Au spus „adio" anilor de facultate Cele mai mari medii de absolvire la Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (galerie foto + documente)

Academia_academia_1.jpgAcademia Navală „Mircea cel Bătrân" a organizat, marţi, ceremonia de absolvire a promoţiei 2012 „Neagoe Basarab 500" de ingineri militari şi civili, precum şi de maiştri militari de marină.

Festivitatea a marcat, pentru cei 218 absolvenţi ai Facultăţii de Marină Civilă, 37 de absolvenţi ai Facultăţii de Marină Militară şi 39 de absolvenţi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu" încheierea pregătirii profesionale. Cei peste 70 de tineri marinari militari vor începe, în perioada următoare, cursurile de bază pentru ofiţeri şi maiştri militari de marină, care se vor încheia la 1 decembrie, moment în care militarii vor primi primul grad şi vor fi repartizaţi pe prima funcţie în Forţele Navale Române. La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice şi universitare constănţene, reprezentanţi ai instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului naval şi al activităţilor portuare, reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, rude şi prieteni.

La Facultatea de Marină Civilă, Specializarea „Navigaţie şi transport maritim şi fluvial" (forma de învăţământ la zi), cele mai mari medii la examenul de licenţă le-au obţinut:

Mircea Adrian Cuseac - 9,50

Raluca Elena Petrea Mitu - 9,37

Mihai Andrei Gheorghian - 9,33

Alexandru Ionuţ Radu Constantin - 9,12

Stela Ştefu - 9,06

Ramona Raluca Râznic - 9,05.

La Facultatea de Marină Civilă, Specializarea „Navigaţie şi transport maritim şi fluvial" (forma de învăţământ cu frecvenţă redusă), cele mai mari medii la examenul de licenţă le-au obţinut:

Răzvan Evelin Dumitrache - 9,59

Vlad Lucian Filip - 9,58

Sabin Dorel Bordânc - 9,47

Emil Laurenţiu Toma - 9,33

Gheorghe Costel Cucoară - 9,29

Gavrilă Vasile Codor - 9,23

Laurenţiu Dumitru Dragomir - 9,16

Ion Sorin Leoveanu - 9,03.

La Facultatea de Marină Civilă, Specializarea „Electromecanică" (forma de învăţământ la zi),

cele mai mari medii la examenul de licenţă au fost obţinute de:

Radu Mircea Butnaru - 9,55

Claudiu Clement Neagu - 9,50

Daniel Constantin Sucălescu - 9,07.

La Facultatea de Marina Civila, Specializarea „Electromecanică" (forma de învăţământ cu frecvenţă redusă), cele mai mari medii la examenul de licenţă le-au obţinut:

Constantin Cătălin Andron - 9,99

Cosmin Constantin Burnete - 9,62

Daniel Roşca - 9,57

Vasile Spiridon - 9,45

Petre Davidov - 9,31

Petru Constantin Cotor - 9,27

Ion Dănuţ Anghelescu - 9,23

Iordan Dorin Alexandru - 9,17

Petrică Florian Creţu - 9,17

Enver şenol Mustafa - 9,12

Constantin Ristea - 9,12

Laurian Ştefan Chirtop - 9, 02

Petre Viorel Panait - 9,00

Traian Mihai Ştefănescu - 9,00.

La Facultatea de Marină Civilă, Specializarea „Inginerie şi management naval şi portuar" (forma de învăţământ la zi), cele mai mari medii la examenul de licenţă le-au obţinut:

Andreea Petruţa Vulpa - 9,27

Adriana Crestez - 9,20

Georgiana Crestez - 9,20

Alexandra Maria Toma - 9,07

Facultatea de Marină Civilă, Specializarea „Inginerie şi management naval şi portuar" (forma de învăţământ cu frecvenţă redusă), cele mai mari medii la examenul de licenţă le-au obţinut:

Alina Ilie - 8,40

Mihaela Hortolomei - 7,62

Claudia Crăciunescu - 7,32.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 547

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1095

Pregătiri la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța pentru noaptea de Înviere (Galerie FOTO)

04 May 2024 464

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 438

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1853

RAJA anunță furnizarea apei cu presiune scăzută în Lumina, Corbu și Năvodari, județul Constanța

04 May 2024 576

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 525

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 469

CNAIR actualizează Cartea Funciară a sediului DRDP Constanța! Care este valoarea contractului

04 May 2024 310

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 412

Bella Licca International SRL are acordul APM Constanța pentru înființarea unui ansamblu de birouri, turism și servicii în comuna Mihail Kogălniceanu

04 May 2024 372

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 309

Alegeri electorale 2024 Alianța pentru Unitatea Rromilor (AURr) Constanța, contestație respinsă în instanță

04 May 2024 324

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 346

Pompierii din Constanța sunt salvatori și cu ocazia Paștelui (Galerie FOTO)

04 May 2024 375