CS Năvodari, aproape de victorie pe terenul lui RC Bârlad (galerie foto)

Divizionara secundă de rugby CS Năvodari a pierdut cu 11-16 (6-5) partida de ieri, jucată în deplasare cu RC Bârlad, în etapa a noua a Diviziei Naţionale. A fost un meci restanţă, derby de clasament, între locul 2 (RC Bârlad) şi locul 3 (CS Năvodari) în clasament. Oaspeţii au obţinut punctul bonus defensiv, însă au fost aproape de victorie, după ce au condus la pauză şi s-au aflat în avantaj o bună bucată din partea secundă. Pentru CS Năvodari au punctat Marian Pârvu (eseu) şi Alexandru Trandafir (două lovituri de pedeapsă).

„A fost o partidă grea, dar pe care o puteam câştiga. Am condus 60 de minute. În jocul nostru s-au cunoscut însă urmele deplasării lungi din etapa trecută, de la Arad, de unde ne-am întors abia duminică, la ora 5.00. Nu am reuşit să ne recuperăm bine. În plus, la Bârlad ne-au lipsit patru oameni de bază (printre care Bejan, Comănici şi unul dintre gemenii Prodan)“, a declarat Cornel Suciu, antrenor la CS Năvodari, alături de Cristian Husea şi Virgil Năstase.

În clasament, formaţia năvodăreană se menţine pe locul 3, cu 29 de puncte, iar în etapa viitoare, va juca pe teren propriu cu RCM Galaţi (ultima clasată, cu şapte puncte), meciul fiind programat sâmbătă, 16 august, de la ora 10.00.    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby CS Năvodari, a treia victorie în Liga Națională

28 May 2022 2298

Rugby CS Năvodari a învins în deplasare RC Bârlad (galerie foto)

09 Oct 2021 2656

Rugby Victorie pentru CS Năvodari, eșec pentru Tomitanii Constanța, în meciurile de astăzi

22 Sep 2018 1818

Victorie importantă la rugby CS Năvodari i-a administrat prima înfrângere stagională echipei RC Bârlad

11 Nov 2017 2404

CS Năvodari a învins şi RC Bârlad, după un meci cu 15 eseuri

01 May 2017 3364

Succes cu bonus în deplasare Rugbyştii de la CS Năvodari, a patra victorie în Divizia Naţională (galerie foto)

31 Oct 2016 1579

Rugbiştii de la CS Năvodari au învins la Bârlad- „Suntem la două meciuri de titlu!”

24 Oct 2015 1970

Oaspeţii au marcat nouă eseuri CS Năvodari, victorie impresionantă în fieful lui RC Bârlad (galerie foto)

17 Aug 2015 1704

Litoral TV Eșec la limită pentru CS Năvodari

14 Aug 2014 1812