiani, celălalt avocat al lui Claudiu Tusac. De partea cealaltă, reprezentaţii Prefecturii Constanţa au făcut dovada faptului că abia cu o zi înainte au primit citaţia pentru proces, în care li se aducea la cunoştinţă faptul că ieri trebuia să se discute doar cererea de preschimbare a termenului, fondul urmând să se judece pe 16 aprilie. În aceste condiţii, instanţa a decis amânarea cauzei, fixând termen iniţial pe 29 ianuarie. Totuşi, la insistenţele avocaţilor lui Claudiu Tusac, instanţa a acordat un termen mai devreme, pe 22 ianuarie, la ora 9.00. De menţionat că în dosar a fost formulată o cerere de intervenţie din partea consilierului local Paul Foleanu, care se va discuta pe 22 ianuarie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dreptate

18 Jan, 2010 17:56

cel mai bun si mai cinstit primar in mangalia este domnul primar claudiu tusac,pt rody,poulatia mmangaliei il stimeaza pt devodamentul si raspunderea pe care sia luato atunci cand a devenit primar si ca nu a mai lasat sa se fure cu caru.daca nu aveti cunostinte mai bine ciocu mic si vedetiva de drum.

mangaliot civic

17 Jan, 2010 22:12

Of..Of>>.pai chiar nu stiti ca inlaturarea lui Tusac NU ESTE O ACTIUNE CIVICA???...este numai si numai masinatia si invidia celui mai lunecos individ...IORGUS...fost pntcd..psd..pd-l...poruncile domniei sale in toate structurile politice din mangalia au condus la inlaturarea primarului...nu poporul si prefectul lau dat JOS pe tusac..ci iorgus si masoneria locala care conduce si politica in judet

rody

17 Jan, 2010 18:31

cel mai mare mafiot din mangalia. intrebati-l cum a castigat alegerile ca nici un locuitor din mangalia nu il mai suporta

gigi

16 Jan, 2010 22:09

TUSAC ESTE UN PRIMAR CORECT.

gigi

16 Jan, 2010 22:03

Sa traiasca PRIMARUL nostru TUSAC.

Articole asemanatoare

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 492

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 495

Ambasadorul Elveției în România, prezent la Tulcea. Ce s-a discutat

30 Apr 2024 344

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 595

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 227

IPJ BacăuElevii din Buhuși au primit vizita polițiștilor

29 Apr 2024 236

Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe, dar și la micii pacienți din Casa Speranța și spitalele din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 593

Calendar ortodox 28 aprilie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor. Ce sfinţi sunt sărbătoriţi

28 Apr 2024 4874

Imobiliare Constanța Hotelul Vigo din Eforie Nord va fi modernizat. New Holiday Concept SRL a primit acordul agenției de mediu

27 Apr 2024 514

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 408

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 356

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 816

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 513

Originar din Botoșani și devenit constănțean prin „adopție” Actorul Virgil Andriescu, la ceas aniversar!

25 Apr 2024 562

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 624