09 Apr, 2015 00:00
6354
„De Paşti, fac un an de Karate Kyokushin. Am vrut o experienţă nouă. Acest sport mi se părea foarte palpitant, iar cum eu sunt de felul meu fără frică (în şcoala generală, am înfruntat un băiat şi am ieşit învingătoare), am zis să încerc. Îmi place foarte mult ceea ce fac şi îmi doresc să ajung departe. Sper să reuşesc. Am de gând să practic mulţi ani Karate Kyokushin. Îmi aduc aminte şi acum primele antrenamente. Am fost super-încântată. La primele două şedinţe de pregătire, am lucrat cu cei mici, dar fiecare lovitură a lor o simţeam foarte tare. La al treilea antrenament am exersat cu Marius Burlacu. Atât lui, cât şi Lidiei Dobrin le mulţumesc pentru susţinere şi încurajare. Mi se spune mereu că, dacă voi avea voinţă şi voi munci mult, totul va veni de la sine, pentru că am câteva atuuri fizice, pe care cineva care nu a mai făcut sport înainte le obţine greu. Mobilitatea şi rezistenţa mea, rezultate ale anilor de gimnastică, dans şi fitness, mă ajută mult“, spune Andreea Stan, care este elevă în clasa a X-a la Colegiul Comercial „Carol I“ din Constanţa.
Cupa Kyokushin Revolution, desfăşurată la Bucureşti, a fost prima a Andreei. A participat în proba de kumite a junioarelor (16-17 ani) şi a obţinut locul trei. Au fost patru fete în categorie (ea, o sportivă de la CS Shobu Constanţa şi două de la Tulcea), iar reprezentanta Oyama Karate s-a confruntat cu una dintre cele două tulcence, o sportivă mai masivă şi mai experimentată. Andreea a pierdut partida, dar evoluţia sa a fost apreciată, atât de antrenori, apropiaţi, cât şi de adversara sa. „A fost un meci destul de greu, contra unei luptătoare foarte bune. Ea are centură galbenă şi a fost cu 15 kilograme mai grea decât mine. Am încercat să evoluez tehnic şi am atacat. După meci, am plâns că am ratat victoria, dar antrenorii mei mi-au spus că m-am descurcat bine pentru primul meu meci“, a spus Andreea, o sportivă de 1,70 m şi 53 kg.
Singură la părinţi, frumoasa domnişoară beneficiază de sprijinul total al acestora, fie că e vorba de Kyokushin Karate (acum), fie că a fost vorba de sporturile precedente. Mama Andreei şi-a dorit foarte mult să facă gimnastică şi, cum nu a reuşit, şi-a spus că, dacă va avea o fetiţă, o va da neapărat la acest sport. „Mami şi-a trăit visul prin mine“, spune actuala luptătoare. Mama suferă să o ştie pe fiica sa într-un sport de contact, solicitant, primind lovituri şi alegându-se cu vânătăi, şi are mereu emoţii, însă este trup şi suflet alături de Andreea. La fel şi tatăl tinerei, care, în tinereţe, a făcut fotbal la nivel amator. Sportiva este susţinută în aceeaşi măsură de prietenul ei, Costin, unul dintre gemenii Mincu, ambii luptători la Oyama Karate. De altfel, Andreea şi Costin s-au cunoscut la acest club. „Aşa a fost destinul, obişnuiesc eu să spun. Ne înţelegem excelent, amândoi ştiind bine cum e viaţa de sportiv“, arată Andreea.
Plăcându-i foarte mult sportul şi exerciţiul fizic, tânăra constănţeancă plănuieşte ca, în vară, să demareze un program care să vină în sprijinul persoanelor supraponderale. Este vorba de un proiect bazat pe lucru fizic şi pe modificarea obiceiurilor alimentare, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Andreea este un fan al perfecţiunii fizice, iar faptul că face sport de mică şi-a pus amprenta în mod armonios asupra corpului ei. Fotograful Adrian Mergiani a făcut un set de poze foarte reuşite, din perioada în care Andreea practica fitnessul.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: