Replica Ionel Chirita se pregateste sa candideze pentru Primaria Harsova - „Tudor Nadrag este un om hranit la castronul Partidului Comunist"

Liberalul Ionel Chiriţă nu şi-a încheiat cariera politică, asta cu toate că în 2008 a pierdut Primăria Hârşova în faţa pedelistului Tudor Nădrag. Convins că mai are multe de făcut pentru hârşoveni, reprezentantul Colegiului Naţional de Integritate este interesat de un nou mandat de primar, din 2012 - dar cu condiţia esenţială ca şi oamenii să îi ceară să candideze din nou. Ionel Chiriţă a mai declarat, pentru „Replica" de Constanţa, că a fost ameninţat în scris de oameni ai primarului, casa i-a fost incendiată, iar un „trepăduş" al actualului primar, Tudor Nădrag, a încercat să dea cu maşina peste soţia sa.


Reporter: Vreţi să reveniţi în viaţa politică a Hârşovei. Care sunt motivele?
Ionel Chiriţă
: Discutăm despre o maturizare politică. Consider că a fi primar al unei localităţi este o mare onoare, dar am înţeles din ce în ce mai mult că, dincolo de onoare, trebuie să fii foarte pregătit pentru administraţie, dăruit localităţii şi devotat oamenilor. Fără aceste lucruri nu faci decât să-ţi potoleşti setea unui orgoliu, ale unei ambiţii sau a unui interes personal. Nu ştiu dacă şi în cazul meu s-a întâmplat acelaşi lucru, dar cu multă sinceritate spun că o astfel de abordare nu mă mai interesează. Sunt foarte interesat de ceea ce se întâmplă în Hârşova, de problemele oamenilor, de calitatea serviciilor publice şi dacă oamenii vor spune că priceperea mea în administraţie, devotamentul meu pentru hârşoveni, poate să stea la baza unei astfel de decizii, atunci cu siguranţă că, împreună cu echipa politică, ne vom asuma o candidatură pe baza unui program în care Ionel Chiriţă va candida pentru un nou mandat de primar. Aşa cum am arătat acum doi ani, nu mă interesează un scaun de primar, mă poate interesa un mandat încredinţat de hârşoveni astfel încât să pot continua lucrurile pe care hârşovenii au hotărât să le lase acum doi ani şi din păcate unele dintre ele au fost distruse. Deşi colegii mei din PNL au contestat implicarea mea în continuarea programelor locale prin mijloacele care mi-au stat la dispoziţie, am contribuit decisiv la finalizarea blocurilor ANL şi a Grădiniţiei din cartierul din Varoş. Pentru Hârşova sunt transpartinic.
Rep.: Din 2008, de când nu mai sunteţi primar, ce proiecte iniţiate de dumneavoastră nu au mai fost continuate de edilul Tudorel Nădrag?
I.C.
: Cu toate că uneori sunt critic, mi-am arătat disponibilitatea de a sprijini
activităţile noii administraţii, însă au refuzat orice dialog, abandonând foarte multe proiecte. Din păcate, deşi finalizat şi dotat pentru cazare, căminul de bătrâni stă părăsit, acolo mai fiind nevoie doar de dotarea pentru bucătărie şi înfiinţarea instituţiei care să pună în funcţiune activitatea de îngrijire a persoanelor vârstnice. În aceeaşi situaţie, aproape finalizate sunt şi Centrul de Zi pentru copii şi Centrul de consiliere pentru persoanelor abuzate şi victimele violenţei din familie. Nu le lipseşte decât dotarea clădirilor şi înfiiinţarea instituţiilor şi angajarea personalului care să presteze aceste servicii. Din păcate, Hârşova a pierdut bazinul de înot cu care figura în planul de investiţii al Companiei Naţionale de Investiţii. Hârşova nu a reuşit să promoveze proiectele de asfaltare. O mare durere pentru mine este că Hârşova a pierdut instituţiile pentru care am luptat mulţi ani să le înfiinţez. Mă refer la Oficiul Prefectural, Oficiul de Cadastru şi Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă. Astfel oamenii au ajuns să-şi piardă timpul alergând pe drumurile Constanţei şi ale Medgidiei şi au apărut vânătorii de chilipiruri care, folosind anumite mecanisme, fac ciubuc din întocmirea actelor pe care ar trebui să le facă autorităţile locale şi instituţiile statului. Concret, pentru dosarele de şomaj oamenii dau pungi de cafea şi 30 de lei pentru rezolvarea problemelor. Tare îmi e că noua administraţie poate pleda şi pentru închiderea altor instituţii cum ar fi APIA, spitalul.
Rep.: Actualul primar v-a reclamat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru contractele păguboase pe care le-aţi semnat şi susţine că acest demers nu va fi singular. Cum comentaţi?
I.C.
: Întâmplarea face ca pe 13 decembrie 2009 casa mea să ardă la numai două săptămâni după ce în Consiliul Local am anunţat că voi înştiinţa instituţiile statului pentru ameninţările cu moartea primite în scris de la persoane necunoscute. Soţia mea a fost victima unei tentative de omor. Un trepăduş din anturajul primarului, care a vrut să dea cu maşina peste ea şi care îl ponegreşte pe fiul meu, mă face să privesc cu grijă problema. Cred că primarul a fost întotdeauna interesat să mă sperie să renunţ la viaţa politică cu un interes evident. Adică să scape de cel ce ar putea să înţeleagă modul în care este prăduit oraşul Hârşova prin diferite decizii proaste sau prin decizii luate şi mascate în spatele unei majorităţi ale Consiliului Local. Sigur că la repetatele mele solicitări, în calitatea mea de consilier local, primarul a refuzat să răspundă. Din acest motiv trăiesc cu impresia că în procesele verbale ale şedinţelor şi ale hotărârilor de Consiliu Local nu sunt reflectate poziţiile şi voturile reale ale consilierilor. Asta este părerea mea. Am fost reclamat, am dat declaraţii la Parchet, dar pentru o chestie prostească. Invoca faptul că instig oamenii să-l dea jos. Dacă sunt consilier, am dreptul la poziţii publice. Cred că actualul primarul este interesat să scape de mine, pentru că nu vede alte persoane capabile, dispuse la transparenţă şi care să-şi exprime dezacordul făţiş atunci când se impune.
Rep.: Dacă anul trecut spuneţi că v-aţi simţit ameninţat, ce vă determină să vă gândiţi la o nouă candidatură? Nu vă este teamă că familia ar putea avea de suferit?
I.C.
: După incendiu nu au mai avut loc ameninţări, dar mă aştept să apară şi altele. Sigur că m-am gândit şi la acest aspect, dar cert este faptul că numai cei din anturajul primarului sunt cei care ne-au ameninţat. Cred că nu se poate ajunge chiar atât de departe pentru că, atâta timp cât mai există instituţiile statului, ar trebui să ne simţim în siguranţă. Dacă mi-au dat foc la casă asta nu înseamnă că trebuie să stau departe de politică, iar familia mă susţine. Am să mă comport normal. Un conflict într-o anumită măsură este firesc, dar un om hrănit la castronul Partidului Comunist, cum este Tudor Nădrag, nu poate să aibă decât un comportament al acelei perioade.
Rep.: De ce v-ar vota oamenii care vă întâlnesc pentru prima dată în campania electorală din 2012?
I.C.
: Un primar trebuie să stea între oameni, lucru pe care nu-l văd la actualul edil. Sunt interesat ca spitalul să se modernizeze, ca şcoala veche să fie reconstruită şi Hârşova să fie recunoscută la capitolul învăţământului din punct de vedere valoric. Mi-aş dori ca instituţiile din domeniul social să funcţioneze şi oamenii să beneficieze de acestea. Iar deciziile autorităţilor locale să fie transparente şi să reflecte acţiuni oneste, iar oraşul să-şi sporească zestrea şi nicidecum să-i fie decimat patrimoniul.
Rep.: Aveţi suţinerea politică necesară pentru a vă canaliza timpul şi toate resursele pentru Hârşova?
I.C.
: Am disponibilitatea şi dorinţa de a sluji oraşul. Susţinerea politică va exista dacă şi oamenii vor dori să le fiu alături. Am decis să revin în viaţa politică pentru că am întâlnit în ultima perioadă din ce în ce mai mulţi oameni care mă întreabă textual: „Când scăpăm de ăştia?".
Rep.: Sunteţi adeptul „pomenilor electorale" pentru a atrage electoratul de partea dumneavoastră?


I.C.
: Am considerat şi consider că mai ales în zona alegerilor locale pentru a ajunge primar trebuie să foloseşti toate mecanismele de care dispune un partid. Însă, sunt împotriva mecanismelor de promisiune mincinoasă în campanie ca propagandă electorală. Nu cred că trebuie să le spui oamenilor numai minciuni, ci voi face promisiuni în cadrul unui program bine structurat. Nu voi da nici găleţi cu carne, cum a făcut Tudor Nădrag, şi nici la sediul PNL sau la poarta casei mele nu vor sta după alegeri oameni care să primească bani.
Rep.: Pe cine vedeţi contracandidatul dumneavoastră la alegerile viitoare?
I.C.
: Nu cred că trebuie neapărat să fiu preocupat de contracandidaţi. Este un drept constituţional să candidezi, prin urmare poate să candideze oricine. Preocuparea mea este să avem un program pentru perioada 2012-2020 în care Hârşova să-şi poată valorifica oportunităţile şi resursele de care dispune.
Rep: În cazul în care veţi câştiga un nou mandat de primar, veţi renunţa la Consiliul Naţional de Integritate?
I.C.
: Nu este o funcţie incompatibilă. Este un mandat până în 2014, iar acum două săptămâni am fost reales secretar general al aleşilor locali PNL.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

george

09 Sep, 2011 21:07

referitor la complexul turistic, acesta exista de mai bine de 14 ani, cand chirita nici nu era in primarie.

george

09 Sep, 2011 21:05

dar cata lume stie ca actualul primar( aq Tudor Nadrag) a avut o intelegere cu belgienii veniti in oras pentru a il pune in functia de director pe fiul lui nadrag in schimbul unor scutiri de taxe si impozite? sau cata lume stie ca anual deszapezirile se fac cu ajutorul firmei tudor construct sau ca asa zisele asfaltari nu vor exista pe mandatul lui?. un alt exemplu este pista de biciclisti, care pe langa faptul ca nu exista, neà si costat destul de mult? oare casa de cultura era asa de necesar sa o repare cu 25 de miliarde de lei noi in timp ce el se plange ca nu are bani de plata salariilor? sau ca in primarie sunt persoane platite cu un salariu imens desi acei cativa angajati nici nu se afla in romania? fratii mei, inainte sa votati, ganditi`va de 10 ori pe cine alegeti.

Tepes

02 Dec, 2010 11:33

Gurile rele vorbesc ca dl Chirita, in criza de oxigen, si-a dat foc singur la casa, dar nu inainte de a o asigura pe doua sute de mii de euro, bani pe care daca ar fi vanduto nu i-ar fi incasat niciodata, Ramane de vazut cu ce firma a asigurato si la ce pret al pietei in Harsova ?! Din salariul de bugetar, Chirita si-a facut un complex turistic la Durau compus din 6 vile. Asteptam cu interes ca dl primar Nadrag sa le dea foc, iar Chirita sa incaseze asigurarea ! Numai asa, sa vedem daca mai tine odata!

Tepes

02 Dec, 2010 11:10

Eu cred ca a trecut vremea cand cine nu stia sa faca nimic se baga in politica. Este adevarat ca Chirita stia sa se imbogateasca din banul public dar nu pe cai legale. Sunt oameni de isprava in Harsova care pot candida. unul dintre acestia este si dl Nadrag, si-a facut o situatie prin munca, a dat de lucru cetaqtenilor Harsovei, iar acum incearca sa faca ceva pentru comunitate. Draga Ionele (Chirita), daca nevasta nu te vrea decat primar, te vor face harsovenii tragandu-ti pantalonii sa ti se vada desuurile (escrocheriile)! Oricum, ai inceput campania cam devreme !

Articole asemanatoare

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 117

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 154

Firme Constanța Acţionarii Brise Grains SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi se află și aprobarea situaţiilor financiare anuale

26 Apr 2024 228

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 280

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 244

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 163

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 279

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 466

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 393

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 357

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 222

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 230

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 484

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 217

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 219