Centru de cercetare în incinta Spitalului Judeţean Constanţa

Azi, începând cu ora 12.00, la sala Consiliului de Administraţie al Universităţii Ovidius are loc conferinţa de presă prilejuită de lansarea celui mai mare proiect naţional de cercetare – Centrul de cercetare-dezvoltare pentru studiul morfologic şi genetic în patologia malignă.
 
Proiectul este finanţat din fonduri europene, valoarea acestuia fiind de 21,5 milioane lei. Directorul de proiect este prof.univ.dr. Mariana Aşchie, directorul Şcolii Doctorale din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Proiectul a obţinut locul I, acumulând cel mai mare punctaj, în competiţie cu alte proiecte ale celor mai mari şi importante institute de cercetare şi facultăţi de medicină din ţară în Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), Axa prioritară 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, Domeniul major de intervenţie 2.2 – Investiţii în infrastructura de CDI, Operaţiunea 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de excelenţă). Proiectul presupune construirea unui centru modern de cercetare în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, pe o suprafaţă de 780 de metri pătraţi, care va fi dotat cu echipamente de vârf în domeniul cercetării medicale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 336

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 505

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 449

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 550

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 506

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 617

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 613

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 305

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 680

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 428

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 387

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 351

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 417

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 416

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 630