Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6


 
  • În aprilie 2021, FC Botoșani a învins FC Viitorul cu 1-0, în etapa a 29-a din acel campionat.
 
Farul Constanța, campioana în exercițiu a României, a obținut calificarea în turneul play-off al Superligii 2023/2024 în etapa a 30-a, ultima din sezonul regular, în urma meciului din deplasare cu „lanterna roșie“ FC Botoșani.
 
Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, iar „marinarii“ vor începe bătăliile din play-off de pe locul cinci în clasament. Acesta nu a fost însă primul duel în care echipa de primă ligă a Constanței și-a jucat la Botoșani prezența în play-off! Un asemenea meci s-a disputat și în 2021, la începutul lunii aprilie, între FC Botoșani și FC Viitorul, partida contând pentru etapa a 29-a! Gazdele au câștigat, scor 1-0, iar, în urma eșecului, formația de pe litoral rata prezența în play-off! Aflată atunci pe locul 11 în clasament, cu 31 de puncte, FC Viitorul nu mai putea prinde turneul play-off (prin situarea în primele şase echipe), astfel că avea să evolueze pentru al doilea sezon consecutiv în turneul play-out al Ligii 1. Peste aproape trei ani, situația s-a întors însă, iar Farul Constanța a obținut prezența în play-off pe terenul FC Botoșani.
 
„Acest teren este unul special pentru mine“
 
Constantin GrameniGolul victoriei din 2021 a FC Botoșani a fost marcat de Hamidou Keyta, în minutul 82. Fost jucător al FC Viitorul, acesta adusese victoria pentru FC Botoşani, cu o dublă, şi în meciul tur, câştigat de echipa din Moldova cu 2-1. Avându-l ca antrenor pe Mircea Rednic, FC Viitorul a jucat la Botoșani acum trei ani cu: C. Căbuz - Dussaut, Artean, Mladen, Boboc - Babunski (79 Haită), Gaztanaga (85 Andronache), Ciobanu - G. Ganea, Tsomou (78 Grameni), A. Pitu (62 Matiș). Meciul acela a fost primul în prima divizie pentru Constantin Grameni, care avea atunci 18 ani! „Acest teren este unul special pentru mine, aici am debutat în Liga 1“, a declarat mijlocașul Farului, după ce „marinarii“ au făcut 0-0, pe 8 martie 2024, și au acces în play-off, bucuria lui Dina fiind astfel și mai mare.
 
„Singurul câştig din seara aceasta”
 
În aceeași lună aprilie a anului 2021, la două săptămâni de la debut, Grameni a susținut și primul său meci ca titular la echipa de pe litoral, în partida UTA - FC Viitorul 1-0, din turneul play-out, în care mijlocașul a fost integralist. „Cred că Grameni este singurul câştig din seara aceasta”, a spus după meci antrenorul Cătălin Anghel. 
 
„Am muncit enorm de mult la Botoșani“

„Suntem foarte bucuroși că am scăpat de această presiune, pe care, până la urmă, tot noi ne-am pus-o, nereușind să rezolvăm meciurile pe care le-am avut înainte, fiind egalați de CFR Cluj și Oțelul acasă. Până la urmă, sezonul regular s-a terminat cu bine pentru noi, am intrat în play-off și eu zic că va fi o altă față a echipei în această fază. Am muncit enorm de mult la Botoșani, având în vedere că am jucat și cu un om în minus pe final. Chiar dacă nu am obișnuit lumea cu acest stil de joc, am demonstrat că îl putem face. Am demonstrat că ne descurcăm mult mai bine împotriva primelor echipe din campionat. Sunt nerăbdător să înceapă meciurile din play-off. Atunci te simți fotbalist, atunci când joci pe cele mai mari stadioane din țară, cu cei mai mulți suporteri. Vom fi bine în play-off. Le mulțumesc suporterilor că au venit după noi și la Botoșani. Așteptăm fanii în număr mare alături de noi și în play-off!“, a menționat, la Farul TV, Dina Grameni, la finele partidei de acum de la Botoșani.
 
„Am arătat că putem juca și astfel de fotbal“

 
Mihai Popescu„Am venit la Botoșani cu gândul de a lua puncte. Am sperat la victorie, dar e bun și un punct. Ne-am calificat în play-off, îndeplinindu-ne obiectivul, și ne bucurăm pentru aceasta. Ne-am luptat, am arătat că putem juca și astfel de fotbal, nu doar cu mingea, să pasăm. Știam că cei de la FC Botoșani vor juca minge lungă, ne bucurăm că am închis poarta și am luat punctul care ne-a calificat. Știm ce ne așteaptă în play-off, sperăm să ne îmbunătățim jocul și să avem o altă față. Le mulțumim fanilor că au venit și la Botoșani și sperăm să ne susțină în play-off în număr cât mai mare“, a spus, potrivit sursei citate, și fundașul farist Mihai Popescu.
 
Debut în play-off și play-out

În acest weekend, debutează turneele play-off și play-out, Farul jucând în deplasare cu Rapid București. Programul complet este următorul:
 
Vineri, 15 martie 2024       
Ora 17.30 - Universitatea Cluj - FC Botoșani (play-out)
Ora 20.30 - Rapid - Farul Constanța (play-off)
 
Sâmbătă, 16 martie 2024  
Ora 17.00 - Oțelul Galați - Politehnica Iași (play-out)
Ora 20.00 - CFR Cluj - Universitatea Craiova (play-off)
 
Duminică, 17 martie 2024 
Ora 18.15 - FC Hermannstadt - Dinamo București (play-out)
Ora 21.00 - FCSB - Sepsi OSK Sf. Gheorghe (play-off)
 
Luni, 18 martie 2024
Ora 17.30 - UTA - FC Voluntari (play-out)
Ora 20.30 - Petrolul Ploiești - FC U Craiova 1948 (play-out).
 
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
 
Clasament play-off
 
1. FCSB - 32p
2. Rapid - 28p
3. CFR Cluj - 27p
4. Universitatea Craiova - 25p
5. Farul - 22p
6. Sepsi OSK - 22p.
 
Clasament play-out
 
1. Universitatea Cluj - 21p
2. UTA - 20p
3. FC Hermannstadt - 20p
4. Petrolul - 18p
5. Oțelul - 17p
6. Poli Iași - 17p
7. FCU Craiova 1948 - 16p
8. Dinamo - 15p
9. FC Voluntari - 14p
10. FC Botoșani - 11p.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Superliga 2023/2024
Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 516

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 567

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1041

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 354

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1043

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 668

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 437

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3116

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1844

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 676

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1361

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 870

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 934

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 789

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1487