Elevii constănţeni celebrează Ziua Mondială a Sindromului Down

Ziua Mondială a Sindromului Down, care este sărbătorită pe data de 21 martie 2012, va fi marcată simultan în 18 oraşe din România, dar şi la sediul Naţiunilor Unite.

Organizaţii din întreaga lume organizează şi participă la evenimente de sensibilizare a publicului în legătură cu sindromul Down. În acest an este pentru prima dată când părinţii persoanelor cu sindrom Down din 18 oraşe din România - Arad, Băileşti, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Bucureşti, Câmpina, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Paşcani, Reghin, Reşiţa şi Timişoara -, constituiţi sau nu în organizaţii neguvernamentale, marchează simultan în data de 21 martie 2012, Ziua Mondială a Sindromului Down, promovând acelaşi mesaj şi desfăşurând activităţi adresate aceluiaşi tip de audienţă - doctori, profesori, politicieni - prin lansarea campaniei de conştientizare „Hai să ne cunoaştem şi să recunoaştem sindromul Down". „Copiii, tinerii şi adulţii cu sindrom Down din România vor fi gazdele evenimentului organizat în oraşul în care trăiesc şi îşi vor dovedi abilităţile intelectuale, artistice şi sportive prezentând alocuţiuni, spectacole şi competiţii în faţa publicului divers", a declarat Teia Ţanu, preşedintele Asociaţia Down Est din România - ADER. La Constanţa, Asociaţia Down Est din România - ADER, cu sprijinul Consiliului Judeţean, organizează astăzi evenimente la Biblioteca Judeţeană I. N. Roman, iar mâine la Centrul de Zi din aleea Fragilor nr. 1. Copii şi tineri cu Sindrom Down din ADER vor prezenta momente artistice alături de prietenii lor din şapte şcoli partenere.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect pentru construirea unei săli de sport multifuncţionale şi a unui bazin de înot pentru persoanele cu dizabilităţi

14 May 2023 1082

Macedonia de Nord O fetiță diagnosticată cu Sindrom Down a fost dusă la școală de președintele țării, după ce a fost discriminată de colegi (VIDEO)

11 Feb 2022 1561

Campania din 2021, copiii ne spun poveștile lor. Ziua mondială a sindromului Down

21 Mar 2021 1835

Premierul Viorica Dăncilă a discutat cu reprezentanți ai unor ONG-uri. Ce promisiuni a făcut primul ministru

04 Apr 2018 1691

Un model cu sindromul Down și-a lansat o linie de vestimentație

18 Feb 2017 2340

O pizza cu o lungime de 500 de metri a fost preparată la Buenos Aires (galerie foto)

21 Nov 2016 1876

Adopţia internaţională, încă un drept retezat românilor

27 Aug 2016 2637

Gemenii câștigătoarei concursului ”Vocea României” au sindromul Down

21 Mar 2016 2727

Comunicat Deputatul PNL Ovidiu Raețchi pune în dezbatere publică o lege pentru persoanele cu sindrom Down. Printre prevederi, înființarea unor Centre de Asistență Down

21 Mar 2016 1331

După o luptă dură cu boala O cântăreaţă s-a stins din viaţă. Avea doar 40 de ani!

05 Mar 2016 2872