Bani de la locuinte ieftine „transferati" catre firma de paza a primariei Mangalia

casa.jpg28 noiembrie 2008. Cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, în plină campanie electorală, avea loc „Loteria locuinţelor pentru tineri - Marele premiu al Mangaliei", eveniment la care a participat, printre alţii, primarul Constanţei, Radu Mazăre. Acesta i-a oferit edilului actualmente suspendat al urbei, Mihai Claudiu Tusac, celebra cască de constructor, „Drept garanţie că va termina în scurt timp construcţia de locuinţe pentru toţi cei care au atâta nevoie de ele".

La rându-i, Tusac şi-a luat angajamentul şi şi-a pus drept gaj propriul cuvânt, că va finaliza „Locuinţele ieftine model Mihai Claudiu Tusac" în circa 12 - 18 luni. Acestea ar fi trebuit să cuprindă 528 unităţi locative, din care 154 garsoniere, 308 apartamente formate din 2 camere şi 66 de apartamente formate din 3 camere. Cartierul Tineretului ar fi urmat să deţină 227 de locuri de parcare, 3 parcuri de joacă pentru copii, spaţii verzi şi amenajări peisagistice, iluminat stradal şi iluminat ambiental, căi de acces, alei şi platforme asfaltate, spaţii comerciale şi servicii în incintă, mobilier şi dotări urbane.

21 ianuarie 2010. Au trecut 14 luni, iar din zăpada înaltă de un metru, nu răsare, în „Cartierul Tineretului", nici măcar fundaţia locuinţelor ieftine, pe care primăria, sub cuvântul primarului Mihai Claudiu Tusac, ar fi trebuit să le inaugureze peste mai puţin de patru luni. Cei 528 de tineri care, în Piaţa Centrală a municipiului s-au bucurat în urmă cu 14 luni că vor intra în aceste apartamente, pe care deja şi le imaginau ca fiind adevărat chilipir, mai au de aşteptat. Cât...? Deocamdată la infinit, întrucât bugetul local nu va putea suporta cheltuieli pentru „locuinţe ieftine", orice model ar fi acestea, nici măcar după o eventuală depăşire a crizei în care se află.

Pe rectificarea de buget, lipseşte „preşedintele de şedinţă"

Consilierii locali au fost înfieraţi aspru în comunicate de presă remise de primarul suspendat Mihai Claudiu Tusac, pentru că nu au dorit rectificări de buget, care să aloce sume ceva mai consistente pentru respectivele imobile. Tusac a recunoscut, în martie anul trecut, „construcţia locuinţelor ieftine a fost întârziată cu două, cel mult trei luni, dar proiectul nu va fi stopat". Primarul a promis, locuinţele s-au încăpăţânat să nu răsară singure din pământ. Mai mult, potrivit unor surse din primărie, acestea nici nu vor apărea prea curând, mai ales că banii destinaţi acestora - mulţi, puţini - au început să se ducă spre alte... cheltuieli. Astfel, de la primărie, ni s-a spus că firmei de pază cu care instituţia are contract, i-au fost plătite trei datorii cu banii... locuinţelor ieftine şi celor sociale, cuprinse în capitolul 70 al bugetului, „Investiţii".

„Au fost plătite trei facturi, în valoare de aproximativ 86.000 de lei, printr-un „transfer" de bani de la Capitolul 70 al bugetului (care includea şi finanţarea locuinţelor ieftine), la Capitolul 61, destinat... Ordinii Publice", ne-au declarat oficiali ai primăriei Mangalia. „Acest «transfer» a avut loc printr-o rectificare de buget, realizată în octombrie 2009, care poartă semnătura primarului, pe a directorului economic general, dar nu şi pe cea a preşedintelui de şedinţă. Motivul este unul simplu: deşi avea o sentinţă definitivă şi executorie, Tusac nu a vrut să recunoască Consiliul Local nici după ce a pierdut procesul de dizolvare. Deci, nu avea un preşedinte de şedinţă care să semneze, la rândul său, rectificarea. Însă, potrivit legii, în condiţiile în care nu dorea un consiliu funcţional, Tusac nu avea voie să rectifice prin dispoziţie de primar decât sumele provenite de la Guvernul României. Nu e cazul de faţă, pentru că e vorba despre sume de la bugetul local. Nu ne explicăm cum actul oficial înaintat Trezoreriei Mangalia a fost acceptat de conducerea acestei instituţii", ne-au declarat sursele noastre din primăria Mangalia.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Salariat Trezoreria Mangalia

21 Jan, 2010 23:17

Din dispozitia data de dir.coordonator al DGFP cta HUTUCA, care la acea vreme nu mai stia cum sa joace politic, insclusiv complicitatea lui Spatarelu si amantei acestuia "BLONDA DE LA AFPM MANGALIA" Dl. Primar daca cititi cu atentie L.500, L 119, L78 veti descoperi aspecte infractionale si de complicitate la savarsirea de infractiuni.

Articole asemanatoare

Acționarii Neptun-Olimp SA, convocați în adunare generală

18 May 2024 252

Ce decizii au luat acționarii societății Frial SA Constanța

18 May 2024 239

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

18 May 2024 255

Firme Constanța Paloma Star SRL își reia activitatea. Iată de când

18 May 2024 236

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

18 May 2024 299

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 662

Firme Constanța Progress Consulting SA, decizie pozitivă pentru ca Easy Credit 5 All IFN SA să contracteze un credit de 1 milion de euro

17 May 2024 453

Firme Constanța A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Utilaj Greu SA. Se va alege un nou administrator

17 May 2024 560

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 19

17 May 2024 225

Adunarea Generală a Asociației Directorilor Economici și Contabililor din Județele din România, eveniment organizat la Tulcea

17 May 2024 287

MMSSANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

17 May 2024 208

IPJ Sibiu„Școală în Siguranță”

17 May 2024 169

IGPR InfotraficTrafic deviat pe DN 1A pentru efectuarea unor lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată Ploiești – Măneciu

17 May 2024 204

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

17 May 2024 158

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A au loc o serie de lucrări la partea carosabilă

17 May 2024 222