Haos in invatamant

Inspectorul scolar general, Dima Zainea, a facut deja cerere la Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru ca judetul nostru sa intre pe lista judetelor pilot pentru implementarea proiectului de descentralizare a invatamantului preuniversitar, desi cadrele didactice nu agreeaza aceste schimbari * FSLI nu este de acord cu mimarea dialogului social si in consecinta, si-a rezervat dreptul de a nu formula in graba amendamente la proiectul noului regulament scolar # Noul sistem da posibilitatea primariilor de a avea mai multe responsabilitati, in timp ce ISJ ramane cu tot mai putine atributii, adica, practic, totul va fi condus si hotarat de Consiliile Locale

Membrii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar sunt nemultumiti de o serie de probleme aparute in sistem in ultima perioada de timp. Conform declaratiilor presedintelui sindicatului constantean, Ioana Purcarea, cadrele didactice sunt nemultumite din cauza reducerii platilor pentru examenele nationale, dar si din cauza hotararii Guvernului privind acordarea indexarilor salariale si radierea fondului de premiere de 20%. Apoi, a mai declarat aceasta, o anomalie a Ministerului Educatiei si Cercetarii a fost ca pe data de 30 august s-au facut propuneri pentru intrarea in vigoare a noului regulament scolar, care trebuia finalizat in doar cateva ore. "Consideram inadmisibil ca un proiect de regulament scolar, care contine 32 de pagini, de o importanta deosebita pentru buna organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar si care vizeaza concomitent drepturile salariatilor din sistem, sa fie trimis atat de tarziu, cerandu-ne propuneri pana la data de 1 septembrie, adica in doar cateva ore. Ca urmare, FSLI nu a fost de acord cu mimarea dialogului social si in consecinta, si-a rezervat dreptul de a nu formula in graba amendamente la proiectul Regulamentului in contextul in care nu vor fi discutate in comisia de dialog impreuna cu ceilalti parteneri sociali". In plus, aparand proiectul de descentralizare a invatamantului s-a elaborat o strategie care nu a fost discutata si cu partenerii de dialog social. In acest sens, se pare ca federatia este de acord cu descentralizarea, dar doar in privinta anumitor elemente discutate. Cu toate acestea, profesorii se intreaba daca societatea este pregatita in momentul de fata pentru nivelul cerut de descentralizare, daca institutiile Guvernului au disponibilitatea de a pune in practica descentralizarea etc. Referitor la finantarea cu 3,31% din PIB, acestia au precizat ca aceasta nu acopera cerintele fenomenului, procentul minim trebuind sa fie de 5%. "Controlul descentralizarii presupune foarte multe reguli concrete, la obiect, care nu sunt stipulate in proiect si care trebuie aduse la cunostinta MEC intr-o comisie de dialog social". Prin descentralizarea invatamantului, a adaugat Purcarea, se modifica curriculumul scolar, reteaua scolara, conditiile si administrarea unitatilor de invatamant, politicile de finantare, distributia functiilor pe niveluri de decizie. Insa ceea ce-i mai important este ca noul sistem da posibilitatea primariilor de a avea mai multe responsabilitati, in timp ce ISJ ramane cu tot mai putine atributii, adica, practic, totul va fi condus si hotarat de Consiliile Locale. Desi descentralizarea invatamantului presupune o multime de schimbari, care mai de care mai ciudate si mai proaste, in opinia cadrelor didactice, se pare ca actualul inspector scolar general, Dima Zainea, a facut deja o cerere la minister pentru ca si Constanta sa fie inclusa, alaturi de Giurgiu, pe lista celorlalte judete in care proiectul de descentralizare va fi implementat incepand cu anul 2005-2006.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 405

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 337

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 371

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 328

Decizii ale acționarilor Plusenerg SA, controlată de regele eolienelor, Emanuel Muntmark

02 May 2024 293

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 287

Firme Constanța Noul administrator al societății ML Greencherry SRL este Cristian Chivu

02 May 2024 290

Acţionarii S.C.U.T. SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024

01 May 2024 376

Licitații Constanța Cazinoul din Constanța, la un pas de renaștere! Aedificia Carpați, compania ce restaurează monumentul, se va ocupa și de lucrările exterioare (DOCUMENT)

01 May 2024 543

Afaceri Constanța Ce decizii a luat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Ostrovit SA

01 May 2024 349

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 251

Acționarii Companiei de Pilotaj Pilot Service SA, convocați de Pilot Service SA în Adunare Generală

01 May 2024 377

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 17 Bistrița-Beclean

01 May 2024 232

IGPR InfotraficAglomerație pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva

01 May 2024 222

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 534