PSD caută soluţii electorale pentru Poarta Albă şi Ovidiu Foşti membri PPDD, candidaţi social-democraţi în 2016

Biroul Judeţean al PSD a discutat, ieri, chestiuni organizatorice. Chiar dacă toată lumea se aştepta să se ia în discuţie şi o propunere fermă pentru desemnarea celui care va prelua funcţia de viceprimar, rămasă vacantă ca urmare a încetării mandatului lui Gabi Stan, acest lucru nu s-a întâmplat. Discuţii pe acest subiect au avut loc în cercuri restrânse, dar neoficiale, unele surse indicându-l pe Mircea Dobre ca viitor viceprimar. Dobre nu a primit însă nicio propunere concretă, şi nici primarul interimar, Decebal Făgădău, nu s-a pronunţat pe acest subiect. Cert este că, până în acest moment, consilierul local George Vişan ar fi declinat propunerea, activitatea profesională nu-i permite să rişte pentru un mandat de doar trei luni, iar Valentin Pârvulescu nu este un personaj acceptat de toate taberele din PSD.
 
În cadrul întâlnirii social-democraţilor, s-a discutat despre găsirea unor soluţii electorale pentru câteva localităţi în care PSD nu ţinteşte la sigur postul de primar. Printre aceste localităţi se află şi comuna Poarta Albă, dar, surpriză, şi oraşul Ovidiu, unde Leonard Ciocovianu, preşedintele interimar al PSD, nu pare să fie varianta sigură, câştigătoare.
 
În altă ordine de idei, social-democraţii sunt presaţi de recuperarea cotizaţiilor restante, surse din partid apreciind că aceasta este una dintre problemele serioase cu care se confruntă filiala judeţeană a PSD. Alături de mulţi membri de rând, chiar şi PSD-işti cu funcţii sau demnităţi au uitat să-şi mai plătească cotizaţia. Printre ei, chiar şi parlamentari.
 
Totodată, social-democraţii şi-au completat plutonul de candidaţi şi cu foşti membri PPDD. Astfel, candidatul PSD pentru Corbu este actorul Stelică Murariu, la Mihai Viteazu - Dorin Solomon, la Seimeni - Mitică Şerban, iar la Albeşti, Dumitru Cărăuleanu. Pentru desemnarea candidatului la primăriile Cernavodă, Techirghiol şi Negru Vodă se aşteaptă rezultatele cercetărilor sociologice.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1311

Ședinţă cu forțele de ordine și cu susținătorii candidaților la ușă! PSD Constanța și-a stabilit listele pentru Parlament. Astăzi pot fi modificate la Centru

16 Oct 2020 5133

PSD Constanţa se va întruni în şedinţă de Birou Politic Judeţean. Se vor nominaliza potenţiali miniştri

19 Oct 2018 1769

Ședință la Biroul Permanent Județean al PSD Constanța. Se vor face propuneri pentru completarea guvernului Dăncilă

23 Jan 2018 2095

PSD Constanţa şi-a desemnat noii membri ai Biroului Permanent Judeţean

01 Jul 2015 5815

„USL trăieşte“ din ce în ce mai greu Social-democraţii constănţeni, obligaţi să dea jos afişele cu sigla USL la cererea liberalilor (galerie foto)

14 May 2014 1742