Gata cu "fumurile" la Spitalul de Urgenta

Nerespectarea Legii fumatului costa in jur de 50 de milioane de lei

Se pare ca teama de a fi prinsi si amendati a facut ca numarul pacientilor fumatori sa scada * Totusi, unii mai incapatanati, isi continua obiceiul, dar pe ascuns

Odata cu intrarea in vigoare a legii care interzice fumatul in locurile publice, conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta s-a mobilizat si a luat masurile necesare. Astfel, peretii fiecarui etaj au fost inscriptionati cu avertismente care taie pofta pacientilor de a mai pufai o tigara in incinta acestei unitati sanitare: "Conform legii, incepand cu data de 12.12.2002, fumatul in aceasta unitate este interzis". Cei care nu vor respecta legea si nu vor tine cont de acest avertisment vor suporta o amenda cuprinsa intre 10 milioane si 50 de milioane de lei. "Pana acum nu am prins pe nimeni fumand in spital", a declarat directorul interimar al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, profesor doctor Florea Voinea. Se pare, totusi, ca teama de a fi prinsi, dar si lipsa acestor sume fabuloase din buzunarele pacientilor si ale vizitatorilor i-au facut pe marea parte a acestora sa renunte la tigara. Ceilalti, fumatori inraiti, fumeaza pe ascuns, fiind cu ochii in patru si observand orice misca prin jurul lor. Etajele cele mai "poluate" cu fum de tigara sunt sapte si opt. Femeile gravide, majoritatea de etnie rroma, nu ar renunta la tigara pentru nimic in lume, asa ca, pitite dupa vreun colt, trag in piept cu sete fumul cenusiu ce se ridica apoi in rotocoale atingand tavanul. In cazul in care se aud pasi pe culoar, mucurile de tigara sunt stinse si aruncate cu repeziciune sub calorifere sau acoperite cu piciorul. Un fumator prezinta un risc de a suferi de boli cardiovasculare de 2-4 ori mai frecvent decat un nefumator. Nicotina (continuta de tigari) intensifica activitatea inimii, facand sa creasca frecventa batailor inimii si tensiunea arteriala. Dar riscul de imbolnavire a inimii scade incepand cu ziua in care se intrerupe fumatul si este egal cu cel al nefumatorilor la circa 5 ani dupa intreruperea fumatului. Hipertensiunea arteriala este o boala cu o prevalenta foarte mare in randurile constantenilor, iar riscul indus de ea este cu atat mai mare cu cat este frecvent asimptomatica, ramanand, ca urmare, deseori netratata.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut în România! Clasamentul pe mărci

02 Nov 2023 900

Moneda euro a atins cea mai mică valoare din ultimele două decenii. A coborât sub pragul de un dolar

23 Aug 2022 1421

Nivel record de cazuri de COVID-19 în Austria, la 4 zile după ce au fost ridicate aproape toate restricţiile

09 Mar 2022 1330

Euro a atins astăzi un nou maxim istoric

19 Apr 2021 3158

Euro a atins un nou maxim istoric. Ce curs a stabilit BNR

03 Mar 2021 1741

Informarea de la ora 13.00 Peste 230 de cazuri noi de Covid-19 și 7.051 de vindecați

10 May 2020 2132

Cursul stabilit de Banca Naţională a României este de 4,8448 lei/euro

17 Mar 2020 1753

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

16 Mar 2020 1888

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Traianus (53-117) (galerie foto)

20 Jun 2019 3151

„Norocul nu poate ţine la infinit“ După calificarea în finala Cupei, FC Viitorul vrea să producă surpriza la Cluj, în meciul cu liderul CFR

27 Apr 2019 1726

Prognoza meteo. Cum va fi vremea pe litoral de Ziua Copilului

31 May 2018 1706

Marian Drăgulescu, fericit – „Sunt cel mai medaliat gimnast al României din toate timpurile”

23 Apr 2017 4032

Curs valutar BNR Dolarul a atins un record istoric

18 Nov 2016 1945

Un român a murit electrocutat în gara centrală din oraşul elveţian Zurich

10 Apr 2015 1769