FC Viitorul a învins și Sepsi Sf. Gheorghe Gică Hagi - „Suntem fericiți, se formează iar un grup frumos“

Campioana en-titre a Ligii 1, FC Viitorul, a învins pe teren propriu, la Ovidiu, nou-promovata Sepsi Sf. Gheorghe cu 3-0, în etapa a 17-a a campionatului.

A fost a cincea victorie consecutivă a echipei pregătite de Gică Hagi, care ocupă locul cinci în clasament, cu 29 de puncte. 
 
În prima repriză, s-a văzut că suntem puţin precipitaţi, dar, uşor - uşor, după gol, lucrurile au început să meargă. Cine a venit la meci a plecat mulțumit acasă. Suntem fericiți, câștigăm, se formează iar un grup frumos. Sperăm să ne menținem pe linia aceasta. Vână a făcut un salt enorm. Nu mai credea în el, dar am purtat o discuție și a devenit un exemplu de unde ajunsese și unde e acum.  Ne aflăm într-un moment foarte bun, dar nu trebuie să abandonăm munca. Mi-ar plăcea să obținem calificarea în play-off din iarnă, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.  
A fost o seară rea pentru noi. Aveam speranțe pentru un rezultat bun, dar în ultima perioadă orice minge intră în poarta noastră, chiar și din noi. Ni s-a dat peste cap toată tactica. Viitorul a meritat victoria, a arătat ca o echipă candidată la titlu. Joacă frumos și are înfățișarea antrenorului ei. Am numai cuvinte de laudă la adresa acestei echipe. Jos pălăria în fața lui Hagi pentru ce a realizat, a precizat și antrenorul lui Sepsi Sf. Gheorghe, Sandor Nagy.  
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 459

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 806

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1062

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1067

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1233

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1227

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1488

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1221

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6870

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4248

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1819

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2828

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 2010

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2058

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3859