A câştigat patru dintre cele cinci probe Alex Arginteanu, a treia victorie la Strongman Mamaia (galerie foto)

Constănţeanul Alex Arginteanu a realizat a treia victorie la rând la Strongman Mamaia, întrecerea la care cei mai puternici bărbaţi din România îşi forţează, an de an, limitele umane. La ediţia 2015, au evoluat zece concurenţi, trei dintre ei fiind din Republica Moldova. Uriaşii s-au întrecut la cinci probe de forţă: Roata lui Conan, Presa vikingă, Jugul, Degetul lui Fingal şi Priza lui Hercule. Alex Arginteanu a fost urmat pe podium de Rodion Sucman şi de Vadim Smoleac (ambii din Republica Moldova), iar în continuare clasamentul a arătat astfel: 4. Claudiu Holeleu (Cluj), 5. Silviu Urdea (Bucureşti), 6. Ştefan Roşca (Republica Moldova), 7. Mutasem Srieh (Bucureşti), 8. Robert Zedu (Bucureşti), 9. Ramon Casagranda (Bucureşti) şi 10. Alexandru Bica (Bucureşti). La prima probă, Alex Arginteanu a ocupat locul şapte, după care, la celelalte patru, a ieşit câştigător. „Nu am simţit bine Roata lui Conan, concentrându-mă apoi pe restul probelor, pentru a le câştiga ori a obţine un punctaj bun“, a spus câştigătorul de la Strongman Mamaia 2015, întrecere care a beneficiat de organizare bună, iar spectatorii, în număr mare, au urmărit cu interes evoluţiile coloşilor. Ca şi competiţiile din 2013 şi 2014, şi ediţia din acest an a fost organizată de AS Omul de Fier Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Urmaşi ai lui Hercule, în concurs Şi-a menţinut titlul! Rodion Sucman, campion şi la ediţia 2019 a Strongman Mamaia (galerie foto)

15 Aug 2019 3449

Ioana Şulea, show de bikini fitness El e cel mai puternic! Rodion Sucman a câştigat al doilea an la rând Strongman Mamaia (galerie foto)

10 Aug 2018 3644

„O ediţie incendiară şi plină de surprize“ Cel mai puternic om din România va fi desemnat la Strongman Mamaia

20 Apr 2018 5662

Sărbătoare pe litoral Baschet şi distracţie, în acest weekend, la Constanţa Streetplay Cazino

05 Aug 2016 3024

Constanţa Streetplay Cazino aduce pe litoral peste 200 de jucători din întreaga lume

03 Aug 2016 2148

FBI şi păcătoşii, buni la baschet 3 la 3. Învingători la Constanţa Streetplay

12 Jul 2016 2120

Da Move Crew, Alexandra Stan şi Alex Arginteanu au făcut show la Constanţa Streetplay (galerie foto)

11 Jul 2016 3890

Spectacol la Constanţa Streetplay. Da Move Crew, Alexandra Stan şi Alex Arginteanu, printre invitaţi

10 Jul 2016 3572

Alex Arginteanu, câştigător la Strongman Mamaia 2015

23 Aug 2015 2692

Roata lui Conan şi Priza lui Hercule, printre probele de concurs Strongman Mamaia 2015 se va disputa pe 22 august

17 Jul 2015 2745

Show-man-ul Radu Valahu „Skandenbergul e foarte popular în România“ (galerie foto)

12 May 2015 4464

Forţă şi graţie Urmaşi ai lui Hercule şi zeiţe de la Bikini Fitness, într-un show memorabil la Constanţa (galerie foto)

11 May 2015 5632

Bărbaţi puternici şi fete frumoase au făcut show, astăzi, la Constanţa

09 May 2015 3425

Cine îl învinge pe Radu Valahu? Demonstraţii de forţă şi graţii feminine la spectacolul de astăzi, de la Constanţa

09 May 2015 2110

A îndoit tigăi şi cuie şi a rupt lanţuri Sergiu Mîrzenco, de la „Românii au talent“, face show de forţă la Constanţa

07 May 2015 3379