Este posibila o noua negociere PUR-PSD

Reprezentantii organizatiei locale a Partidului Umanist Roman au sustinut ieri o conferinta de presa. Fara alte comentarii, umanistii constanteni au declarat ca, dupa modelul organizatiei centrale a partidului, sunt decisi sa depaseasca "starea matusalemica cu care indeobste se confrunta fortele politice romanesti, procedand la intinerirea echipei care va incerca sa reconstruiasca organizatia". Liderul local al organizatiei, Cezar Armeanu, a precizat ca, in aceasta perioada, s-au inventariat membrii si cluburile functionale din judet, rezultatul fiind 2.200 de adeziuni necesare reinscrierii partidului si un plus de 800 de adeziuni pentru palmares. Dupa scindarea organizatiei locale a PUR, au mai ramas doi consilieri judeteni si 28 de consilieri locali (nici unul la nivelul municipiului Constanta. Momentan, Armeanu a preferat sa nu faca referire la numarul exact al primarilor si viceprimarilor care au ramas la PUR, din simplul fapt ca o parte a alesilor locali nu s-au decis inca in ce barca vor ramane. Referindu-se la reluarea negocierilor pentru semnarea protocolului in plan judetean cu PSD, Armeanu a lasat sa se inteleaga ca organizatia sa este dispusa la negocieri, insa de pe pozitii de egalitate. In alta ordine de idei, reprezentantii PUR au anuntat ca au si ei candidat pentru postul de primar la Baraganu, in persoana Chivei Toba.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Primăria Corbu angajează. Ești interesat?

18 May 2024 359

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 397

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 355

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 322

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 346

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 464

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 566

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

14 May 2024 435

IJJ Constanța Vino și tu în echipa Jandarmeriei! Sunt ultimele zile de înscrieri

11 May 2024 731

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1529

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1553

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 1075

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 919

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 662

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1277