#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 aniRetrospectivă aniversară. Episodul 38



Pe 20 noiembrie 2015, ZIUA de Constanţa împlineşte 15 ani de existenţă. Le mulţumim celor care au fost alături de noi. Cu noi. Mai trebuie spus ceva: nu puteam împlini aceşti 15 ani de ştiri, informaţie şi divertisment fără dvs., cititorii noştri. Din arhiva cotidianului ZIUA de Constanţa, vă prezentăm astăzi trei materiale din ediţia nr. 2133 din data de 21 noiembrie 2007.

S-a împărţit averea lui Petrică Iordache

Moştenirea lăsată de Petrică Iordache a fost dezbătută, iar succesorii şi-au intrat în drepturi. Fabrica de BCA de la Basarabi, care, la momentul morţii omului de afaceri, avea datorii de peste 18 miliarde de lei vechi, a fost preluată de soţie şi cei doi copii. Desigur, ne referim la procentul de 15% pe care Petre Iordache îl deţinea la SC Eco Block SRL.
Citeşte mai departe!

Peste 1.500 de copaci, plantaţi la iniţiativa City Park Mall

Concretizarea acestui program se va finaliza însă în primăvara anului viitor, când încă 1.000 de copaci (salcâm, catalpă, tamarix, castan şi tei) vor mai fi plantaţi, o parte dintre aceştia chiar în zonele din apropierea noului centru comercial. Potrivit directorului de marketing al Neocity Group, Andreea Hascu, personalul de specialitate al Primăriei a asigurat informaţiile necesare privind selecţia speciilor de copaci şi modalităţile de plantare.

Citeşte mai departe!

Înalta Curte este nemilostivă cu Bucur

Ioan Bucur, şeful suspendat al Poliţiei Transporturi, nu poate părăsi închisoarea. După ce Curtea de Apel Constanţa i-a respins, în urmă cu o săptămâna, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu s-a arătat mai îngăduitoare faţă de soarta poliţistului acuzat de luare de mită.

Citeşte mai departe!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 106

31 Dec 2015 6553

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 105

30 Dec 2015 6887

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 104

29 Dec 2015 6780

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 103

28 Dec 2015 6612

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 102

27 Dec 2015 6871

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 101

26 Dec 2015 6751

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 99

24 Dec 2015 6633

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 98

23 Dec 2015 6595

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 96

21 Dec 2015 6520

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 95

19 Dec 2015 6664

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 93

17 Dec 2015 2336

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 92

16 Dec 2015 2164

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 91

15 Dec 2015 2151

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 90

14 Dec 2015 2196

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 89

12 Dec 2015 2139