Jurnal de Constanta Municipalitatea vrea bani nerambursabili pentru Piaţa Ovidiu

Una dintre zonele de atracţie pentru turiştii din ţară şi străinătate sosiţi în Constanţa este zona peninsulară a municipiului reşedinţă de judeţ. Pe acest considerent, probabil, municipalitatea a decis să contracteze o firmă care să elaboreze documentaţia necesară pentru reabilitarea peninsulei.

Ani la rând, reprezentanţii administraţiei publice locale tomitane au evitat să se implice în reabilitarea zonei peninsulare a municipiului Constanţa. Explicaţia oficială dată de autorităţi a constat în faptul că majoritatea imobilelor au proprietari sau au fost revendicate, ceea ce nu permite intervenţia primăriei. Dacă în ceea ce priveşte aspectul clădirilor din peninsulă municipalitatea n-are cum să acţioneze, în privinţa altor elemente ce ar putea ameliora cât de cât situaţia iată că se fac paşi... timizi.

Spre finalul anului trecut, Primăria Constanţa a început demersurile în acest sens prin identificarea unei firme care să dorească să preia un contract privind elaborarea documentaţiei tehnico-economice necesare accesării Programului Operaţional Regional 2007-2013 pentru un proiect ce vizează o parte a zonei peninsulare. Altfel spus, o firmă va trebui să elaboreze toată documentaţia în baza căreia Primăria Constanţa ar putea accesa fonduri nerambursabile pentru proiectul „Restaurarea şi reamenajarea integrată a Zonei istorice - Piaţa Ovidiu". Astfel, suma necesară derulării lucrărilor ce se impun ar putea fi obţinută prin POR Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - potenţiali poli de creştere", Domeniul de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană".

Obiective urmărite

Investiţia ce vizează „Restaurarea şi reamenajarea integrată a Zonei istorice - Piaţa Ovidiu" va presupune efectuarea de lucrări pentru reamenajarea spaţiilor publice; reamenajarea/reabilitarea/extinderea spaţiului verde; amenajarea peisageră a zonei; realizarea iluminatului arhitectural al statuii poetului Ovidiu; reabilitarea/reamenajarea scărilor de acces din strada Vasile Canarache către bulevardul Marinarilor (strada Termele Romane); sistematizarea circulaţiei pietonale/rutiere şi a parcajului în Piaţa Ovidiu; reabilitarea/reamenajarea scărilor de acces şi refacerea pasarelei dinspre strada Marc Aurelius către Portul Tomis, precum şi reamenajarea zonei în stilul arhitectonic Art Nouveau. În ceea ce priveşte spaţiile verzi, pe lângă reamenajarea/reabilitarea/extinderea celor existente, în perimetrul zonei respective se doreşte şi realizarea unui parapet din gard viu în lungul străzii Marcus Aurelius.

Mobilarea zonei se va face în stilul arhitectonic Art Nouveau cu mobilier urban constând în bănci, coşuri de gunoi, panouri de afişaj şi de informare, zone de belvedere. Totodată, sistemul de iluminat va fi realizat, de preferinţă, pe actualul amplasament, cu stâlpi şi lampadare în stilul Art Nouveau.

Deocamdată, SC „Expert Proiect 2002" SRL din Bucureşti se va ocupa de elaborarea documentaţiei solicitate de Primăria Constanţa, lucrare pentru care municipalitatea va scoate din bugetul local 170.000 de lei.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arsene Olivia Ruxandra s-a retras din calitatea de asociat al Planara Building Works SRL! Arsene Alexandru Felix, unicul asociat

02 May 2024 318

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 715

Recurs în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL,firma fondată de actualul arhitect șef al municipiului vs. primarul Constanței

14 Mar 2024 754

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 1040

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 761

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 februarie 2024

31 Jan 2024 960

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 959

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 661

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1203

Cimitir nou în municipiul Mangalia. La cât este estimată investiția?

27 Dec 2023 1027

De ce sa apelezi la o agenție de web design?

08 Dec 2023 658

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 900

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 1238

UPDATE Muzeul de Artă Constanța, gazdă pentru Bienala de Arhitectură Dobrogeană! Harry Tavitian, invitat special (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1421

Declarații de avere Averea și interesele lui Dan Petre Leu. Apartamentul din Eforie Nord, achiziționat de când a devenit arhitect șef al municipiului Constanța (DOCUMENT)

31 Oct 2023 1730