Prin
ordonanţa adoptată luni, executivul blochează în 2010 angajările în
instituţiile publice, îngheaţă salariile, primele dar şi salariile de
merit# La CJC însă, pe 10 februarie a.c. sunt programate, la două
direcţii din cadrul autorităţii judeţene, concursuri pentru ocuparea
posturilor vacante# Anunţul în cauză a fost publicat după ce s-a decis
ca „prevederile OUG nr. 34/2009 să rămână în vigoare şi după 31.12.2009"
La
începutul săptămânii însă, Executivul a adoptat o altă O.U.G. prin care
blochează posturile, fiind aplicate şi anumite restricţii în ceea ce
priveşte veniturile pe 2010, ca urmare a aplicării Legii unice de
salarizare.
Chiar dacă în administraţia publică de la malul
mării, cei doi şefi de la municipiu şi judeţ au precizat în nenumărate
rânduri că au deficit de personal şi nu îşi pot îndeplini îndatoririle,
luni s-a decis, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, în actualele condiţii
economice, îngheţarea angajărilor în companiile de stat şi reducerea
semnificativă a angajărilor în tot sistemul public. Guvernanţii au
hotărât să aplice această metodă tocmai pentru a nu fi nevoiţi să dea
afară personalul bugetar.
Chiar şi cu această ordonanţă şi cu
previziunile economice pentru 2010, deloc încurajatoare, autorităţile
judeţene s-au încăpăţânat şi au postat în continuare anunţuri prin care
spun că scot la concurs posturi în mai multe direcţii din Consiliul
Judeţean Constanţa. Înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe
la Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor erau
scoase la concurs un post de casier contabil şi unul de pompier. Tot la
această Direcţie ar fi trebuit să se desfăşoare, pe 21 ianuarie, şi
concursul pentru ocuparea postului de manager. În perioada 10 - 12
februarie ar fi trebuit să se organizeze concursuri pentru mai multe
funcţii publice de execuţie. Astfel, la Direcţia Informatizare,
Cooperare la Marea Neagră şi Managementul Calităţii erau scoase la
concurs câte două posturi de consilier superior, inspector principal,
inspector asistent şi inspector debutant. Pentru Direcţia Generală de
Afaceri Europene erau puse la bătaie un post de inspector asistent şi
două posturi - inspector debutant.
„Teoretic, toate concursurile sunt suspendate"
După
anunţul postat pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa referitor la
suspendarea tuturor concursurilor pentru ocuparea funcţiilor scoase la
concurs, în urmă cu câteva zile a mai apărut încă un anunţ, pentru un
concurs care ar putea avea loc pe 10 februarie 2010, la Direcţia
Informatizare, Cooperare la Marea Neagră şi Managementul Calităţii dar
şi la Direcţia Generală de Afaceri Europene. Astfel, pentru prima
direcţie sunt scoase la concurs opt posturi, dintre care două de
consilier superior, două de inspector principal, două de inspector
asistent şi două de inspector debutant. La cea de-a doua direcţie se
cer ocuparea a trei posturi, unul pentru inspector asistent iar
celelalte două de inspector debutant.
Contactat telefonic
purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovan a declarat iniţial că nu
ştie dacă se vor ţine aceste concursuri dar că se va interesa.
Ulterior, ne-a declarat că nu poate face declaraţii dacă decizia de
suspendare a concursurilor nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Teoretic, toate concursurile sunt suspendate", a conchis Moldovan.
Fără prime ori măriri de salarii
Ministrul
Muncii, Mihai Şeitan a precizat că se merge pe această reducerea
naturală a numărului angajaţilor de la stat, pentru a se încadra în
ţintele de cheltuieli convenite cu FMI în 2010 şi 2011. O.U.G.-ul
adoptat face referire la faptul că include unele măsuri de reîncadrare
în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi
stabilirea salariilor acestora, ca urmare a aplicării Legii unice de
salarizare.
De precizat faptul că în 2010, toate veniturile vor
rămâne la nivelul celor din 2009 iar reîncadrarea personalului din
sectorul bugetar se va face corespunzător tranşelor de vechime în muncă
şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei
profesionale pe care le-au avut la finalul lunii decembrie 2009.
Cât
priveşte salariile de merit, acestea vor continua să fie plătite şi în
2010, astfel încât să fie aplicate pentru perioada de un an pentru care
au fost acordate. În funcţie de cum va decurge anul 2010, pentru 2011
se vor lua în discuţie reintroducerea sau nu a acestor salarii de
merit.
Cât priveşte majorările de salarii, acestea nu se vor
aplica decât pentru salariile care sunt mai mici de 705 lei pe lună. La
fel şi salariile de merit pe 2010, prevăzute în contractele colective
de muncă, dispar în acest an.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: