Căruţaşii ar putea fi obligaţi să-şi facă asigurări RCA

Ordonanța de Urgență 54/2016 privind RCA introduce, cel mai probabil fără intenția autorilor, obligativitatea asigurării căruțelor. Actul normativ a schimbat definiția termenului de vehicul în așa fel încât proprietarii atelajelor cu tracțiune animală care au nevoie de înregistrare nu mai pot circula legal fără poliță RCA, transmite profit.ro.
 
Sutele de mii de căruțe care circulă pe drumurile din România vor avea nevoie de asigurare RCA, dacă autoritățile vor aplica întocmai prevederile OUG 54/2016 privind asigurarea de răspundere față de terți.
 
În această situație absurdă s-a ajuns prin modificarea definiției termenului de “vehicul”, dar și a paragrafelor din vechea lege care defineau obligativitatea asigurării.
 
Concret, la articolul 2, OUG definește vehiculul ca fiind “ mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, cu excepția celor care se deplasează pe șine, bicicletelor sau vehiculelor cu tracțiune animală, pentru care nu există obligația legală de înmatriculare sau înregistrare”.
 
În România, proprietarii căruțelor sunt obligați să își înregistreze căruța la Primăria comunei de care aparțin și, mai mult, plătesc și o taxă anuală pentru aceasta. Așadar, potrivit definiției din OUG, căruțele sunt înregistrate, deci nu sunt excluse din categoria “vehiculelor”.
 
Mai departe, la articolul  4, OUG arată pentru cine este obligatorie încheierea contractului RCA. “Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România (nr: deci și căruțele), precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă care urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule...”, arată Ordonanța de Urgență, conform profit.ro.
 
În baza acestor două articole, Poliția poate oricând să treacă la amendarea celor care circulă cu căruțe, inclusiv pe drumurile comunale.
 
Surse din piață au arătat, pentru Profit.ro, că această aberație a fost sesizată inclusiv la nivelul ASF, care nu a luat încă nicio măsură în acest sens.
 

Potrivit Institutului Național de Statistică, exploatările agricole de toate tipurile din România utilizează peste 720.000 de care și căruțe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 549

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 324

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 551

Evenimente Constanța weekend 12-14 aprilie! Unde puteți petrece clipe relaxante în acest sfârșit de săptămână

11 Apr 2024 834

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 603

Cumpărări directe Constanța ABADL, asigurări obligatorii pentru aproape 50 de autoturisme din patrimoniul propriu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 418

IPJ SibiuUn bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

21 Mar 2024 372

Ghidurile de finanțare pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, publicate în Monitorul Oficial

12 Mar 2024 835

IPJ SibiuPolițe RCA false

11 Mar 2024 337

Firma secretarului general al UNTRR furnizează servicii RCA pentru Consiliul Județean Constanța (DOCUMENT)

27 Feb 2024 816

Polițele de asigurare obligatorie RCA pentru autobuze electrice din municipiu Constanța, cumpărate de la Groupama Asigurări SA

27 Feb 2024 568

Transport Public SA Tulcea a cumpărat servicii de asigurare RCA și CASCO pentru aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

22 Feb 2024 776

Cumpărări directe Constanța Primăria, achiziție de polițe de asigurare obligatorie și facultativă pentru mai multe autoturisme (DOCUMENT)

12 Feb 2024 775

Oficial de la ISU B-IF despre cazul brokerului cercetat pentru emiterea mai multor polițe falsificate

02 Feb 2024 875

George Simion a încercat să intre cu protestatari AUR în sediul ASF

26 Jan 2024 569