„Meci spectaculos, cu răsturnări de situaţie“ Scor nedrept pentru CS Năvodari în disputa cu RC Bârlad

CS Năvodari a înregistrat, sâmbătă, a doua înfrângere în Divizia Naţională de rugby (eşalonul doi din România), însă, ca şi săptămâna trecută, la Petroşani, şi acum, pe teren propriu, contra puternicei echipe RC Bârlad, năvodărenii au jucat bine, conducând de două ori pe tabelă (oaspeţii au trecut în avantaj abia în repriza secundă) şi cedând greu.

Scorul 15-17 (10-10) i-a adus lui CS Năvodari doar punctul bonus defensiv. Gazdele au condus cu 3-0 (Zainea din lovitură de pedeapsă), după care Bârlad a egalat. Apoi, într-un interval de doar cinci minute, scorul a ajuns la 10-10. Întâi au punctat gazdele (eseu Croitoru, transformare Zainea), distanţându-se la 10-3, dar oaspeţii au egalat din nou. 10-10 a fost scorul primei părţi a meciului, pentru ca, după pauză, RC Bârlad să treacă pentru prima dată în avantaj graţie unui eseu transformat, 17-10.

CS Năvodari nu a cedat şi s-a apropiat la două puncte, 15-17, după eseul lui Zainea. Transformarea a fost ratată însă, iar forcingul de final al gazdelor, care au beneficiat şi de superioritate numerică de zece minute (cartonaş galben Andrei), nu le-a adus acestora mai mult. „A fost un meci dominat de la început până la sfârşit de jucătorii noştri. Cei care au câştigat au fost însă oaspeţii. Am făcut un meci bun. Nu cedăm însă, vor veni şi victoriile. Am întâlnit o echipă cu pretenţii la promovare, dar a fost un meci foarte frumos, spectaculos, cu răsturnări de situaţie, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile. Îmi pare rău că am câştigat doar punctul bonus defensiv. Echipa noastră demonstrează o creştere în joc şi la capitolul omogenitate“, a declarat Cristian Husea, unul dintre antrenorii lui CS Năvodari. În etapa viitoare, echipa dobrogeană va întâlni în deplasare Bucovina Suceava, sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 10.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 870

CS Năvodari Voleibalistele cadete s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 837

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1885

Robert Diaconescu, din Constanța, desemnat cel mai bun arbitru român de rugby și pe 2023

19 Jan 2024 1016

Speranțele CSM Constanța încheie anul pe prima poziție, cu șase victorii din șase partide

16 Dec 2023 1066

Lupte CS Năvodari, medalii la „Cupa Ștefan cel Mare“, turneu internațional desfășurat la Putna

15 Dec 2023 927

Box Maria Bucur Trigos, de la CS Năvodari, pe podium la Campionatul Mondial

01 Dec 2023 1045

CS Năvodari box Maria Bucur Trigos și Denisa Elena Manu vor concura la Campionatul Mondial

03 Nov 2023 1142

CS Năvodari lupte Albert Deacu, de două ori campion național, la competițiile desfășurate la Călărași (GALERIE FOTO)

02 Nov 2023 1083

Rugby în 7 CS Năvodari, pe locul cinci în clasamentul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

29 Oct 2023 929

Liga a 4-a Constanța Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin, primele înfrângeri. Rezultatele etapei a 14-a (seniori și juniori + clasamente)

29 Oct 2023 2684

Fotbal Liga a 5-a Constanța. Care au fost rezultatele în cele trei serii (+ clasamente)

16 Oct 2023 2125

Rugby în 7 CSM Constanța a câștigat finala mică a turneului de la București (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 1235

Box CS Năvodari a câștigat patru medalii la Campionatul Național 2023 pentru juniori

09 Oct 2023 1016

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a noua (seniori și juniori + clasamente)

27 Sep 2023 2297