05 Oct, 2013 00:00
1348
Marian BOCAI
Etapa a zecea a Ligii 1 la fotbal aduce faţă în faţă, mâine, de la ora 17.00, pe stadionul „Farul” din Constanţa (în direct la Digi Sport 1), echipele Săgeata Năvodari şi Pandurii Tg. Jiu. Pe locul opt în clasament, cu 12 puncte (după trei victorii şi trei egaluri), gazdele vizează cea de-a patra victorie în campionat, în faţa vicecampioanei, care vine după o remiză în Portugalia, 1-1, în grupele Europa League, în deplasare cu Pacos Ferreira. Antrenorul Săgeţii, Tibor Selymeş, speră ca efortul depus de formaţia gorjeană şi oboseala deplasării să-i afecteze randamentul la meciul cu năvodărenii. „Întâlnim o echipă redutabilă şi vrem să vedem la ce nivel ne situăm”, a arătat Selymeş. Intarea la meci este liberă. Restul partidelor care se joacă în etapă sunt: astăzi - Concordia Chiajna - Astra Giurgiu (ora 17.00 / Digi Sport 1), FC Vaslui - Steaua (ora 19.30 / Digi Sport 1); mâine - Dinamo - Ceahlăul Piatra Neamţ (ora 14.00 / Antena 1, Dolce Sport), Gaz Metan Mediaş - Petrolul Ploieşti (ora 19.30 / Digi Sport 1); luni, 7 octombrie - FC Botoşani - U Cluj (ora 16.00 / Dolce Sport), CFR Cluj - Oţelul Galaţi (ora 20.30 / Digi Sport 1).
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: