La sate, copiii nu sunt vaccinati din cauza parintilor

La ora actuala, s-a demonstrat ca vaccinarea antipoliomelita orala administrata copiilor este periculoasa

In cadrul conferintei de presa organizate de Autoritatea Judeteana de Sanatate Publica, dr. Mihaela Dinisov a declarat ca, in Constanta, exista foarte multe localitati in care copiii, desi au dreptul la vaccinarea gratuita, nu beneficiaza de acest drept. Cei mai multi provin din Medgidia, Castelu, Cumpana, Dobromir si Mangalia. "Pe de o parte, de vina este necunoasterea importantei vaccinarilor, iar pe de alta, parintii nu sunt asigurati si nu sunt in evidenta medicilor de familie", a afirmat directorul adjunct al ASP. Potrivit acestuia, la sate, situatia scapa de sub control in ceea ce inseamna preventia bolilor. "Am gasit aproape 1000 de copii nedeclarati, care nu aveau nici macar acte de identitate", a mai spus Dinisov. Din nefericire, exista si situatii in care parintii nu accepta vaccinarea, medicii avand probleme atunci cand se incepe campania de vaccinare. De exemplu, la Cuza Voda comunitatea locala nu accepta sub nicio forma administrarea dozelor la copii. "Am trimis echipa noastra in zona, insa nu putem sa-i fortam", a adaugat directorul adjunct al ASP. Se pare ca, acestia nu cred in eficienta lor sau se tem de efectele acestora. Rromii refuza vaccinarea Potrivit dr. Dinisov, lipsa vaccinarii in zonele defavorizate poate fi riscanta, existand pericolul declansarii unei epidemii. "In afara rujeolei, sunt si alte boli care ne pot crea probleme, atunci cand unii copii nu sunt vaccinati", a precizat aceasta. Si in orasul nostru exista cartiere marginase, unde copiii nu merg la doctor pentru a fi vaccinati. Acestea sunt Palazu Mare, zona peninsulara si Palas, unde traiesc foarte multi rromi. La ora actuala, in Romania, copiii sunt imunizati conform unui program national impotriva unor boli ca difteria, tetanos, tuberculoza, poliomelita si hepatita B. Selectia vaccinurilor administrate gratuit a avut in vedere frecventa cazurilor bolilor periculoase inregistrate in randul populatiei. Potrivit dr. Mihaela Cocu, coordonatorul programului de imunizare, in Romania mai exista boli cu consecinte riscante care nu au fost inca eradicate, insa, din pacate, statul roman nu poate suporta costul dozelor de vaccin pentru populatie. Este vorba de meningita pneumococica, care poate avea consecinte dramatice, mai ales la copii. Potrivit reprezentantilor ASP, pe viitor se intentioneaza inlocuirea vaccinului oral antipoliomelita cu cel injectabil. In opinia acestora, schimbarea era foarte necesara, deoarece actuala modalitate de administrare a dozelor este extrem de periculoasa. Dr. Mihaela Cocu a afirmat: "S-a constatat ca exista riscul ca virusul vaccinal, inofensiv administrat in organism sa se transforme in unul virulent, care poate provoca poliomelita postvaccinala". Aceasta a mai spus ca, totodata, datorita usurintei pastrarii virusului salbatic in multe laboratoare din lume, exista pericolul utilizarii lui ca arma biologica.

Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Primăria Corbu angajează. Ești interesat?

18 May 2024 373

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 397

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 355

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 322

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 346

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 465

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 566

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

14 May 2024 437

IJJ Constanța Vino și tu în echipa Jandarmeriei! Sunt ultimele zile de înscrieri

11 May 2024 732

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1529

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1553

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 1075

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 919

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 662

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1277