CCIRO Italia, interesată de proiectele SC RAJA SA Afacerişti italieni vor să investească în construcţii, energie şi agricultură în Constanţa

La începutul lunii aprilie, în oraşele italiene Milano și Roma s-au desfășurat lucrările „Forumului economic România - Italia“, eveniment la care au participat şi reprezentanţi ai societăţii RAJA SA. Aceştia au prezentat proiecte de dezvoltare în domeniile energetic și al agriculturii şi, ca urmare, investitori, finanțatori și asociații patronale şi-au manifestat interesul față de oportunitățile de investiții din România, și implicit din  județul Constanța, fiind vizată SC RAJA SA. 

În acest context, Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRO Italia) organizează o misiune economică ce se desfășoară în perioada 14 - 18 mai, la București și la Constanța. La eveniment participă oameni de afaceri italieni care intenţionează să investească în construcţii, energie şi agricultură. În cadrul acestei misiuni, SC RAJA SA reprezintă obiectivul de referință. Astfel, întâlnirile și seminariile pe proiecte au loc în perioada 16-18 mai, la sediul central SC RAJA SA și la cele mai importante obiective din cadrul societății.
Din delegația italiană fac parte reprezentanți ai CCIRO Italia, ai ICEPS - Institutul pentru Cooperare Economică Internațională și Probleme de Dezvoltare din Italia, ai Asociației Patronale Confartigianato, dar și numeroși specialiști din cadrul unor recunoscute firme italiene din domenii ce ţin de energie, construcții și agricultură.
Astăzi, 17 mai, la sediul central al SC RAJA SA va avea loc o întâlnire între conducerea şi specialiştii companiei, la care vor participa şi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale locale şi judeţene. Discuțiile vor viza atât problemele economice din zonă, cât şi oportunităţile de investiţii din domeniul specific SC RAJA SA şi din cel al  producţiei şi al infrastructurii de la nivelul unităților administrativ-teritoriale. În cursul după-amiezii, delegația se va deplasa la stația de epurare Constanța Nord, unde vor fi prezentate mai multe proiecte pentru producerea de energie din surse regenerabile, prin construcția de centrale fotovoltaice și eoliene. Totodată, se va discuta și despre posibilitatea implementării unor tehnologii pentru valorificarea nămolurilor rezultate din epurarea apelor uzate, prin transformarea lor în biogaz și îngrășăminte agricole.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță oprirea apei în muncipiul Constanța din cauza unei avarii

26 Apr 2024 298

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 284

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 350

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 491

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1090

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2876

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 412

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 543

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Corbu și Mihai Viteazu! Vezi când

22 Apr 2024 372

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3109

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 644

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 425

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 415

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 867

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunea Eforie Nord! Vezi când

16 Apr 2024 653