Fotbal/Liga I Craiova, succes dramatic cu Piatre Neamt

Universitatea Craiova s-a impus în această după-amiază cu 3-2 în derby-ul suferinţei cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Oltenii au început meciul spectaculos şi internaţionalul de tineret Mihai Costea a deschis scorul în urma unui şut foarte bine plasat de la marginea careului în minutul 2. După doar zece minute, moldovenii au reuşit să egaleze în urma unui corner. Bădescua trasdin unghi pe sub Silviu Lung jr şi craiovenii au fost trimişi din nou la muncă. La pauză s-a intrat totuşi cu Universitatea în avantaj. Florin Costea a primito pasă de pe partea stângă, între fundaşii centrali ai nemţenilor şi, singur de la 10 metri de poartă, l-a învins pe Roheţki cu un şut plasat la colţul lung. Era minutul 38.

După odihnă, în minutul 58, Craiova a cedat din nou în urma unei faze fixe. Lovitură de colţ pentru Ceahlăul, de pe partea dreaptă, iar Ceabotaru a reluat din prima, la colţul lung, fără speranţe pentru Lung. Din acest moment iniţiativa a aparţinut în totalitate moldovenilor. Oaspeţii au avut mai multe şanse să preia conducerea, ocazia cea mai mare aparţinându-i lui Forminte, dar lovitura sa de cap a lovit bara din dreapta a lui Silviu Lung. Trei minute mai târziu, Ibrahim chiar a reuşit să înscrie, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

Cu 5 minute înainte de final, după un luft al lui Mitchell, Ibrahim a reluat din apropiere, însă Lung a respins providenţial. Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună, oltenii au punctat la două minute distanţă, în urma unui corner de pe partea stângă. Mingea centrată în careu a fost prelungită până la Vali Badea, iar acesta a marcat cu capul din 4 metri.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 616

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 727

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2349

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 702

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 440

Fotbal feminin Farul Constanța, la 90 de minute distanță de câștigarea titlului din postura de nou-promovată. „Jucăm acasă, avem suporterii aproape”

11 May 2024 1074

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1152

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 509

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1598

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 769

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 1020

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 745

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 777

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 907

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 407