Locul I i-a revenit Şcolii „B. P. Hasdeu”, iar locul II Şcolii „Aurel Vlaicu” Festivitatea de premiere a concursului „Apa este viaţă!”, organizat de RAJA (galerie foto)

Vineri, holul din faţa sălii de festivităţi a Palatului Copiilor din Constanţa a devenit neîncăpător pentru elevii şi părinţii care au participat la ceremonia de premiere a câştigătorilor concursului „Apa este viaţă!”, organizat de societatea RAJA Constanţa.
 
Ca în fiecare an, SC RAJA SA Constanţa sărbătoreşte ziua de 22 martie alături de copiii constănţeni, având ca principal obiectiv conştientizarea generaţiei asupra rolului apei pentru viitorul omenirii şi promovarea valenţelor educative în spiritul responsabilităţii faţă de mediu şi resursele sale. În cadrul acţiunilor dedicate Zilei Mondiale a Apei de anul acesta, SC RAJA SA, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, a organizat Concursul de pictură, desen şi grafică „Apa este viaţă!”. Acesta s-a adresat tuturor elevilor claselor I-IV din şcolile constănţene. La nivelul fiecărei unităţi şcolare au fost selectate câte 10 lucrări, care au intrat în concurs. Comisa de jurizare, formată din reprezentanţi ai SC RAJA SA şi ai corpului didactic al Inspectoratului Şcolar Judeţean specializaţi în arte vizuale, au evaluat 300 de lucrări primite şi au decis câştigătorii.

Astfel, pe primul loc s-a clasat lucrarea „Picătura de apă” a elevei Melin Hagiemindin, din clasa a IV-a, de la Şcoala „B. P. Hasdeu”. Locul II i-a revenit lucrării „Apa este viaţa”, prezentată de elevul Răzvan Tănase, din clasa a IV-a, de la Şcoala „Aurel Vlaicu”. Alte 25 de lucrări au fost răsplătite cu locul III. De asemenea, 40 de elevi au primit menţiuni.
 
Sărbătorită pentru prima dată în 1993
 

În fiecare an, ţările din toată lumea îşi reunesc eforturile pentru a aminti oamenilor acestei planete importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa fiecăruia. În 1993, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat pentru prima dată ziua de 22 martie ca Zi Mondială a Apei, iar de atunci Organizaţia Naţiunilor Unite stabileşte anual o temă ce evidenţiază probleme specifice referitoare la apa potabilă, în jurul căreia se desfăşoară acţiunile programate. Prin tema de anul acesta, „Apa şi energia”, se trage un semnal de alarmă asupra creşterii consumului de apă şi de energie, componente de bază ale vieţii, creşterii economice şi progresului uman. Totodată, se evidenţiază interdependenţa celor două resurse: producţia de energie şi distribuţia acesteia necesită utilizarea resurselor de apă, şi viceversa, aproximativ 8% din producţia de energie globală este utilizată pentru pomparea, tratarea şi transportul apei către consumatori, iar la final, pentru epurarea ei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță oprirea apei în muncipiul Constanța din cauza unei avarii

26 Apr 2024 277

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 282

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 350

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 491

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1090

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2873

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 412

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 543

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Corbu și Mihai Viteazu! Vezi când

22 Apr 2024 372

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3109

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 644

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 425

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 415

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 867

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunea Eforie Nord! Vezi când

16 Apr 2024 653