Cuget LiberPetromin se scufundă

Noua organigramă a societăţii cuprinde doar 25 de posturi, din 50 existente până de curând r Conducerea Petromin contestă organigrama şi deja a făcut o plângere penală împotriva emitentului

Agitaţie mare la sediul Petromin - ultima companie maritimă de stat, care se află, cel puţin teoretic, în plină reorganizare. O informare datată cu 2 mai, semnată de administratorul special al Petromin, Irina Grigorescu, a adus la cunoştinţa conducerii că, începând cu 3 mai, este valabilă noua organigramă a societăţii, puternic subţiată faţă de cea precedentă.

„Ca urmare a reorganizării societăţii am decis împreună cu administratorul judiciar o restrângere a activităţii personalului angajat al SC CNM Petromin SA, ca urmare a situaţiei de insolvenţă a societăţii", se arată în informarea semnată de administratorul special.

În aceasta se mai precizează că, încă de ieri, angajaţii ale căror posturi au fost restructurate trebuie să fie anunţaţi, în scris, de faptul că au intrat în preaviz. Aşadar, 25 de salariaţi ai Petromin ar urma să rămână fără locul de muncă, iar Departamentul Nave, desfiinţat.

Rămân, mai exact, două posturi de conducere, 16 de administraţie şi 7 de muncitor. Acestora li se adaugă şi trei posturi de cameristă, pe perioada sezonului estival, în cadrul Complexului Dunărea din Saturn, care se află printre bunurile societăţii.

Situaţia nu este însă chiar atât de simplă precum pare. Directorul Petromin, Florentin Chiforeanu, spune că nu are de gând să accepte această măsură, pe motiv că nu respectă nici legea, dar este în dezacord şi cu planurile conducerii societăţii, care intenţionează să încheie definitiv activitatea din domeniul maritim şi să se îndrepte spre sectorul fluvial.

De altfel, conducerea Petromin spune că numirea actualului administrator special oricum este ilegală, deoarece s-ar fi făcut într-o adunare generală a acţionarilor la care nu a fost convocată nici ea, dar nici ceilalţi acţionari minoritari. În plus, planul de organizare pe baza căruia s-ar fi putut face şi o astfel de organigramă nu există.

Directorul Departamentului de Nave al Petromin, Andrei - Horia Bud, a declarat că deja a fost depusă o plângere penală împotriva noului administrator special pentru abuz în serviciu.

„Grigorescu Irina - Ionela a emis o informare către salariaţii Petromin cu emiterea unei noi organigrame, făcându-se apel la planul de reorganizare a societăţii noastre. Menţionez că planul de reorganizare al CNM Petro-min nu a fost supus aprobării Comitetului Creditorilor şi Adunării Generale a creditorilor aşa cum cere expres legea 85/2006. Mai mult decât atât, Grigorescu Irina - Ionela se face vino-vată de abuz în serviciu deoarece, prin emiterea unei noi organigrame, se substituie ilegal Adunării Generale a Acţionarilor, singura abilitată să modifice şi să aprobe organigrama unei societăţi comerciale, conform legii 31/1990", se arată în plângerea penală formulată de Andrei - Horia Bud.

Conducerea Petromin susţine că această companie va ajunge să se ocupe doar cu turismul, ceea ce este inacceptabil, şi asta deoarece în noua organigramă nu există nicio menţiune cu privire la un departament de operare nave. În schimb, se păstrează Complexul Turistic Dunărea Saturn, pe care aceasta intenţiona să-l închidă, din cauza pierderilor mari. Doar anul trecut acestea s-au ridicat, potrivit conducerii Petromin, la două miliarde lei vechi.

http://www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 736

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 796

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 680

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 805

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 617

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1050

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 524

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 469

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 711

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3884

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 386

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1381

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 380

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 584

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 1034