Jurnal de Constanta Primăria Cernavodă nu a ajuns la un consens cu transportatorii

Reparaţia podului „Anghel Saligny" de la Cernavodă şi devierea traficului prin oraş îi nemulţumeşte atât pe transportatori, cât şi pe reprezentanţii administraţiei locale. În acest context, cele două părţi s-au întâlnit săptămâna trecută pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la modul în care se poate face tranzitul prin localitate, dar şi cu privire la condiţiile impuse de primărie pentru cei care traversează oraşul. Întrunirea nu s-a finalizat cu găsirea unor soluţii mulţumitoare pentru ambele părţi, astfel că s-a hotărât organizarea unei noi şedinţe de consultări, la care să participe şi reprezentanţii CNADR.

Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a organizat în cursul săptămânii trecute o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţiei Operatorilor Români de Transport şi Federaţiei Naţionale Patronale a Transportatorilor Rutieri din România, dar şi cu reprezentanţii firmei care execută lucrările de reabilitare a podului şi a viaductelor peste Canalul Navigabil Cernavodă şi şefii Poliţiei naţionale şi Poliţiei locale. Subiectele întâlnirii au fost nemulţumirea operatorilor privind restricţionarea traficului maşinilor de mare tonaj, în urma începerii lucrărilor de reabilitare a podului. Restricţionarea nu a fost impusă de Consiliul Local Cernavodă, ci de beneficiarul lucrării - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Transportatorii nu au înţeles că taxa de tramă stradală nu este o taxă nouă, ci este în vigoare din anul 2008 şi se aplică tuturor maşinilor de mare tonaj care traversează oraşul Cernavodă. Singura modificare făcută după data de 10 ianuarie se referea la cazurile excepţionale, pentru maşinile mai grele de 8,5 tone, care trebuie să solicite aviz înainte cu 36 de ore de a tranzita localitatea. De asemenea, operatorilor de transport persoane de pe ruta Bucureşti-Constanţa-Bucureşti li s-a cerut să efectueze staţie şi în oraşul Cernavodă.

CNADNR este principalul vinovat

„În situaţia actuală, când traficul a fost deviat prin oraşul nostru, trebuie să ne protejăm drumurile, reţelele de apă-canalizare şi de termoficare. De asemenea, podul «Sfânta Maria» din oraş, pe unde se deviază traficul, a fost construit pentru evacuarea locuitorilor şi personalului de la Centrala Nucleară, în caz de avarie, nu pentru transportul greu şi des. Primăria nu intenţionează să ia banii transportatorilor, având în vedere că banii obţinuţi de pe urma acestor taxe de tramă stradală nu ajung pentru acoperirea cheltuielilor reale care se fac cu repararea drumurilor, ci se doreşte limitarea acestui trafic, aşa cum se face în toate oraşele din ţară sau din Europa. Trebuie să ne protejăm locuitorii, casele acestora şi infrastructura", a declarat Mariana Mircea.

Şeful administraţiei locale susţine că primăria nu a fost consultată atunci când s-a luat decizia devierii traficului prin oraş, asa cum ar fi fost normal. La finalul întâlnirii, edilul şi reprezentanţii transportatorilor au convenit că este necesar ca, în perioada următoare, să se organizeze şi o întâlnire cu reprezentanţii CNADNR şi ai celorlalte asociaţii care nu au fost prezenţi la discuţii.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 814

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1397

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 373

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 390

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1818

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 660

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1021

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 969

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 653

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 681

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 935

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1558

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 819

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 561