Replica Sexgate - Martora in dosarul „Prostituate pentru politicieni", miss in Clubul Wish

Una dintre martorele din dosarul „Prostituate pentru politicieni", Ramona Zagodeanu, a câştigat concursul de frumuseţe Miss Wish. Fata spune că a început să colaboreze cu agenţia Star Models în vara anului 2008, iar cea care i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul Tămârjan Ion Valeriu (proxenet alături de Relu Costan) este Ionela Andreea Stan. Atunci a aflat că inculpatul obişnuia să întreţină acte sexuale cu unele fete, iar ca recompensă câştigau concursul de miss la care participau. Înainte de finală inculpatul i-a menţionat că urma să-şi petreacă noaptea cu el şi un cetăţean turc, în apartamentul acestuia din urmă. Ajunşi acolo i s-a spus că trebuia să doarmă în acelaşi pat cu proprietarul, fapt pe care l-a refuzat. La începutul colaborării lor, inculpatul i-a făcut cunoştinţă cu Tahir Muammer Rasitzaimonglu, în hotelul Select, o persoană care ar fi putut să o ajute în viaţă. A respins însă propunerea respectivului de a-l însoţi pe litoral în acea zi, întrucât şi-a dat seama de adevăratele intenţii ale acestuia. Până la începutul anului 2009 (împrejurări de timp ce ar putea fi însă eronate) a respins de mai multe ori propunerile acestuia de a merge la Viena, pentru o şedinţă foto, se arată în dosarul care a scos la iveală orgii sexuale cu fete minore sau majore, racolate special pentru aşa ceva de Costan şi Tămârjan. Fetele erau „oferite" contra-cost unor politicieni, oameni de afaceri, interlopi, oameni din mass-media.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța Acțiuni ale specialiștilor antidrog în stațiunile de pe litoral (Galerie FOTO)

06 May 2024 357

Cumpărare Directă Constanța ABADL a atribuit un contract societății Iridex Group Salubrizare SRL. Ce prevede acesta (DOCUMENT)

05 May 2024 475

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 387

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 404

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 402

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 791

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 783

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 365

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1431

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 501

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 667

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 745

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1424

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 681

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 776