IPP vrea politicieni europeni marcanţi la Bucureşti

Institutul pentru Politici Publice a lansat o scrisoare publică prin care solicită principalelor partide politice din ţara noastră să invite „personalități reprezentând activ familiile politice de la nivel european, care să determine o mai bună înțelegere, de către votanții români, a diferențelor de viziune în ce privește dezvoltarea spațiului european și implicit a României”. Aşa cum se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPP, acest lucru se impune ca urmare a scăderii, atât la nivel european, cât şi în ţara noastră, a interesului alegătorilor în ceea ce priveşte procesul electoral. „Toate analizele de profil din ultimii ani au arătat că una dintre explicațiile nivelului de interes extrem de redus al cetățenilor europeni pentru alegerile Europarlamentare ține de cunoștințele limitate ale votanților cu privire la importanța și rolul pe care Parlamentul European îl are în relația cu viața lor cotidiană”, se arată în comunicatul transmis de IPP.

Scrisoarea publică lansată de Institutul pentru Politici Publice nu este, aşa cum se precizează în comunicat, un mijloc de a minimiza competența actualilor reprezentanți ai României în Parlamentul European. „Considerăm însă că aducerea în România a liderilor curentelor politice care să discute tematica europeană, împreună sau separat în evenimente individuale, poate întări sentimentul de apartenență la spațiul european, arătând mai bine românilor că aceste alegeri au cu adevărat o miză și pentru ei, astfel că trebuie să participe”, se mai precizează în comunicatul IPP.

Reprezentanţii Institutului pentru Politici Publice sunt de părere că „partidele politice responsabile au această datorie morală față de alegătorii români în condițiile în care europarlamentarii noștri s-au achitat doar într-o mică măsură de obligația de a explica românilor ce ofertă electorală au familiile politice importante de la nivel european. Aceste prezentări și dezbateri publice ar trebui făcute în perioada imediat următoare, pentru a se evita politizarea excesivă a prezenței unor asemenea personalități în România, abordare specifică partidelor românești în perioada oficială a campaniei electorale”, sunt de părere reprezentanţii IPP.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPP cere demisia preşedintelui Comisiei comune de control a SRI din Parlament, Adrian Ţuţuianu

05 Feb 2017 2281

Bilanţ IPP Actualul Parlament cel mai ineficient!

06 Dec 2016 2018

România este pe ultimul lor în UE la valorificarea deșeurilor!

22 Feb 2016 2130

IPP solicită DNA să clarifice public situația dosarului privind votul din diaspora de la prezidențiale

15 Feb 2016 1567

Institutul pentru Politici Publice cere argumente obiective celor care doresc modificarea legii alegerilor locale

01 Feb 2016 1627

Victoria-Violeta Alexandru, propusă ministru delegat pentru Consultare Publică și Dialog Social

15 Nov 2015 2130

IPP solicită DNA să facă investigaţii cu privire la rolul lui Liviu Dragnea și al lui Victor Ponta în obstrucționarea dreptului la vot

28 Nov 2014 1839

Specialişti Exit-poll-urile nu au luat în calcul diaspora. Ne îndreptăm către Ponta (37%) - Iohannis (32-33%)

02 Nov 2014 1755

Dezbaterea electorală propusă de IPP a căzut la refuzul lui Ponta Confruntare Monica Macovei-Elena Udrea

27 Oct 2014 2047

Udrea participă la dezbaterea electorală inițiată de IPP cu o singură condiție

24 Oct 2014 1964