Duţu se dezice de PNL?!

DutuStelian_des.jpgStelian Duţu îşi face datoria în cadrul PNL, dar nu vrea să creadă nimeni vreo secundă că ar face politică.

DutuStelian_Dutu_resize_1.jpgCu câteva zile în urmă, Gheorghe Dragomir, preşedintele filialei judeţene a PNL Constanţa, îl lăuda pe unul dintre membrii de partid importaţi, pe Stelian Duţu. Acesta spunea că activitatea lui Duţu este prolifică şi că se vede implicarea lui în zona de sud-est a judeţului, de la Agigea la Mangalia şi că „şi-a pus experienţa în slujba partidului nostru". Având în vedere că Duţu susţinea că nu vrea nicio funcţie de conducere, care să-i justifice munca în interiorul partidului, rămâne de văzut pentru ce atâta sârguinţă. Unele voci din cadrul PDL susţin că Stelian Duţu ar fi la vânătoare de primari PDL, pe care să-i treacă la PNL, iar alte surse susţin că, de fapt, acesta ar încerca să discute cu preşedinţii filialelor PDL din localităţile unde PNL nu este foarte puternic, pentru a-i determina pe aceştia să treacă cu toată tabăra la PNL. Cu toate că încă luptă pentru a-şi atinge acest presupus scop, Stelian Duţu este foarte reticent şi reţinut atunci când vine vorba de a interacţiona cu cetăţenii, prin intermediul presei. „Nu mă mai deranjaţi pentru astfel de inepţii. Pe mine nu mă interesează politica!", a spus Duţu. Aşadar, este de reţinut faptul că, aşa cum susţinea că nu mai face politică niciodată atunci când era exclus din PDL şi nu mai făcea parte din niciun partid, aşa spune şi acum, când, culmea, s-a înscris în PNL, paradoxal, dar pentru a face ceea ce nu recunoaşte... politică.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

popescu

29 Sep, 2010 07:27

Piticu e un animal politic de la care te poti astepta la orice...Se multumeste el cu rabla asta de PNL ? nu cred! Tinta lui e alta. Intrebarea e CARE?

Articole asemanatoare

Hotărâre BEM Ordinea finală a candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța (DOCUMENT)

10 May 2024 633

10 mai - Ziua Independenței Naționale a României

10 May 2024 622

Nouă candidați se luptă pentru funcția de primar al Capitalei! Care este situația la primăriile de sector

10 May 2024 375

Ordinea candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța, contestată

09 May 2024 542

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 476

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1373

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 783

BEC A fost publicat specimenul buletinului de vot pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024(DOCUMENT)

07 May 2024 664

,,Caravana Europa în fiecare localitate" a ajuns și pe faleza Cazinonului din Constanța (FOTO)

07 May 2024 647

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 869

Bogdan Huțucă, președintele PNL Organizația Județeană, mesaj de Paște

04 May 2024 129

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 446

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 594

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 403

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 632