La Cincinnati, Simona Halep nu i-a rezistat liderului mondial

Aventura jucătoarei constănţene de tenis Simona Halep la turneul de la Cincinnati s-a oprit în sferturile de finală, fază în care nu i-a putut face faţă liderului mondial, Serena Williams. Americanca s-a impus cu scorul de 6-0, 6-4, în 64 de minute de joc. În rundele precedente însă, Simona realizase victorii la adversare puternice. În optimi, a trecut de Samantha Stosur (Australia, cap de serie numărul 11), iar în „16”-imi de Marion Bartoli (Franţa, a opta favorită a întrecerii), care, după această înfrângere, şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională. Ieri, a început turneul de 690.000 de dolari de la New Haven, ultimul înainte de US Open. În proba feminină de simplu, participă şi Simona Halep, care a fost acceptată direct pe tabloul principal, unde o va înfrunta pe Daniela Hantuchova (Slovacia), beneficiara unui wild-card. În cazul victoriei, constănţeanca va evolua în runda secundă contra învingătoarea partidei Carla Navarro Suarez (Spania) - Roberta Vinci (Italia, nr. 5).

Tecău a ieşit din turul doi

La Cincinnati a evoluat şi perechea Horia Tecău - Max Mirnâi (Belarus). Anul trecut, constănţeanul se impusese la dublu masculin, alături de Robert Lindstedt, însă acum a părăsit competiţia din turul secund (optimi de finală), după o înfrângere cu 4-6, 6-7 în disputa cu Alezander Peya (Austria) şi Bruno Soares (Brazilia), cotaţi cu a treia şansă la cucerirea trofeului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 404

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1005

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 342

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 346

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1725

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 652

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 989

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 949

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 627

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 803

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 666

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 913

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1532

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 797

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 549