Traficul de mărfuri din porturile maritime româneşti a crescut (galerie foto)

port_.jpgConducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) a susţinut, ieri, conferinţa de presă de final de an, în cadrul căreia au fost prezentate cifrele privind traficul de mărfuri în porturile maritime româneşti înregistrat în primele 11 luni ale anului 2012, date referitoare la sezonul de croaziere 2012, dar şi proiectele de dezvoltare derulate în Portul Constanţa.

În ceea ce priveşte traficul de mărfuri înregistrat în primele 11 luni ale acestui an, totalul este de 46.429.938 tone, faţă de 42.620.413 tone înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea de trafic este, deci, de 9%. În perioada menţionată, traficul maritim a fost de 35.624.249 tone (faţă de 34.575.727 tone în noiembrie 2011), iar cel fluvial de 10.805.689 tone (faţă de 8.044.686 tone la sfârşitul lunii noiembrie 2011).

Legat de traficul de mărfuri, Ambroziu Duma, director Exploatare în cadrul companiei, a declarat: „Din punct de vedere al exploatării stăm mai bine decât anul trecut. Chiar mai bine decât ne-am propus. Iniţial, target-ul nostru a fost o depăşire a traficului cu circa 5%. Avem, după 11 luni, 9%. O să depăşim pragul de 50 de milioane de tone manipulate în cursul anului. Deja în momentul de faţă avem peste 46 de milioane, ceea ce înseamnă că am depăşit traficul de anul trecut în 11 luni. Avem 4 milioane şi ceva de tone în plus faţă de anul trecut. Este mai bine decât speram. O creştere de 10% este semnificativă".

Creşterile de trafic s-au înregistrat în cazul cerealelor, al produselor petroliere, al combustibililor minerali solizi, al minereurilor de fier, deşeurilor de fier şi oţelului, al minereurilor şi deşeurilor neferoase, dar şi al articolelor diverse şi al îngrăşămintelor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

miron

08 Dec, 2012 15:28

si care e contributia APC la crsterea traficului?

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, achitat de Tribunal Constanța în dosarul terenurilor din Portul Tomis! Decizia definitivă va fi anunțată azi

20 May 2024 557

Licitații Constanța Autoritatea Navală Română, contract pentru servicii de analiză și dezvoltare software (DOCUMENT)

20 May 2024 320

Zilele Constanței. Evenimentele de luni, 20 mai 2024

20 May 2024 3108

Incendiu în Dana 90 din Portul Constanța!

20 May 2024 637

Document de urbanism pentru ISU Dobrogea! Este vizată o investiție în Portul Constanța

19 May 2024 354

Zilele Constanței. Evenimentele de duminică, 18 mai 2024

18 May 2024 7586

COMVEX SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul propus fi amplasat în Constanta, Incinta Port

17 May 2024 318

COMVEX SA convoacă adunarea generală extraordinară a acționarilor societății la sediul Societății, din Constanța, Incinta Port Constanța

17 May 2024 371

DP World stimulează comerțul European prin investiții de peste 130 milioane de euro în România

16 May 2024 453

Alertă în această dimineață la Constanța! Mai multe persoane, evacuate dintr-un bloc de pe bulevardul 1 Mai după izbucnirea unui incendiu (GALERIE FOTO)

16 May 2024 1314

Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu în vizită de lucru în Portul Constanța

15 May 2024 530

O firmă din Portul Constanța va amenaja un terminal de cereale la Dana de gabare de pe digul de larg

14 May 2024 936

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, vizită în Portul Constanța (FOTO)

14 May 2024 483

ISU Dobrogea Proiect de modernizare pentru Sediul Detașamentului de Pompieri Constanța-Port și Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție, în dezbatere (GALERIE FOTO)

14 May 2024 344

Știri Constanța Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei - un biciclist a fost rănit

14 May 2024 518