Termica Distribuţie Năvodari va monta şase sute de stâlpi

alexandru_manu_copy.jpgPrimăria oraşului Năvodari a achiziţionat şase sute de stâlpi de electricitate, care vor fi instalaţi în mai multe zone.

Angajaţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari vor începe săptămâna viitoare să instaleze şase sute de stâlpi de electricitate, pentru care Primăria a plătit 300.000 de lei. „Stâlpii vor fi puşi în acele zone în care lipsesc. Vorbim de Mamaia Sat, Depozitul 10, drumul dintre Năvodari şi Mamaia Sat. Costurile lucrării, în care este inclusă şi valoarea stâlpilor de electricitate, se ridică la un milion de lei", a declarat directorul SC Termica Distribuţie, Alexandru Manu.

Ulterior, stâlpii vor fi preluaţi de compania Enel Distribuţie Dobrogea, în baza unui contract de comodat. În aceeaşi ordine de idei, oficialul de la SC Termica Distribuţie a mai adăugat că sunt continuate lucrările de plombare a bulevardului Mamaia. „Continuă lucrările de reparare şi plombare a carosabilului din oraşul Năvodari. Acum a intrat în reabilitare bulevardul Mamaia. Pentru o porţiune de 700 de metri pătraţi de drum vom folosi peste 60 de tone de asfalt", a mai spus Alexandru Manu. De asemenea, directorul Manu a mai adăugat că angajaţii de la Termica Distribuţie lucrează la foc continuu pentru terminarea aleii de promenadă din jurul Parcului Piticilor, care va avea o lungime de 400 de metri. „Zona din preajma parcului va fi amenajată cu parcări, alei de acces şi alei de trecere. Termenul de execuţie este până în luna iunie, dar vom încerca să finalizăm lucrările până la mijlocul lunii mai" a mai precizat Manu. Valoarea lucrărilor la aleea de promenadă se ridică la 100.000 de lei. Menţionăm că oraşul Năvodari deţine integral capitalul social iniţial în calitate de asociat unic. SC Termica Distribuţie Năvodari este o societate comercială cu răspundere limitată, cu capital integral de stat, înfiinţată în conformitate cu prevederile art. 5, alin (2) din legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, prin Hotărârea Consiliului Local Năvodari nr. 131/28.07.2010, având ca obiect de activitate atribuţii în scopul asigurării de servicii publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat în oraşul Năvodari, în sistemul producţie - transport - distribuţie pentru oraşul Năvodari, lucrări de placări exterioare şi exploatări carieră de piatră şi administrarea asociaţiilor de proprietari.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 592

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 919

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 526

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2657

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 459

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 679

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 784

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 546

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 553

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 555

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7222

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1223

Fotoreportaj Se lucrează în zona Dacia, în municipiul Constanța (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2024 1080

Oficial de la Primăria Constanța! În ce stadiu sunt lucrările de modernizare a marilor bulevarde din municipiu

11 Jan 2024 808

Tânăr de 18 ani, beat, drogat și fără permis, implicat într-un accident la Timișoara! Incredibil ce alcoolemie avea șoferul

02 Jan 2024 683