Festivalul Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă va avea loc la Techirghiol. Programul detaliat al evenimentului sportiv

Festivalul Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă, cel mai amplu şi complex eveniment sportiv al începutului de vară, ajuns la doua ediţie,  are loc la Techirghiol în perioada 1- 4 iunie, şi în acest organizatorii promit că va fi un spectacol complet, pe apă, pe cer şi pe nisip.

Festivalul organizat de Clubul Nautic Român la baza proprie din Techirghiol, str. Dr. Victor Climescu nr. 15, cu susţinerea Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Techirghiol este, practic, o sărbătoare a sportului şi a tineretului. Evenimentul urmăreşte promovarea unui stil de viață sănătos, popularizarea sporturil or nautice, socializarea, consolidarea lucrului în echipă, incluziunea socială a copiilor şi tinerilor cu deficienţă de intelect și crearea unei culturi a sportului de masă.

Prima zi, în mare parte este dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, sărbătorită de 1 Iunie, inclusând şi festivitatea prezentării şi lansării la apă a celui mai mic velier sportiv, botezat de noi NOE, o barca de acomodare şi iniţiere, pentru copii cu vârste între 1 şi 5 ani, premergătoare clasei Optimist. Velierul are lungimea de 139 cm; înălţimea la mărul ctargului: 82 cm; greutate: 9,5 kg; suprafaţă velică: 70 cm²; capacitate de transport: 41 kg; vitează maximă de navigaţie cu vele 5 km/hr.

Zilele de competiţie sunt 1- 4 iunie şi în fiecare dimineaţă vor fi organizate cursuri de inițiere, cu antrenori şi instructori sportivi calificaţi, la toate disciplinele de concurs, înaintea concursurilor, fiecare zi urmând să se încheie, pe plajă cu festivități de premiere şi evenimente tematice de socializare, la o cană cu cei şi un foc de tabără.

Sunt aşteptaţi să participe peste 400 de competitori la cele 13 discipline sportive (yachting, windsurf, kiteboarding, stand up paddle, kaiac, kaiac polo, canoe tug of war, aquathlon, volei pe plajă, oină pe plajă, badminton, trasul de parâmă, aruncarea bandulei la punct fix) şi vor fi premiate 32 de categorii pe criterii de vârstă sex şi nivel competiţional (performanţă şi amatori). Suprafaţa de desfăşurare a evenimentului, pusă la dispoziţie de Primăria Techirghiol, ocupă o arie de peste 10.000 de mp, pe uscat, dintre care pe 7.000 mp de nisip vor fi amplasate terenurile dedicate sporturilor de plajă, iar pe apă competiţiile se desfăşoară partial în golful mic al lacului ce cuprinde o arie de 100 de hectare.

Mai precis, vor participa sportivi din toată ţara şi din toate mediile de activitate: militari români și americani de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, studenți ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân, elevi ai Școlii de Maiștrii Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Mugescu”, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Gărzii de Coastă, sportivi legitimați la Clubul Școlar Sportiv nr. 1 din Constanța şi C.S. Laguna, Școala de Windsurfing Picadilly Mamaia, D& D Kiteboarding, AKA Kiteboarding, Breath Techirghiol, Colegiul Național Mihai Eminescu, Asociația Națională a Scafandrilor Profesionișri și Salvamarilor din România, Fit and Fun, A. C. S. Frontiera Tomis Constanţa, C. S. Spicul Horia, şi nu în ultimul rând, elevi și studenți de la unitățile de învățământ din județ, sportivi din Arad, București, Piteşti, Tulcea, Medgidia și Constanța.

În fiecare seară a festivalului vor fi organizate petreceri tematice, cu momente special pregătite de gazde: Seară latino cu limbo, seară cu specific indian în cadrul căreia Union of Indigenious Groups vor aduce în lumină autenticitatea culturală prin muzică și dans a două triburi de indigieni din Akwesasne – America de Nord și Ghana – Africa de Vest, defilare de modă cu echipamente sportive coordonată de KateriniMou (Ecaterina Kolasiz), spectacol susținut de Teatrul de Păpuși „Căluțul de Mare”, momente artistice (dans, teatru și cântece live puse în scenă de studenții Facultății de Arte din cadrul Univ. Ovidius Constanța).

Este, aşadar, un eveniment care trebuie pus pe agenda oricărui iubitor de sport şi de frumos, un spectacol complet care împleteşte armonios sportul, tinereţea şi sănătatea.

Evenimentul sportive este organizat de Clubul Nautic Român în colaborare cu Federația Română de Yachting, Federația Română de Kaiac – Canoe, Federația Română de Volei, Federația Română de Oină.

Parteneri: Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Constanța, Statul Major al Forțelor Navale, Garda de Coastă, ISU Dobrogea, IJJ “Mihail Kogălniceanu”-Constanţa Asociația Viitorul Orașului Tău, Palatul Copiilor Constanța (Concurs de zmee), Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de Mare, Katerini Mou Union of Indigenious Groups, Șoni Dombi Enescu-One man show band, Academia Navală Mircea cel Bătrân, Universitatea Ovidius din Constanța, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, DNUPS Team.

Program detaliat:

1 IUNIE

10:00 Festivitatea de deschidere
 Prezentare și lansare ambarcațiunea NOE
11:00 Ora de aerobic/ încălzire - susținută de instructorul de fitnes Robert Cercel
11:30 Competiție de Oina pe plajă - categoria profesioniști
11:30 Competiție de Volei pe plajă - categoria amatori
11:30 Competiția de Aquathlon - Open
13:00- 14:30 Pauză de masă
14:30 Conscurs de Zmee - Zmee realizate de artiștii cercului de navomodelism ai Palatului Copiilor din Constanța
14:30 Curs de inițiere în Kaiac / acomodare cu ambarcațiunea și apa - instructor: Teodor Dumitru și Marian Baban
14:30 Curs inițiere în Oină – susținut de un reprezentant al Federației Române de Oină
15:30 Competiție de Oină - categoria amatori
15 :30 Competiție de Kaiac - Open
19:00 Festivitatea de premiere
19:30 Petrecere pe plajă – Atmosferă întreținută cu muzică live de artistul Șoni Dombi Enescu - One man show band

2 IUNIE

10:00-10:30 Oră de aerobic/ încălzire - susținută de instructorul de fitnes Robert Cercel
10:30 Competiția de Volei pe plajă – categoria profesioniști
10:30 Regata de Yachting Memorialul Mircea Gressiani (Laser + Optimist)
10:30 Stand-up paddle- curs inițiere susținut de Răzvan Marinescu, reprezentantul Asociației Fit and Fun
13:00- 14:30 Pauză de masă
14:30 Competiția de Stand up Paddle
15:00 Competiția de Kaiac polo – categoria profesioniști
19:00 Festivitatea de premiere
19:30 Petrecere pe plajă - Spectacol susținut de Teatrul de păpuși „Căluțul de Mare” din Constanța

3 IUNIE

10:00- 10:30 Oră de aerobic/ încălzire - susținută de instructorul de fitnes Robert Cercel
10:30 Competiție de Yachting - Clasa Tridente 16
10:30 Competiție de Volei pe plajă – Categoria Profesioniști
10:30 Curs de inițiere în Windsurf susținut de DNUPS Team
10:30 Curs de inițiere în Kaiac-polo susținut de Marian Baban – reprezentantul Federației de Kaiac - Canoe
13:00-14:30 Pauza de masă
14:30 Competiție de Kaiac – polo categoria amatori
19:00 Festivitatea de premiere
19:30 Petrecere pe plajă – Defilare de modă cu echipamente sportive – coordonată de Ecaterina Kolasiz - KateriniMou
- Seară latino – cu limbo

4 IUNIE

10:00- 10:30 Oră de aerobic/ încălzire - susținută de instructorul de fitnes Robert Cercel
10:30 Competiție de Badminton
10:30 Competiție de Canotca tug of war
13:00-14:30 Pauza de masă
14:30 Competiție de Trasul de parâmă
16:30 Competiție de Aruncarea bandulei la punct fix
19:00 Festivitatea de premiere
19:30 Petrecere pe plajă - Seară indiană – Momente artistice susținute de Union of Indigenious Grups.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanţa, coorganizator al Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă, ediția IV. Programul complet al evenimentului

31 May 2022 1255