Gică Slabu e de acord cu despăgubirea în cazul traseismului politic

bani_ppdd_Gica_Slabu_1.jpgCandidaţii PP-DD la alegerile generale din 9 decembrie trebuie să semneze un contract cu clauză de reziliere. Potrivit unor reprezentanţi ai PP-DD citaţi de ziarul „Gândul", acest contract ar fi un pact comisoriu care prevede că parlamentarul ales pe listele partidului nu poate migra la un partid. În situaţia în care, totuşi, o va face, el va fi nevoit să plătească partidului ceea ce am putea considera un soi de despăgubire, în valoare de două milioane de euro.

Potrivit cotidianului „Gândul", avocatul PP-DD susţine că deşi nu există un precedent juridic pentru acest contract, pactul comisoriu este o instituţie legală prevăzută de Noul Cod Civil.

Despre acest aspect, Gică Slabu, liderul PP-DD Constanţa, candidat pentru un mandat de deputat şi, în acelaşi timp, membru în Biroul Permanent Naţional al PP-DD, a declarat că este binevenit pentru evitarea traseismului politic. Slabu a afirmat că este, de principiu, de acord cu acest contract: „Da, sunt de acord. Dar să vedem ce conţine contractul. Sunt de acord pentru că trebuie să evităm figuraţia. Să nu ne mai jucăm de-a parlamentarii. Cine vine cu gânduri serioase în partid nu trebuie să se teamă de acest contract", a conchis liderul PP-DD Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dan

02 Nov, 2012 21:21

Pactul comisoriu de gradul IV opereaza fara interventia instaneti de judecata ! Numai ca : prevederile lui nu pot fi contrare legii electorale si constitutiei.Un astfel de pact comisoriu va putea fi atacat in instanta de judecata si declarat nul absolut deoarece vine in contradictie cu Constitutia si legea electorala !

Articole asemanatoare

Are o diplomă în jurnalism. Fostul parlamentar Marian Vasiliev și-a făcut o firmă de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune

05 Aug 2022 1987

Foştii preşedinţi ai PP-DD Constanţa, la Înalta Curte de Casaţie

24 Oct 2017 2212

Sentinţă definitivă în dosarul foştilor preşedinţi ai PP-DD Constanţa Mariana Ciuciuleacă - cinci ani. Nicolae Aldea - şase ani

24 May 2017 7089

După alegerile din 11 decembrie, trei dintre foştii parlamentari de Constanţa au rămas fără mandat. Alţi 12 nu au mai candidat, cu sau fără voia lor! (galerie foto)

17 Dec 2016 5540

8 decembrie, noul termen de judecată în dosarul foştilor preşedinţi ai PP-DD Constanţa

31 Oct 2016 2231

Hotărâre definitivă în dosarul fostei conduceri a PP-DD Constanţa

29 Aug 2016 2322

Candidatul independent la primăria Constanţa George Andrei Popescu - „Constănţenilor le propun să înveţe să îşi iubească oraşul“

27 Apr 2016 13000

Consilierul local Dumitru Cojocaru, noul lider PND Agigea

22 Mar 2016 1895

Marin Hristoaie, viceprimarul din Negru Vodă, a trecut de partea PND

14 Mar 2016 3940

Comunicat PND

14 Mar 2016 1856

Comunicat UNPR

11 Mar 2016 1468

Fosta conducere a PP-DD Constanţa, menţinută sub control judiciar

02 Mar 2016 2553

Comunicat UNPR 19 IANUARIE 2016

19 Jan 2016 1404

Migraţii pe scena politică de la Constanţa

24 Dec 2015 2315

1000 de membri de la UNPR Constanța au plecat la PND

23 Dec 2015 2933