Debut oficial în 2016 Cine sunt cei 18 jucători cu care FC Farul abordează meciul cu Dacia Unirea Brăila

FC Farul debutează sâmbătă în meciurile oficiale din 2016 din Liga a 2-a, întâlnind în deplasare, de la ora 11.00, Dacia Unirea Brăila. Cele două echipe sunt vecine de clasament, gazdele ocupând locul patru, cu 33 de puncte, iar „marinarii“ aflându-se pe cinci, cu 28 de puncte. Având ca obiectiv promovarea în Liga 1, Farul şi-a propus victoria la Brăila. 
 
Deşi nu a efectuat stagiu centralizat de pregătire în această iarnă, iar în meciurile amicale nu a rupt gura târgului, echipa constănţeană nu şi-a pierdut optimismul că va accede în Liga 1 la finele sezonului. În aceste condiţii, sâmbătă, la Brăila, în etapa a 19-a a campionatului, „marinarii“ nu au altă variantă decât victoria, pentru a se apropia, cu încă un pas, de primul obiectiv din această stagiune: calificarea în play-off (în primele şase echipe).

„Vom câştiga“

„Aşteptăm debutul oficial, ca să vedem echipa cu adevărat la lucru. Sunt sigur că la un meci oficial, cu miză, cum e şi cel cu Brăila, jucătorii vor ajunge la 100%. Obiectivul este clar, promovarea, deoarece alcătuim un lot valoros. Sâmbătă, întâlnim o echipă a Brăilei care va sta bine în teren şi va încerca arma contraatacului, aşa cum a făcut şi în tur, încercând să speculeze greşelile noastre. Însă nu cred că fundaşii noştri vor comite erori. Eu spun că vom câştiga“, a declarat atacantul Adrian Pătulea, care a purtat banderola de căpitan în ultima perioadă.

„Rezultatele din pregătire contează mai puţin“

„Privim partea a doua a campionatului cu încredere, pentru că avem un lot destul de bun. Cu ultimele achiziţii, Began şi Iacşa, sper că ne-am completat destul de bine efectivul, pentru a înregistra rezultate favorabile. Avem o oarecare temere pentru partidele de început, deoarece n-am beneficiat de prea mult timp pentru omogenizare. Rezultatele din pregătire contează mai puţin, important e ce vom face de acum încolo. Putem începe cu o victorie la Brăila“, a spus şi antrenorul principal al Farului, Constantin Gache.

Două absenţe

În meciul de sâmbătă, la Farul nu vor putea fi folosiţi atacantul Sorin Chiţu (golgheterul echipei) şi mijlocaşul Ninel Corcoveanu (ambii, accidentaţi). În aceste condiţii, tehnicienii formaţiei constănţene s-au oprit asupra următorului lot de 18 jucători: Negrilă, Began - portari; Băjan, Milea, D. Bratu, Fl. Popa, Fl. Pătraşcu, Ţăranu, Murgoci - fundaşi; V. Munteanu, Ad. Ionescu, Vezan, Tigoianu, Pungă, Iacşa, Zugravu - mijlocaşi; Pătulea, C. Neagu - atacanţi.

Vin şi suporterii

În dimineaţa zilei de sâmbătă, la ora 6.45, pleacă spre meci şi suporterii Farului. Deplasarea se face cu două autocare, costul călătoriei fiind 50 de lei (dus - întors), la care se adaugă preţul biletului de intrare la meci (5 lei). Plecarea spre Brăila se va face din faţa City Park Mall.

Meciuri şi clasament

Celelalte meciuri ale etapei se joacă după programul: sâmbătă, de la ora 11.00 - SC Bacău - Oţelul Galaţi, Rapid CFR Suceava - ACS Berceni, Bucovina Pojorâta - CS Baloteşti, Dunărea Călăraşi - Ceahlăul Piatra Neamţ; duminică, de la ora 12.00 - Academica Clinceni - Rapid Bucureşti. Gloria Buzău are rundă liberă. Clasament: 1. Călăraşi - 36p, 2. Rapid - 36p, 3. Clinceni - 33p, 4. Brăila - 33p, 5. Farul - 28p, 6. Bacău - 25p, 7. Buzău - 23p, 8. Suceava - 21p, 9. Berceni - 19p, 10. Baloteşti - 15p, 11. Pojorâta - 14p, 12. Oţelul - 12p, 13. Ceahlăul - 8p.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 1599

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 499

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1348

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 647

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 635

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 855

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1766

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 817

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1855

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1433

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 921

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 810

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 828

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1311

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 401