Fiul președintelui Academiei Hagi, internat în spital după ce a fost lovit cu o sticlă în cap

peniumihai.jpgFiul cel mic al lui Paul Peniu, președintele Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi", Paul Mihai, în vârstă de 25 de ani, a fost internat, în zorii zilei de sâmbătă, în secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, cu diagnosticul "fractură cu înfundare parietală stânga", după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un scandal petrecut pe bulevardul Tomis din Constanța.

Sâmbătă, la ora 04.29, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi la 112 că, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, în dreptul unei unităţi de alimentaţie publică, are loc un scandal între mai multe persoane.

Patrula de siguranţă publică deplasată cu operativitate la faţa locului a identificat două grupuri de tineri, formate din M. Alin, de 20 de ani, M. Alexandru, de 24 de ani şi A. Advin, de 24 de ani, pe de o parte, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, şi E. I. Claudiu, de 26 de ani, P. I. Coralia, de 24 de ani, şi Paul Mihai Peniu, de 25 de ani, pe de altă parte, toţi din municipiul Constanţa.

Pe parcursul verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, unul dintre tinerii din primul grup l-a lovit cu o sticlă în zona capului pe Paul Mihai Peniu, care, în urma loviturii primite, a fost transportat la spital. Băiatul lui Paul Peniu urmează să fie operat astăzi.

"Grupul din care făcea parte băiatul meu venea de la discotecă și mergea să mănânce, când s-a iscat acel incident. Luni, Paul Mihai va fi operat", a declarat Paul Peniu.

Persoanele implicate în altercaţie au fost conduse la poliţie pentru cercetări, care sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt. Cercetările se fac sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, urmând ca, în funcţie de rezultatul examinării medico-legale a lui Paul Mihai Peniu, să se stabilească în mod concret încadrarea juridică a faptei şi să se dispună măsurile legale ce se impun.

Sursa foto: facebook.com


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța O parte din locuitorii Constanței vor rămâne fără apă caldă și căldură

19 May 2024 454

UPDATE Constanța Carambol pe bulevardul Aurel Vlaicu! O persoană a fost rănită

14 May 2024 635

Constanța Document de urbanism pentru Mega Image din zona Trocadero

07 May 2024 725

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1371

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 690

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 982

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 584

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2787

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 513

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 707

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 818

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 571

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 573

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 580

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7323