Dans contemporan, balet, muzica si teatru

Spectacol cu artisti invitati din toata tara

Stefan Banica jr. si The 50`s au cantat gospel si rock`n`roll, Ioan Gyuri Pascu si The Blue Workers - country, Johnny Raducanu si Teodora Enache - jazz * Monica Anghel a interpretat "New York, New York" a la Liza Minnelli, iar Regina Traviatei, Felicia Filip, "Glory Glory Haleluiah!" * Intre momentul de pantomima al lui Dan Puric - "Vestul salbatic" - si one man show-ul creat de Razvan Vasilescu pe modelul celor din cluburile new-yorkeze, mesajul "America nu cedeaza / America e solidara / America continua" razbatea de pe doua ecrane laterale in albastru intens

Copiii din corul "Allegretto" ingenuncheaza pe scena teatrului, cu spatele spre public si ochii atintiti pe un ecran imens pe care sunt proiectate imagini CNN. Primul avion izbeste unul dintre turnurile World Trade Center. Foc, tipete, un om care se arunca din cladirea in flacari. Presedintele George Bush vorbeste, intr-unul dintre primele sale mesaje, despre libertatea si democratia care au fost atacate in 11 septembrie 2001. Presedintele Ion Iliescu dezaproba atentatele, premierul Adrian Nastase depune coroane de flori la Ground Zero in New York. Copiii parasesc, in acest timp, scena pentru ca spectacolul, realizat la un an dupa evenimentele din 11 septembrie, sa isi urmeze, luni, cursul. Dupa un scenariu al regizorului Alexa Visarion, spectacolul a continuat cu dans contemporan, balet, muzica si teatru, reunind o multime de artisti romani care au interpretat cu precadere repertoriu american. Stefan Banica jr. si The 50`s au cantat gospel si rock`n`roll, Ioan Gyuri Pascu si The Blue Workers - country, Johnny Raducanu si Teodora Enache - jazz. Monica Anghel a interpretat "New York, New York" a la Liza Minnelli, iar Felicia Filip, "Glory Glory Haleluiah!". Intre momentul de pantomima al lui Dan Puric - "Vestul salbatic" - si one man show-ul creat de Razvan Vasilescu pe modelul celor din cluburile new-yorkeze, mesajul "America nu cedeaza / America e solidara / America continua" razbatea de pe doua ecrane laterale in albastru intens. Spectacolul in limba engleza a avut ca laitmotiv un fragment din "Declaratia de independenta a Statelor Unite ale Americii" despre dreptul la fericire, declamat de Adrian Pintea, Ilinca Goia si Adrian Titieni. Nu a lipsit "Doina" la naiul lui Gheorghe Zamfir. A mai participat si maestrul Aurelian Octav Popa, dirijor al Filarmonicii "Marea Neagra" Constanta, care de aceasta data a interpretat la clarinet. Montarea i-a adus in scena pe pianistul Dan Mizrahy si pe soprana Felicia Filip, cu un moment deosebit George Gershwin ("Summertime"), dar si peste 50 de studenti din grupul UNATC, care s-au zbenguit conform coregrafiei pe muzica moderna. In logica spectacolului-colaj, au urmat balerinii Miriam Raducanu si Gigi Caciuleanu de la compania "Oleg Danovski", exprimand prin dans libertate, bucurie, forta, inventivitate. Imnul american i-a ridicat in picioare pe membrii corpului diplomatic, ai Guvernului si pe oamenii de cultura invitati. "Este adevarat ca, la un an dupa 11 septembrie, America este vie. Dar in aceasta seara este evident ca relatiile dintre America si Romania sunt puternice si prin muzica, literatura si traditii", a afirmat, in limba romana Michael Guest, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, la finalul reprezentatiei. Spectacolul a fost organizat de Ministerul Culturii si Cultelor, Teatrul National din Bucuresti si TVR 2, cu sprijinul Guvernului, la initiativa Asociatiei Culturale "Diallog".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții de Paștele Blajinilor! Oamenii merg la cimitire, dând de pomană ouă roșii, pască și cozonac

13 May 2024 689

Tradiții pentru spor și sănătate de Izvorul Tămăduirii! Unde sunt izvoare tămăduitoare în județul Constanța

10 May 2024 625

Tradiții pentru spor și sănătate în Marțea Albă, a treia zi de Paște. Ce este interzis să facem în această zi

07 May 2024 2294

Tradiţii şi superstiţii în luna mai. Ce nu este bine să faci în această lună din an?

06 May 2024 1425

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

05 May 2024 889

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

05 May 2024 680

Tradiții pentru spor și sănătate în prima zi de Paște. Copiii se spală pe faţă în apa în care părinţii au pus un ou roşu şi bani

05 May 2024 1746

Tradiții pentru spor și sănătate în Sâmbăta Mare!

04 May 2024 623

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 662

Tradiții inedite, de Paște, din întreaga lume. Cea mai extremă are loc în San Fernando

03 May 2024 413

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 4042

Muzeul de Artă Populară Constanța Pregătiri pentru întâmpinarea paștelui

01 May 2024 384

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 623

Tradiții și obiceiuri în a treia zi de Paște

29 Apr 2024 815

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

29 Apr 2024 646