După renunţarea lui Amet Aledin, Luptă internă pentru postul de deputat UDTTMR

UDTTMR_Amet_Varol_01.jpgContrar aparenţelor, poate adevărata bătălie pentru postul de parlamentar se dă în sânul minorităţilor. De ce? Pentru simplul fapt că „alesul" va putea avea cel puţin două mandate consecutive, nu va suferi repercusiuni în plan politic, va fi mai întotdeauna la putere ca membru în Grupul Minorităţilor şi, evident, prin alocările de la buget va avea posibilitatea să-şi mulţumească coetnicii.
Dacă parlamentarii care nu aparţin minorităţilor sunt aleşi uninominal, cei din grupul minorităţilor sunt votaţi în cadrul Congreselor.
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România este în fierbere în această perioadă premergătoare Congresului şi prin urmare a desemnării viitorului candidat la deputăţie. Postul pe care îl va lăsa liber la final de mandat actualul parlamentar, deputatul Amet Aledin, face cu ochiul mai multor membri ai etniei.
L-am întrebat pe preşedintele UDTTMR care este procedura de alegere a deputatului Uniunii. „Fiecare filială poate avansa propria propunere pentru funcţia de deputat. Cel care întruneşte cele mai multe voturi este desemnat candidat, iar în alegeri este votat de membri comunităţii", susţine preşedintele UDTTMR, Amet Varol.
Unele voci susţin că la nivelul comunităţii este o mare nemulţumire în ceea ce priveşte viitorul deputat. Deşi mai este până la alegeri, (n.r. abia în luna august va avea loc Congresul Uniunii), mare parte dintre tătari sunt nemulţumiţi că s-ar fi creat deja o structură de organizare cu Amet Varol deputat, Nagi Gelal - prim-vicepreşedinte, Demirel Caiali şi Kenan Omer - vicepreşedinţi şi Birol Ibadula (finul viitorului deputat Varol Amet) - secretar general. Nagi Gelal este şeful comisiei financiare din cadrul Uniunii, iar cumnatul său, Anefi Erol, este cercetat alături de Sunai Cadâr în dosarul „Containerul". Nagi Gelal este vizat şi de auditul intern promis de conducerea UDTTMR cu privire la achiziţia la suprapreţ a unor sedii ale Uniunii. Alte voci susţin că funcţia de deputat i-ar fi fost promisă şi lui Kenan Omer şi chiar şi fostului şef al Vămii, Sunai Cadâr, la restaurantul căruia ar fi petrecut revelionul mai mulţi lideri ai Uniunii. Surse din cadrul Uniunii susţin că unitatea de alimentaţie publică şi cazare este pe numele nepotului acestuia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

atila

18 Jan, 2012 20:28

Eu propun un ungurpentru ca oricum este descendent al lui Atyla exact asa cum suntem si noi (Hun-gar),cred ca stiti ce inseamna!!!!!!!!!!Cu respect,un tatar al de-al vostru.

Alibaba

18 Jan, 2012 08:49

Sa vedem daca la urmatoarele alegeri veti castiga dle Varol findca vine tare dn urma Naim Belgin, alesul UNIUNII DEMOCRATE TATARE.

tatar

18 Jan, 2012 07:18

Vai de capul nostru, al tatarilor, daca acestea sunt propunerile... Ne laudam ca avem numerosi intelectuali. Acestia, insa, trebuie sa se implice, nu sa comenteze de pe margine.

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 284

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 276

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 297

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 252

Decizii ale acționarilor Plusenerg SA, controlată de regele eolienelor, Emanuel Muntmark

02 May 2024 288

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 286

Firme Constanța Noul administrator al societății ML Greencherry SRL este Cristian Chivu

02 May 2024 289

Acţionarii S.C.U.T. SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024

01 May 2024 372

Licitații Constanța Cazinoul din Constanța, la un pas de renaștere! Aedificia Carpați, compania ce restaurează monumentul, se va ocupa și de lucrările exterioare (DOCUMENT)

01 May 2024 531

Afaceri Constanța Ce decizii a luat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Ostrovit SA

01 May 2024 344

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 246

Acționarii Companiei de Pilotaj Pilot Service SA, convocați de Pilot Service SA în Adunare Generală

01 May 2024 375

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 17 Bistrița-Beclean

01 May 2024 229

IGPR InfotraficAglomerație pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva

01 May 2024 220

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 524