Moaştele mai multor sfinţi au fost descoperite în Constanţa

O raclă ce adăposteşte părticele din zece Sfinte Moaşte a fost descoperită în clopotniţa bisericii „Sfântul Dumitru" din Constanţa. Acestea sunt însoţite de un document redactat în limba greacă, emis de către donator, stareţul Schitului Vatopedin „Sf. Mare Mucenic Dimitrie" - Muntele Athos, care autentifică originalitatea acestora. Data la care a fost făcută donaţia către biserica românească este 18 aprilie 1936.

Din spusele lui Ilie Petre, parohul bisericii „Sfântul Dumitru", racla a fost, cel mai probabil, ascunsă în clopotniţa bisericii în anii `60, pentru a le proteja de autorităţile comuniste.

Din documentul de autenticitate reiese că racla conţine părţi din moaştele Sfântului Constantin cel Mare, ale Cuviosului Iacov Iviritul, ale Apostolului Filimon, ale Sfântului Nou Mucenic Teodor, ale Sfântului Modest, ale Sfintei Varvara, ale Sfinţilor fără de arginţi, ale Sfântului Trifon, ale Sfintei Teoctista şi ale unui sfânt anonim.

Racla va fi expusă spre închinare credincioşilor, începând din această seară, la biserica „Sfântul Dumitru" din strada Dorobanţi, numărul 64, în zona Delfinariu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 559

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 925

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 807

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 459

În Constanța Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, sărbătorit de Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”

23 Apr 2024 509

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 417

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 441

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 497

Ce sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, din 22 aprilie 2024?

22 Apr 2024 1741

În Constanța, de Ziua Forțelor Terestre Române Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, la ceas de sărbătoare (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 679

Ce sărbătoare este trecută astăzi, în calendarul ortodox din 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 1241

Ce mare sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, în data de 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 3512

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși astăzi, 9 aprilie 2024?

09 Apr 2024 1028

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși astăzi, 6 aprilie 2024

06 Apr 2024 766

Ce sfânt este pomenit astăzi în Calendarul Ortodox de astăzi, 3 aprilie 2024

03 Apr 2024 866