HCM-Dinamo, un derby deja traditional

Partida cu Dinamo, care va avea loc joi, la Sala Sporturilor din Constanta, este al doilea derby consecutiv pe care handbalistii lui Aihan Omer il disputa in decurs de o saptamana, dupa cel de duminica, de la Baia Mare. Atunci, constantenii s-au impus cu scorul de 40-34 si au demonstrat pentru prima oara in acest an ca intentiile lor de a castiga titlul sunt foarte serioase. O victorie cu Dinamo ar intari aceasta "demonstratie", iar premize exista. In primul rand, suportul spectatorilor, dar si faptul ca HCM are deocamdata un atac mai bun (cu 25 de goluri mai mult decat Dinamo). Bucurestenii au obtinut anul trecut titlul de campioni ai Romaniei, in vreme ce elevii lui Omer s-au clasat pe locul al doilea si au castigat Cupa Romaniei. Ajunsi in semifinalele acestei competitii, ei au trecut chiar de Dinamo, dupa ce au facut o prima mansa excelenta in sala "Lucian Grigorescu" din capitala (scor 36-32). In acel meci, constantenii si-au luat revansa fata de infrangerea suferita in campionat, tot la Bucuresti, scor 23-33. Tinand cont de aceste dramatice confruntari dintre cele doua echipe, atat in campionat, cat si in Cupa Romaniei, putem spune ca derbyul de joi este deja unul traditional, suporterii fiind asteptati sa asigure o atmosfera incendiara, asa cum sta bine unui astfel de eveniment.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 870

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 574

CSM Constanța. Vineri, 5 aprilie 2024 Baschetbalistele susțin al doilea meci din semifinale

05 Apr 2024 623

Farul Constanța Under-18 a acces în finala Cupei de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Apr 2024 826

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi Under-14, învinsă în semifinale de Chelsea, după ce a condus la pauză! (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2011

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 957

Baschet Fetele de la CSM Constanța au avansat în semifinale, după două succese cu CSM Tg. Mureș

20 Mar 2024 773

CSM Constanța, parcurs continental de senzație! Viorel Filimon - „Participarea în ETTU Europe Cup Women, o experiență importantă“ (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 1141

Tenis de masă CSM Constanța joacă în Sala Sporturilor pentru calificarea în finala ETTU Europe Cup Women. „Alături de o sală plină!“

13 Mar 2024 662

Box Samuel Cioabă, de la CS Farul Constanța, argint la Cupa României

12 Mar 2024 797

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1051

CSM Constanța Baschetbalistele s-au calificat în semifinalele Cupei României (GALERIE FOTO)

10 Mar 2024 737

CSM Constanța natație Patrick Dinu, record personal la Campionatul Mondial

15 Feb 2024 966

Tenis de masă. „Senzațional!“ CSM Constanța, în semifinalele ETTU Europe Cup Women. A învins ALCL TT Grand-Quevilly și în Franța! (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1144

"Încă nu realizez că am câştigat primul meu titlu de Mare Şlem“ Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner a câştigat trofeul la Australian Open

29 Jan 2024 638