Teodosie vrea trei biserici în Mamaia Cum se linguşeşte arhiepiscopul pe lângă Radu Mazăre

În ediţia anterioară a cotidianul ZIUA de Constanţa, în articolul „Sfinţi printre maşini de fiţe, şampanie, beizadele şi VIP-uri Incredibil - Se construiesc biserici în Staţiunea Mamaia” am prezentat două proiecte de hotărâre, prin care Arhiepiscopia Tomisului ar primi de la Primăria Constanţa două terenuri de 270 mp, situat în staţiunea Mamaia, zona hotel Mercur Minerva, şi de 443 mp, situat în zona hotelului Perla, unde se vor ridica două capele.

„Cunoscând dragostea domniilor voastre manifestată de-a lungul timpului faţă de Biserica Ortodoxă, cu deosebit respect vă rugăm să atribuiţi Arhiepiscopiei Tomisului trei terenuri în staţiunea Mamaia, pentru construirea a trei capele. Facem acestă solicitare în urma numeroaselor cereri ale credincioşilor din municipiul Constanţa pentru săvârşirea cununiilor şi a botezurilor în acestă staţiune. Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dăruiască mult spor în tot lucrul cel bun pe care îl săvârşiţi”, i-a scris ÎPS Teodosie primarului Radu Mazăre. Rămâne de văzut dacă şi consilierii locali vor da aviz pozitiv celor două proiecte de hotărâre privind construcţia capelelor în Staţiunea Mamaia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Popa

02 Dec, 2013 16:50

Asta-i chiar prea de tot. O avea dumnealui si lista cu enoriasii ??! Vor fi probabil 3 capele cu functionare de sezon, unde beizadelele se vor putea ruga la cele sfinte. N-ar fi mai bine sa construiasca undeva mai la periferie un camin de batrani, un orfelinat...ceva mai lumesc si mai necesar ??

Articole asemanatoare

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

11 May 2024 635

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului, duminică și luni?

11 May 2024 632

De praznicul Izvorului Tămăduirii, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 768

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

08 May 2024 628

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanța

08 May 2024 1871

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1644

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 555

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 679

Programul ÎPS Teodosie în zilele de Paști. Procesiune cu Sfânta Lumină la malul Mării Negre

03 May 2024 556

Unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 4 – 8 mai 2024

03 May 2024 500

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-3 mai?

30 Apr 2024 555

Arhiepiscopia Tomisului așteaptă mii de credincioși, în noaptea de Înviere (VIDEO)

30 Apr 2024 526

LIVE-VIDEO Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Sărbătoarea Religioasă este comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, a Pământului cu Cerul, a îngerilor cu oamenii” (FOTO)

30 Apr 2024 1243

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 1135

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 658