Sport

Cătălin Toader - „Fotbalul, o bucurie” Poliţişti şi jandarmi, printre jucătorii echipei Voinţa Săcele, din Liga Old-Boys

Printre echipele nou înscrise în acest sezon în Liga Old-Boys (tradiţionala întrecere de fotbal rezervată veteranilor constănţeni), se numără şi Voinţa Săcele. Formaţia a fost înfiinţată la iniţiativa subcomisarului Sorin Nicolae, comandantul Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac, şi a agentului şef adjunct Cătălin Toader, din cadrul aceleiaşi secţii, care este şi arbitru de fotbal.

Printre cei care joacă pentru Voinţa Săcele se numără şi câţiva poliţişti şi jandarmi, iar Cătălin Toader spune că toţi componenţii echipei promovează valorile fair-play-ului şi privesc evoluţiile şi fotbalul din Liga Old-Boys ca pe un prilej de a socializa şi de a se bucura de sport. „Suntem o echipă nou-înfiinţată, cu băieţi care au iniţiativă, chiar dacă mulţi dintre ei nu au mai jucat fotbal la un anume nivel. Au venit însă pentru că le place fenomenul. Vrem să fim o familie. Ne desfăşurăm activitatea cu sprijinul primarului localităţii Săcele, Ion Oprea, dar şi al lui Ştefan Răileanu şi Iancu Grameni, doi dintre membrii formaţiei. Noi credem că fotbalul trebuie să fie o bucurie la orice vârstă. Nu suntem o echipă de certăreţi“, a declarat Cătălin Toader, care arbitrează meciuri de fotbal în competiţiile judeţene de 22 de ani, având categoria I.

„De aici, nu ne calificăm în Liga Campionilor“

Din lotul de jucători al Voinţei Săcele fac parte Viorel Bucur, Toader Dăineanu, Constantin Gechereanu, Ionuţ Baciu, Cătălin Ailiesei, Valentin Dascălu, Marian Ursache, Daniel Dumitrescu, Ştefan Răileanu, Iancu Grameni, Denis Ebuamet, Sorin Nicolae, Valentin Ion Sorescu, Daniel Dobrică Olteanu, Emil Gâlcă, Marius Riscu, Silviu Cârjaliu şi Cătălin Toader. „Facem fotbal pentru fair-play, pentru a schimba puţin optica şi mentalitatea, chiar şi la old-boys, unde pasiunea şi patima nu trebuie să influenţeze spiritul de fair-play. Vrem să ne vedem, să socializăm, iar cine e mai bun să câştige. Totul fără presiune, dezinteresat. Nu ne interesează rezultatele în sine, că nu promovăm nicăieri şi nu ne calificăm în Liga Campionilor de aici“, a mai spus Cătălin Toader.

Vor să facă o figură frumoasă

„Valentin Dascălu este ofiţer la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (şef Ordine Publică), iar cunoscutul fotbalist Constantin Gechereanu este şi el jandarm la IJJ. Fost arbitru de fotbal, Valentin Ion Sorescu este la Gruparea Mobilă de Jandarmi, iar alături de noi este şi şeful de la Pază şi Protecţie din cadrul IJJ, Dan Nicolae. Am pierdut toate cele trei meciuri jucate în campionat până acum, dar de fiecare dată am marcat şi noi, deşi am întâlnit echipe redutabile, FC Constanţa, Axiopolis Cernavodă şi CFR Municipal, cu mulţi fotbalişti valoroşi, unii dintre ei jucând în trecut şi în prima divizie. Încercăm să facem o figură frumoasă, iar prin modul nostru de comportament să dăm un exemplu în campionat“, a precizat Cătălin Toader.

Dinamo Constanţa, scorul etapei a treia

În etapa a treia a Ligii Old-Boys s-au înregistrat rezultatele: Municipal CFR Constanța - Voinţa Săcele 5-2, Perla Murfatlar - IMN Constanța 9-2, Portul Constanța - FC Constanța 3-5, Săgeata Stejaru - CS Eforie 4-2, Olimpia Apă Canal Constanța - Inter Năvodari 2-6, CS Medgidia - Victoria Techirghiol 4-1, Axiopolis Cernavodă - CSCT Team Agigea 4-3, CSO Ovidiu - Victoria Cumpăna 9-1, SNC - Ideal Cernavodă 3-0 (scor stabilit la „masa verde”), Liga Ofițerilor Constanța - Voința Valu lui Traian 4-4, Dinamo Constanța - Voința Constanța 10-0. Partida Tomis Reyna Construct Constanța - FC Amicii Constanța a fost amânată, iar FC Năvodari a avut rundă liberă.

Sursa foto: Facebook 

Citeşte şi:

Arun Bibire şi Cătălin Toader: Un medaliat pentru misiuni în Kosovo i-a botezat fetiţa şefului de post de la Mihai Viteazu (galerie foto)

Arbitrul Cătălin Toader - „De aceea e frumos fotbalul“: Meciul AS Carvăn - Luceafărul Amzacea s-a terminat 7-7

Adjunctul şefului de post de la Corbu este arbitru de fotbal: Un localnic a intrat pe teren călare pe cal în timpului meciului de la Crucea (galerie foto)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arbitru de fotbal şi poliţist Cătălin Toader, preşedinte executiv la Voinţa FCS Old-Boys 2017 Săcele, naş de botez a treia oară

13 Jan 2018 1610

Fotbalul mic Judeţul Constanţa. S-a încheiat Liga a 5-a. Din Liga a 6-a se mai joacă o rundă

14 Jun 2017 1677

Astăzi e etapă în Liga a 5-a AS Carvăn, accedere matematică în Liga a 4-a. Inter Ion Corvin, prima înfrângere

24 May 2017 1064

Singura echipă neînvinsă din fotbalul „mic“ al judeţului Constanţa Inter Ion Corvin e matematic în Liga a 5-a

17 May 2017 1272

Derby în Liga a 6-a. Duelul primelor două clasate CS Peştera a învins liderul Axiopolis Cernavodă II (galerie foto)

02 May 2017 3017

AS Pelinu a ţinut în şah Inter Ion Corvin 11 goluri marcate în meciul Voinţa Siminoc - Sport Prim Oltina, câştigat de oaspeţi

30 Nov 2016 1482

Fotbalul „mic“ din judeţul Constanţa Duminică se dispută noi etape la Ligile a 5-a şi a 6-a

26 Nov 2016 1083

Meciul Litoral Corbu - Dacia Mircea Vodă, cu ghinion pentru oaspeţi

24 Nov 2016 1366

Fulgerul a „lovit“ de opt ori la Chirnogeni echipa Grupului Şcolar „Ion Bănescu” Mangalia

10 Nov 2016 1178

Fotbalul „mic“ din judeţul Constanţa Meciurile de la Liga a 5-a şi a 6-a se dispută duminică

29 Oct 2016 2444

Meci cu 12 goluri AS Carvăn a realizat scorul etapei contra Daciei Mircea Vodă

18 Oct 2016 1200

CS Peştera şi Inter Ion Corvin, în continuare neînvinse în Liga a VI-a

11 Oct 2016 2107

Noi meciuri în fotbalul „mic“ din Constanţa. AS Carvăn, CS Peştera şi Inter Ion Corvin, pe primul loc

29 Sep 2016 1230

CS Năvodari îşi păstrează invincibilitatea în fotbalul constănţean

16 Mar 2016 859

Victorii şi pentru CSO Ovidiu, Inter Ion Corvin şi Gloria Seimeni Viitorul II a câştigat la scor meciul cu Gloria Băneasa

01 Nov 2014 1538

Cea mai dulce echipă de fotbal Şi-a pus emblema Farului pe tortul de la majorat (galerie foto)

08 Oct 2013 5200

Ce meciuri se joacă mâine în Liga a V-a

28 Sep 2013 1214

Gloria Seimeni a marcat 11 goluri în deplasare

25 Sep 2013 1600

Programul etapei de mâine de la Liga a V-a

21 Sep 2013 1537

Portarul e Aristotel, golgeterul e pompier Urmaşii lui Hagi joacă fotbal pe viaţă şi pe moarte la Săcele

17 Jan 2013 2340

Altay intalneste lidera seriei B1

25 Sep 2004 304